Esti talentat? Options

[tjaden]

nu stiu daca sunt, dar imi place sa scriu poezie

[Mihai LEONTE]

nu stiu daca sunt, dar imi place sa scriu poezie

***
Curaj domnule Tjaden,
Adu aici creatiile sa le citim si noi!

[Mihai LEONTE]

RĂZEŞUL PANTELIMON

În anul 1959 se făceau pregătiri intense în toată România pentru sărbătorirea Centenarului Unirii Principatelor Româneşti. În cadrul Şcolii Profesionale de Ucenici Zlatna unde eram elev în anul 2, aproape toţi elevii erau implicaţi în pregătirea acestui eveniment. Unii învăţau poezii, alţii erau cuprinşi în coruri şi învăţau piese corale. Cineva din cadrele didactice se ocupa de trupa de teatru. Cu totul întâmplător am primit şi eu un rol în sceneta; Moş Ion ROATĂ şi Unirea, a prea cunoscutului povestitor Ion CREANGĂ. Era un rol secundar, al unui ţăran Pantelimon. Avea ceva de spus, nu prea mult, dar nici prea important. Fiind moldovean de origine(judeţul Suceava) am căutat să vorbesc aşa cum vorbeau ţăranii în satul meu Petia.
În 24 ianuarie 1959, ziua centenarului, spectacolul avea loc în sala Casei de Cultură din Zlatna. Sala era arhiplină, căci pe scenă se perindau elevii de liceu şi ai şcolii profesionale. Nimeni nu putea lipsi, aşa că aglomeraţia era maximă, căci numai ucenicii eram peste 400 la număr.
Când a început sceneta noastră, în sală nu prea era linişte. Toţi eram îmbrăcaţi în costume specifice ţărăneşti; cioareci, laibăre şi cojoace, şi domnii din piesă în costume domneşti. La intrarea în scenă a lui Pantelimon, după primele cuvinte rostite în dulcele grai moldovenesc,
s-a făcut linişte în sală, toţi au început să asculte replicile răzeşului Pantelimon cu mare atenţie, şi liniştea a ţinut chiar puţin după terminarea scenetei, când sala a răbufnit în aplauze, iar voci din sală strigau; Bravo moş Pantelimon.
A fost o experienţă frumoasă, care nu s-a mai repetat altădată. A devenit doar AMINTIRE.

[Mihai LEONTE]

DIN AUZITE!

Auzisem eu câte ceva,
Că guvernul nu mai vrea,
Să mai dea salarii mari,
La ai noştri bugetari!

Unii au avut depresii,
Fiind vorba despre pensii,
Nu mai cresc, au zis siniştrii!
N-avem bani. Decid miniştrii!

Criza ne-a adus belele,
Vremurile sunt foarte grele,
Leul scade, chiar dolarul,
E mai slab ca acu anul!

Fiindcă sunt vremuri de criză,
Guvernul adaugă o acciză,
Să deschidă alte porţi,
Impozite şi pentru…morţi!

[Bullet]

Din ciclul: ”Onorată instanță, am fost un dobitoc”

Scrisoarea a treișpea

O, tu nici visezi, “bătrâne”, câţi în spate mi s-au pus !
Toată floarea virtuală m-a făcut și jos, și sus,
Tot ce stă în umbra bucii, frustrați, stătuți și blegi s-adună,
Să dea piept pe mess cu mine, că sunt în călduri de-o lună,
N-am avut decât cu ochiul ori cu-n smiley semn a face,
Şi virtualul îşi împinse avatarele încoace;
Când văzui a lor mulţime, câte scule , câți futaci,
Cu o poftă ne-mpăcată mi-am șoptit s-o pun în draci,
Am jurat ca pentru dânşii s-o fac iute, fără jenă,
Din fotoliul meu de-acasă să-i seduc ca o sirenă.

Şi abia plecă “bătrânul”... Ce mai zâmbet, ce vrăjeli,
Net-ul clocoti de flirturi, de mesaje și-abureli,
Iar pe chat, când este zâna, papagali și guguștiuci,
Zeci de fraieri ”invizibili” sunt stârniți să-i dea la buci.
Băgăreții-i umplu mess-ul, se căznesc să-i dea un semn,
Și c-un dor de-o tăvăleală, nu rezistă la îndemn.
Pe ascuns ar da o fugă ca s-o-ntindă pe pământ,
S-o stropească-ntre picioare, iar apoi să-i facă vânt.
Şi ca nouri de aramă şi ca ropotul de grindeni,
Internetu’-ntunecându-l, vin stătuți de pretutindeni,
Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie...
Urlă net-ul de hormoni, de fătălăi umflați la coaie.
În zadar gemea cadâna, ca leoaica-n copulare,
Umbra nopții de orgie o excită tot mai tare.
Și nu voi ca să vă mint , nici că voi să vă-nspăimânt,
Cum veniră, o futură și-au fugit mâncând pământ.