IPB

Welcome Guest ( Log In | Register )

 
Reply to this topicStart new topic
PENTRU IUBITORII DE PESTI!!
mishulina
post May 15 2006, 05:49 PM
Post #1


Advanced Member
***

Group: Members
Posts: 1,732
Joined: 15-October 05
From: off the beaten track
Member No.: 1,904



Cresterea pestilor in regim acvariofil cere in mod obligatoriu un minimum de cunostinte despre anatomia si biologia speciilor crescute. Cele cateva date care urmeaza, accesibile tuturor, va vor permite sa mentineti pesti de acvariu sanatosi in cele mai bune conditii posibile, sa-i hraniti corect pentru a le asigura cresterea, a le facilita reproducerea, intr-un cuvant, de a-i intelege mai bine pentru a va ocupa de ei in mod convenabil.

Sursa:un site pe care o sa-l gasiti la publicitate.... (IMG:/biggrin.gif)

Alimentatia trebuie sa furnizeze pestilor de acvariu elementele necesare "fabricarii" corpului lor (proteinele) si a energiei indispensabile bunei functionari a organismului (acesta este rolul proteinelor, glucidelor si lipidelor). A hrani un peste de acvariu, inseamna sa-i asiguri o buna dezvoltare, sa-i facilitezi reproducerea si sa-l ajuti sa lupte impotriva bolilor. Calitatea si cantitatea alimentelor sunt doua notiuni importante; acvariofilul trebuie sa evite supraalimentatia si sa diversifice hrana.

In tara noastra, si in general in zonele temperate ale globului, reproducerea pestilor depinde de anotimp, adica e determinata de temperatura. Exista un singur anotimp al depunerii icrelor, atunci cand specia se reproduce si general o singura data. In mediu tropical, in care variatiile de temperatura saunt mai putin importante, reproducerea se face in functie de alti factori, mai ales ploile. Pestii de acvariu pot depune icre de mai multe ori pe an, la intervale uneori de sub o luna.

Acvariofilul trebuie sa invete sa detecteze semnele unor boli si mai ales sa se obisnuiasca cu normele de intretinere si de igiena alimentara, pentru a preveni orice boala. Un peste exotic poate fi bolnav, dar si purtator de boala fara a fi el insusi bolnav, ceea ce se numeste un agent patogen sanatos. Boala se va declansa in anumite conditii sau va fi transmisa congenerilor sai

FAMILIA ANABANTIDAE
Betta splendens
Betta splendens ca peste de acvariu poate fi diferit de pestele salbatic, din biotopul natural. Ca specie face parte din familia Anabantidae, caracterizata prin existenta unui organ respiratoriu suplimentar, descris la prezentarea familiei. Traieste in baltile calde, deficitare in oxigen din Asia de sud-est.
Este un peste nepretentios, in acvariu putand fi crescut in vase foarte mici, fara aerisire. De aceea, pentru a avea exemplare demne de a fi prezentate intr-o expozitie, este de preferat sa fie crescut in vase mici, borcane, pentru a-si putea dezvolta si etala frumusetea. Pentru acest lucru nu este nevoie decat de o ingrijire minima si o hrana corespunzatoare, la intervale regulate pentru a pastra apa curata. Fiind tinut intr-un spatiu mic, este necesar, ca din cand in cand sa i se schimbe apa. Este total nepretentios la calitatea apei (duritate si pH), dar au nevoie de o temperatura de 28-30? C, iar pentru reproducere chiar cu 1-2? C mai ridicata. Daca este tinut intr-un borcan de circa 1 litru este necesara schimbarea apei cam la 2 zile. La schimbarea apei se va tine in vedere ca temperaturile sa fie egale. Daca folosim apa de la robinet, atunci este bine ca aceasta sa fie "imbatranita" cel putin 24 de ore. Chiar la un peste nepretentios ca Betta, diferentele foarte mari in ceea ce priveste calitatea apei pot provoca accidente grave. Daca observam ca un Betta tinut intr-un spatiu mic, sta mai mult pe fundul vasului, sau isi reduce activitatea, atunci acesta este un semn ca apa trebuie schimbata. Schimband apa imediat, se observa o intensificare a activitatii pestelui. Se recomanda adaugarea in apa acvariului in care crestem Betta, a unei linguri de sare grunjoasa la fiecare galon de apa ( i galon = 4 l apa).
Ca hrana, Betta nu este un peste pretentios, atata timp cat hrana este data la intervale regulate si in cantitati suficiente. Pestelui i se pot administra ca alimente urmatoarele: daphnie vie, congelata, larve de tantari, bucati de carne de vita cruda, tubifex, Artemia salina vie si congelata, rame taiate marunt si bine spalate. Se recomanda o dieta cat mai variata. I se poate administra si hrana uscata, dar numai ca hrana suplimentara asociata cu cea vie sau congelata. Indiferent de tipul hranei, este recomandabil sa fie hranit de mai multe ori pe zi, decat o singura data din abundenta. Astfel i se poate asigura si variatia hranirii, recomandata tuturor pestilor, nu numai la Betta. Un aliment in exces (neconsumat in intregime) duce la o schimbare a calitatii apei (infectarea apei) putand duce la imbolnavirea pestelui. In general se apreciaza ca Betta splendens traieste doar 1,5-2 ani, dar exista marturii ca unii traiesc peste 3 ani. O hranire in exces si o hrana neadecvata scurteaza viata pestilor. De aceea se recomanda si folosirea ca hrana a ficatului de pui, inima si ficat de vita, carne de cal si hrana sub forma de fulgi deshidratati, creata special pentru ei. Deci din punct de vedere al conditiilor de intretinere, temperatura apei se pare ca are o influenta foarte mare. Astfel, acest peste tropical poate rezista la o temperatura minima de 21? C si maxima de 29? C. Se pare ca o temperatura de peste 30? C scurteaza viata pestelui. Betta este putin sensibil la boli, daca respectam regulile de mai sus privitoare la hrana si schimbarea apei. Sunt informatii ca masculii de Betta au trait peste 9 ani. Este adevarat ca acesti pesti sunt tinuti in conditii de laborator, facand parte dintr-un experiment universitar asupra longevitatii. Fiecare peste are un acvariu cu un volum de mai multi galoni, dar pentru el, este "alergat" prin acvariu un anumit timp.


--------------------
kiss ya'
Go to the top of the page
 
+Quote Post
mishulina
post May 15 2006, 05:50 PM
Post #2


Advanced Member
***

Group: Members
Posts: 1,732
Joined: 15-October 05
From: off the beaten track
Member No.: 1,904



Mactopodus opercularis
Genul este raspandit in sud-estul Asiei, apartinand Belontiidelor. In acest gen sunt persi robusti, supli, puternici, mediu aplatizati pe lateral. Botul este scurt, buzele pronuntate, cu dorsala mai lunga sau egala cu anala. Prima radie a pectoralelor este puternic prelungita, putand fi chiar bifurcata, iar la coada, radiile mijlocii sau cele superioare sau inferioare putand fi foarte prelungite. Linia laterala este sau intrerupta sau lipseste in totalitate. Operculele sunt acoperite cu zimti. Sunt pesti rezistenti si complet nepretentiosi, doar exemplarele tinere fiind pasnice. In general se impaca greu cu celelalte specii. Mananca atat hrana vie, pe care o prefera, dar si uscata sub forma de fulgi deshidratati. Frefera acvariile cu mult soare (sau daca nu, multa lumina) si in general se va evita introducerea lor in acvarii nou infiintate si foarte bine plantate.
Sunt pesti cu un corp lunguiet, puternic aplatizat pe flancuri si ales in parea din spate a corpului. Lungimea la care ajunge este de 8 cm la masculi, femelele ramanand mai mici, dar mai pline in zona abdomenului (mai ales cand ating maturitatea sexuala). Coloritul corpului este foarte schimbator, pestii fiind mai tot timpul agitati (mai ales masculii si mai ales cand sunt in prezenta altor pesti din aceeasi specie). Cand sunt agitati, coloritul este urmatorul: un fond albastru verde stralucitor cu dungi transversale rosii. La depunere, masculul are zona inferioara a capului si zona abdominala de un negru catifelat, pe opercule avand o pata albastra-verde tivita cu rosu, aripioarele fiind albastrui, pana la rosu, cu linii albastre si tivite cu albastru de alta nuanta. Masculul este mai viu colorat decat femela, iar buzele sunt mai pronuntate.
Sunt raspanditi in Coreea pana in sudul Chinei, Vietnam si Taiwan unde traiesc in ape statatoare (orezarii) sau care curg lent, in zone de mlastina. Au fost introdusi in acvaristica, si in Europa, printre primii ani in 1869, fiind reprodusi pentru prima data in captivitate de Carbonnier. La inceput Alfred Gunter si Boulanger au crezut ca sunt o specie creeata artificial, dar Kreienberg a demonstrat contrariul observand ca, chinezii nu-i tin in acvarii si nici nu apar in comert, ca alte specii (carasi selectionati).
O varianta a lui Macropodus opercularis este Macropodus opercularis concolor. Sunt pesti nepretentiosi, temperatura la care pot rezista fiind intre 15-30? C, iar cea minima de 10? C.
Macropodus opercularis concolor nu are dungile transversale, singura diferenta fiind faptul ca la depunere acesta devine aproape negru, aripioarele fiind puternic prelungite. Reproducerea are loc cu construirea unui cuib de spume (caracteristic familiei) de catre mascul. Inaltimea coloanei de apa in acvariul de reproducere poate fi mai mare deoarece icrele au un continut mare de substante uleioase si nu se scufunda. Reproducerea lor este foarte asemanatoare cu a speciei Tricogaster trichopterus si puteti gasi mai multe informatii acolo.


--------------------
kiss ya'
Go to the top of the page
 
+Quote Post
mishulina
post May 15 2006, 05:52 PM
Post #3


Advanced Member
***

Group: Members
Posts: 1,732
Joined: 15-October 05
From: off the beaten track
Member No.: 1,904



Trichogaster trichopterus (pallas)
Corpul este mai alungit decat inalt. Gura este mai mica fiind situata in partea superioara a botului. Masculul are buzele mai groase. In acvariu ajunge pana la 15 cm, in natura fiind mult mai mare. Coloritul are doua variante:
- roscat-violeta
- albastru stralucitor.
Masculul are dorsala mult mai lunga si ascutita, in timp ce la femela este mai scurta si rotunda. Femela se mai deosebeste de mascul si prin faptul ca, la maturitatea sexuala in zona abdominala este mai umflata. Varietatea albastra a primit denumirea de Trichogaster trichopterus sumatranus. Specia este raspandita in India.
Pentru reproducere au nevoie de 25-27? C, in timp ce pentru crestere temperatura poate fi de doar 22-24? C. Apa nu are importanta. Acvariu pentru reproducere trebuie sa aiba 30-40 l, iar inaltimea coloanei de apa poate fi 20-25 cm. Pe suprafata apei se pun plante plutitoare ca: Riccia fluitans sau specii de Ceratopteris. Aceste plante, pe langa faptul ca servesc ca ascunzatoare pentru femela, cand masculul devine agresiv, servesc si la construirea cuibului din bule de aer invelite intr-o secretie bucala. Seara se introduce femela, iar dimineata masculul. Dupa cateva minute de acomodare, masculul alterneaza curtea facuta femelei cu construirea cuibului de spuma, incare vor fi asezate icrele. Cuibul facut de mascul poate fi mare, acoperind uneori o jumatate din acvariu, sau poate fi mic, dar poate si lipsi. Icrele, avand un continut mare de substanta uleioasa, se ridica la suprafata apei, unde sunt mereu supravegheate de mascul. Imediat dupa depunere, femela va fi scoasa din acvariu pentru ca masculul va incepe s-o urmareasca gonind-o de la cuib, putand chiar s-o omoare. Pentru a scoate femela din acvariul in care au fost depuse icrele si apoi masculul dintr-un acvariu in care inoata sute su mii de pui vom avea nevoie de o plasa cu rama de inox, mai mare (vom tine seama de marimea pestilor) cu o plasa de nylon, cu ochiuri mari si firul gros. Ca exemplu de astfel de material, erau sacii din plastic pentru cartofi. Este nevoie de o asemenea plasa pentru a nu strica cuibul si a prinde icrele (cand scoatem femela) sau pui (cand scoatem masculul). Icrele eclozeaza cam in 24-30 de ore, apoi stau in cuib inca 2-4 zile pana cand inoata liber, moment in care se va scoate si masculul, incepand hranirea alevinilor. Aceasta o putem face cu infuzori sau cu praf de ou. Daca hranim cu ou, acesta se va da in cantitati mici si de 3-4 ori pe zi. Acum vom introduce in acvariu un mic filtru cu cateva bule mici de aer, pentru ca puii sunt foarte sensibili la miscarea apei. La inceput puii sunt foarte multi, de aceea va trebui sa dam mancare din abundenta (dar va trebui sa corelam foarte bine cantitatea de hrana cu numarul puilor). Daca dam prea putina hrana atunci puii vor creste foarte diferentiat si cei mari ii vor manca pe cei mici, incat dupa cateva zile numarul puilor se va reduce drastic. Daca insa dozam bine hrana, puii vor creste uniform si dupa 3-4 zile de infuzori sau ou, vom trece pe nauplii de Artemia, dar inca o zi sau doua vom continua si hranirea puilor cu infuzori sau ou pentru a ajuta puii ramasi in urma.
Acvariu va trebui acoperit cu un geam, mai ales intre a 3-a si a 5-a saptamana cand li se dezvolta labirintul, orice diferenta de temperatura intre aerul camerei (mai rece) si temperatura apei ar duce la o mortalitate in masa. Daca hranim puii cu nauplii de Artemia sau cu micro viermi, atunci vom avea griji mai mici pentru ca acest tip de hrana nu mucegaieste ca oul si nici nu exista pericolul inmultirii peste masura si atacarea branhiilor puilor de catre infuzori. Incepand cu a 5-a zi de hranire vom incepe sa completam apa din acvariu cu apa proaspata la aceeasi temperatura. Dupa circa 3-4 saptamani cand incepe sa se dezvolte labirintul, puii capata infatisarea parintilor. Daca totusi puii au crescut diferentiat, atunci este necesar sa-i selectam in permanenta. Acest mod de reproducere si crestere a puilor este valabil si pentru speciile de Colisa si Trichogaster leeri.

Trichogaster leeri (bleeker)
Specia este raspandita in India, Malaezia si Indonezia, unde traiesc in ape putin adanci, calde si foarte bine plantate. Este un peste pasnic, chiar sfios, foarte sensibil la raniri si destul de dificil de crescut. Are nevoie de o apa cu temperatura de 24-30? C. Mananca orice fel de hrana, chiar si uscata, dar i se va oferi doar hrana mica pentru ca are gura foarte mica. Si la aceasta specie, abdominalele s-au transformat in fire (antene) cu care-si cauta hrana. Abdominalele sunt reduse doar la prima radie si sunt mult prelungite. Capul si corpul sunt inalte, foarte turtit lateral, cu gura mica si buzele pronuntate. La fel ca la specia Trichogaster trichopterus, masculul are aripioara dorsala ma lunga si ascutita la capat, in timp ce femela o are mai scurta si rotunjita, fiind si mai umflata in zona abdomenului. Ajung pana la 10 cm, masculii, femelele ramanand mai mici. Culoarea de fond a corpului este de un albastru-violet-argintiu, acoperit cu pete neregulate sidefii, pete care acopera corpul precum si o parte din aripioare. Are o dunga laterala neagra, intrerupta din loc in loc, care merge de la bot pana la radacina cozii.
Au nevoie de acvarii mari, bine plantate, pentru a-i crea locuri de ascuns. Reproducerea ca la specia Trichogaster trichopterus cu care se inrudeste foarte mult. Pentru reproducere are nevoie de acvarii de 30-40 l, cu fundul si geamurile laterale acoperite cu hartie inchisa la culoare. Mai ales in timpul reproducerii este un peste sperios. Greutatea la reproducere este de a gasi o pereche care sa vrea sa depuna impreuna. Construieste un cuib mare in care depune cateva sute sau mii de icre (in functie de varsta si marimea pestilor).

Colisa chuna (hamilton-buchanan)
Sunt raspanditi in nord-estul Indiei si Bangladesh. In afara perioadei de reproducere si masculul si femela sunt la fel de colorati. Cand este agitat, masculul are un colorit mai intens, cu o culoare galbena-aurie pana la roscat. Capul, zona pectoralelor si abdominala, ca si partea in fata a analei este de un albastru-verde stralucitor. Pe dorsala are o pata lunguiata, galben-citron pana la alb si care e terminata in partea superioara a ei. La femela, temporar, apare o dunga longitudinala inchisa la culoare. Reproducerea si hranirea puilor e foarte asemanatoare cu a speciei Trichogaster trichopterus, fiind valabila pentru toate speciile de Anabantidae. Poate ajunge la 7 cm.
In anul 1964 Niuwenhuizen a observat ca daca specia nu este tinuta intr-o companie adecvata, nu se coloreaza si pot chiar sa nu se reproduca. De aceea recomandam bazine mari, bine plantate, cu mai multe perechi. Daca bazinul este mic se va ajunge la conflicte teritoriale. Pentru o pereche vom considera necesar un teritoriu de circa 50 cm2. Cuibul poate lipsi sau poate fi mic si neingrijit.

Colisa fasciata (bloch-schneider)
Apartin Belontiidelor, ca si Colisa chuna si sunt raspanditi din India pana in Burma. Au foarte multe varietati. Este una din speciile mari ale genului, putand atinge 12 cm. Botul este mic, buzele proeminente, solzii sunt relativ mari. Culoarea corpului este roscat-maroniu, cu numeroase dungi transversale, oblice, inclinate spre spate, de culoare albastra-verde. Operculele, zona pectorala si abdominala sunt tot de un albastru-verde, aripioarele sunt foarte colorate, femela este mai simplu colorata, cu dorsala si anala rotunjite. De fapt, acest lucru deosebeste sexele intre ele (la mascul, dorsala si anala sunt mai lungi si ascutite la varf).
Este un peste sperios, necesita mai putina lumina, lucru realizabil cu ajutorul plantelor plutitoare. Sunt pesti dinamici, iar in perioada reproducerii, masculul se impaca greu cu ceilalti pesti din acvariu. Are nevoie de acvarii spatioase, bine plantate, cu multe ascunzisuri, mai ales pentru femele. Temperatura optima este 24-28? C, iar la reproducere 30? C. Pentru putin timp suporta si 15? C. Mananca orice, prefera hrana variata. Pentru reproducere masculul construieste un cuib mare din spuma, avand ca suport plante plutitoare.

Colisa labiosa (day)
Apartine tot Belontiidelor, este mai mic decat Colisa fasciata, ajungand pana la 10 cm, femela fiind ceva mai mica. Biotopul natural este in India si Birmania (in raul Irawadi de langa Rangoon). Prima data a fost importat in anul 1904 intr-un singur exemplar, abia in 1911 s-au importat mai multi. Ii trebuie un acvariu cu un volum de cel putin 50 l. Botul este mic, avand la partea superioara o excrescenta mare, care deriva dintr-o ingrosare a pielii de pe maxilarul superior, fiind vizibila mai ales la masculii care au atins maturitatea sexuala.
Culoarea de baza este un verzui stralucitor, pe acest fond aparand dungi transversale, neregulate, oblice, de culoare roscata, mai intense in partea din spate a corpului. Verdele poate fi acoperit de o dunga longitudinala inchisa la culoare. Zona inferioara a corpului si abdomenului, mai ales cand sunt agitati, se coloreaza in violet inchis cu desene gri-albe. Aripioarele sunt foarte colorate. Femela are coloritul mai estompat. Acvariu trebuie sa aiba multe plante plutitoare, cu radacini care sunt folosite de femela ca ascunzatori, pentru ca masculii sunt brutali cu femelele si asta nu numai la reproducere. Chimismul apei nu prea are importanta, iar temperatura va fi cuprinsa intre 22-28? C.
Pentru depunere masculul construieste un cuib de bule, format din aer atmosferic, absorbit la suprafata apei inconjurat de o secretie bucala. Cuibul nu este prea mare, putand avea un diametru de 5-8 cm. Femela, care este gata sa depuna, avand abdomenul plin cu icre, loveste masculul in zona abdomenului, parca anuntandu-l ca este gata sa depuna. Intai masculul alearga femela, dar apoi cu aripioarele intinse, asteapta femela sub cuib. Coloritul lui este deja intensificat la maxim. Masculul se incolaceste in jurul femelei pana cand aceasta ajunge aproape cu burta in sus si acum are loc expulzarea icrelor si fecundarea lor. Icrele urca la suprafata apei datorita excesului de substante uleioase. Partenerii cad epuizati pe fundul acvariului si dupa o scurta pauza reiau ciclul pana la depunerea tuturor icrelor, moment in care femela se ascunde si trebuie scoasa din acvariu. Pot fi depuse pana la 1000-1500 de icre. Icrele sunt impinse de mascul in cuib si sub ele masculul face un alt strat de bule de aer. Icrele eclozeaza dupa 24 de ore, iar dupa inca 3 zile, puii inoata liber, acum trebuind sa-i hranim. Prima hrana va consta in infuzori sau galbenus de ou. Dupa 2-3 zile de la depunere se va scoate si masculul pentru a nu manca puii care devin neascultatori si fug din cuib. Dupa 5 zile, puilor li se pot administra si nauplii de Artemia salina. Se mai poate aplica si metoda urmatoare: imediat dupa depunere, cu ajutorul unei plase foarte fine se scoate tot cuibul cu icre din acvariu si este mutat in alt acvariu pregatit cu apa la aceeasi temperatura. Noul acvariu nu va avea nimic pe fund. Dupa 3-4 saptamani, vom incepe schimbari de apa, la inceput in cantitati mici, apoi mai mari.

Helostoma temmincki (cuvier-valenciennes) Este raspandit in sud-estul Asiei, in India, Malaezia, Borneo, Sumatra si Indonezia. Corpul este inalt, aplatizat pe lateral, cu o deschizatura a gurii ingusta, buzele foarte groase si carnoase, iesind foarte mult in relief. Totodata buzele sunt acoperite cu dintisori foarte fini, apropiati unul de celalalt. Dorsala este mai lunga ca anala, tepii din partea tare nefiind uniti intre ei. Este un peste mare care in circa 18 luni ajunge la 18 cm. In biotopul natural atinge 55 cm, dar in acvarii sunt mai mici. Specia a fost descoperita in anul 1831 de Cuvier-Valenciennes pe baza unor pesti adusi din Java.
Coloritul: pe un fond de la galben spre verzui, apar mai multe dungi longitudinale inchise la culoare, dungi care se intaind si pe aripioare. In acvariu apare si o forma semialbinotica (semialbinotica pentru ca lipseste pigmentul dar ochii sunt negri nu rosi). Femela, in acvariu, este mai mica, atingand abia 10-12 cm, fiind mai plina ca masculul. Ea se mai deosebeste de mascul si prin faptul ca are spatele mai ascutit. Au nevoie de foarte multa hrana si o temperatura de 25? C. Prezenta dintilor de pe buze ne anunta ca sunt mari mancatori de alge, dar mananca si hrana vie ca: daphnia, tubifex, etc. Hrana vie oferita va fi mica. Pana la 5-6 cm, li se vor da si pesti mici ca hrana. Stacks a observat ca exemplarele tinere accepta hrana vie mica, in timp ce exemplarele mai mari acceptau si hrana uscata, echitrei, larve de tantari negri, dar nu acceptau tubifex sau larve de tantari rosi (probabil nu traiesc in biotopul natural).
Pentru reproducere se foloseste un acvariu de circa 80-100 l. Pe fund se poate pune putin nisip si un filtru. Duritatea apei va fi de 10-12?dGH cu un pH=6,5-6,8, iar temperatura intre 27-28? C, dar poate fi ridicata pana la 30? C. In timpul reproducerii, nu-si construiesc cuib de spuma, icrele si puii plutind la suprafata apei datorita excesului de substanta uleioasa. Icrele sunt depuse pe inserat, dupa un dans nuptial frenetic. La alegerea perechii si la depunerea icrelor, femela este elementul activ. Icrele sunt in numar foarte mare intre 3000-4000 de bucati. Specific acestei specii este ca, in timpul ritualului de imperechiere, pestii se apuca unul pe celalalt de buze, de unde si numele de "gurami pupaciosi" (asemanator unui sarut). Icrele depuse se ridica la suprafata, ramanand lipite de plante. Dupa depunere, perechea nu este necesar sa fie scoasa din acvariu, dar in acest caz ea va fi bine hranita, pentru ca altfel va manca icrele si puii. Acvariile pentru reproducere vor fi foarte bine aerisite.
Depunerea are loc in mai multe reprize, una in care pestii se incovoaie unul in jurul celuilalt de 6-8 ori. Apoi dupa o scurta pauza in care se odihnesc unul langa celalalt, incepe a 2-a repriza, dar cu un numar mai redus de imperecheri, doar 4-5, apoi o noua pauza si a treia repriza cu numai 2-3 imbratisari. Se va cauta ca duritatea apei sa nu depaseasca 15?dGH. La o temperatura de 27? C icrele eclozeaza in 14-17 ore, iar la 30? C sunt necesare numai 12-15 ore. Larvele raman in apropierea suprafetei apei si inoata dupa alte 48-72 ore. Puii se hranesc cu galbenus de ou sau infuzori si dupa 3-4 zile cu nauplii de Artemia salina. In 4-5 saptamani puii ating 3-4 cm. Puii cresc neuniform si vor trebui selectati mereu. Masculii sunt foarte virili, avand o cantitate foarte mare de lapti si de aceea dupa depunere, apa poate avea un aspect laptos.


--------------------
kiss ya'
Go to the top of the page
 
+Quote Post
mishulina
post May 16 2006, 04:25 PM
Post #4


Advanced Member
***

Group: Members
Posts: 1,732
Joined: 15-October 05
From: off the beaten track
Member No.: 1,904



FAMILIA CHARACIDAE

Paracheirodon innesi (myers)
In acvaristica este cunoscut ca pestele "neon". Pana nu demult denumirea lui a fost Hypehessobrycon innesi. Specia are o mare raspandire din vestul Braziliei, Columbia, nordul Perului, pe cursur superior al Amazonului pana la Iquitas, in afluentii Amazonului: Putamayo si Purus. Traieste in "apele negre" din aceste rauri si in privinta dungii stralucitoare, dr. H. Axelrod a emis ipoteza ca aceasta dunga serveste pestilor sa se regaseasca pentru reproducere, in aceste ape inchise la culoare din cauza malului transportat. Corpul este suplu, ca un fus, mediu aplatizat pe flancuri, cu botul bont, la mascul abdomenul este mai supt decat la femela, mai ales cand aceasta este matura sexual. Ajung pana la 4 cm lungime. Pe corp au o dunga de un albastru luminos sau verde (in functie de cum cade lumina pe ea), care merge de la partea superioara a irisului pana in zona aripioarei adipoase. Sub aceasta dunga, aprodimativ la jumatatea corpului, incepe o alta, lata, rosu intens care ajunge pana la baza cozii. Irisul are puncte aurii sclipitoare, spatele este oliv deschis, abdomenul argintiu, aripioarele incolore si primele radii ale analei sunt albe.
"Neonul" si-a dobandit o faima de peste pretentios, greu de crescut. Dar aceste lucruri sunt spuse de oameni care nu se pricep la acvaristica si nu de acvaristi. Pestele, in acvarii comune nu doreste cu nimic mai mult decat alti pesti. Din contra, fata de alte specii este poate chiar mai nepretentios. Cei care-l vorbesc de rau, confunda conditiile de reproducere cu cele de intretinere. Intr-adevar, pentru a-l reproduce, acest peste are nevoie de niste conditii, hai sa le spunem, mai speciale, desi le-am intalnit si la altii. Astfel avem in primul rand nevoie de o pereche buna, apta de reproducere. S-a constatat ca pestii care, in acvariul comun, au fost tinuti intr-o apa cu duritate mai mare de 8?dGH, nu mai sunt 100% buni de reprodus. Deci una din conditii este ca apa din acvariul comun sa aiba o duritate intre 4-7?dGH. Daca totusi depun, depun putine icre si vom avea un procent mai mare de pui neviabili, cu malformatii sau susceptibili de a se imbolnavii de "boala neonului". Dar despre aceasta vom vorbi mai tarziu. In al doilea rand hranirea. In mod normal, pentru a avea o pereche buna pentru reproducere vom avea grija sa-i hranim in primul rand cu hrana vie, variata si de cel mult 2 ori pe saptamana cu tubifex curatat si congelat. In acvariul comun pestele mananca si hrana uscata sau sub forma de fulgi. In al treilea rand, pestii nu trebuie tinuti la o temperatura prea ridicata. Normal vor fi tinuti la 19-20? C, iar pentru reproducere la 20? C.
Apoi vom avea in vedere varsta pestilor pusi la depus. Se vor folosi pesti a caror varsta este de circa 6-7 luni, varsta la care ating maturitatea sexuala. De la o pereche tanara nu se vor obtine initial decat 20-40 de icre, dar formandu-le un ciclu regulat de depunere (25-30 de zile intre depuneri) vom obtine cateva sute de icre so pui (120-200). Va trebui sa ne ingrijim de apa acvariului de reproducere. Daca vom citi despre conditiile de viata din biotopul natural, vom afla ca are nevoie de o apa foarte moale de circa 1,5-2?dGH iar pH-ul = 5,5 - 5,8. Inaltimea coloanei de apa nu va trebui sa depaseasca 12-15 cm, iar temperatura apei va fi de 20? C. Ca substrat, pe fundul acvariului se pot folosi ghemotoace de Vesicularia dubyana. Apa va trebui sa aiba o culoare usor maronie (de la filtrarea prin turba pentru a obtine aciditatea dorita) si sa fie foarte limpede. Perechea se va introduce in acvariu seara. Femela se cunoaste usor datorita abdomenului ei umflat, pe langa care masculul pare foarte suplu. In interval de 1-3 zile perechea va depune icre (daca le-am format ciclul de depunere vor depune in prima zi).
Dupa depunere pestii se scot, iar acvariul se va acoperi pe toate laturile (intuneric aproape perfect) pentru ca icrele sunt sensibile la lumina puternica. Bazinul va trebui sa stea astfel circa 5 zile. Dupa acest timp, bazinul se va descoperi in fiecare zi cu cate o fasie. Acum problema mare care se pune este ce le dam de mancare. Vom incepe cu infuzori, apoi vom trece la microviermi si in sfarsit nauplii de Artemia. O atentie foarte mare se va da cantitatii de hrana, dandu-se cantitati mai mici de hrana, dar mai des. Dupa 3 saptamani incep sa se coloreze si sa semene cu parintii. Dupa atatea generatii in acvariu, acum neonii nu mai sunt atat de sensibili la lumina, deci chiar daca nu asiguram un intuneric perfect, putem avea succes.
Sa vorbim despre boala neonului, PLISTOPHORA. Este impropriu spus boala neonilor, pentru ca nu numai neonii sunt atinsi de aceasta boala, ci si speciile de Brachydanio sau Hemigrammus. Dar la neoni, datorita stralucirii dungii luminoase este mai vizibila. Aceasta boala apare la pestii mai sensibili si este provocata de agentul Plistophora hypessobryconis. Sporii intra pe traiectul digestiv, invadand in final musculatura corpului. In primul stadiu boala nu este depistabila, pentru ca are un ciclu intern. Dupa ce distruge muschii, ataca si celelalte organe. Se raspandeste prin nisip, plante, o acumulare de reziduuri de la pesti si resturi de hrana neconsumata, excrementele pestilor bolnavi. Aceasta boala poate ataca chiar si icrele din ovulele femelelor bolnave. Se manifesta astfel: in musculatura pestilor apar zone albe sau incolore, uneori sunt distruse aripioarele, pestele slabeste, aparand o curbura a coloanei vertebrale. Pestele isi pierde coloritul, neonii pierzandu-si dunga luminoasa. Boala este fatala si deocamdata nu are remedii. Pentru a stopa epidemia, pestii bolnavi se distrug. Ceilalti pesti se muta in alt acvariu care nu mai are si alti pesti pentru a-i contamina si pe acestia. Nisipul se va fierbe (dar mai bine se va arunca si se va inlocui cu nisip neinfestat), plantelor li se va face o baie cu permanganat de potasiu, iar acvariul de va dezinfecta cu alaun.

Hyphesobrycon herbertaxelrodi (gery)
Este asa numitul "neon negru". Seamana foarte bine cu specia H. heterorhabdus dar este mai mic decat acesta, ajungand abia la 3.5 cm. Femela este mai corpolenta. Caracteristic acestei specii este o dunga lata bicolora, care se intinde de la marginea operculelor pana la baza cozii, partea superioara a acestei dungi fiind de un negru inchis, cu contur neclar. Spatele este maro deschis, cu solzii de pe spate avand tivuri negre. Abdomenul este argintiu, partea de sus a irisului este de un rosu deschis, iar partea de jos verde argintiu. Aripioarele sunt galbui. Este raspandit in America de Sud in Rio Taquary, langa orasul Coxis. Pentru reproducere are nevoie de o apa moale si usor acida. In rest ca la specia H. flammeus.

Lamprocheirodon axelroxi (schultz)
Vechea denumire a pestelui era Hypehessobrycon cardinalis, dar conform Comisiei Internationale de nomenclatura aceste doua denumiri sunt sinonime si sunt acceptate ambele. Este cunoscut de acvaristi sub numele de "neonul rosu". Seamana cu neonul normal, dar este putin mai mare, ajungand pana la 4 cm. Corpul este lung, la mascul, femela fiind mai mare si mai puternica, zona abdomenului fiind mai umflata ca la mascul. De la partea superioara a irisului si pana la aripioara adipoasa are o dunga lata, stralucitoare, care in functie de unghiul sub care cade lumina este sau nu verde stralucitor sau turcoaz. Mai are o dunga lata, de un rosu sangeriu, in partea inferioara a corpului, de la coada la varful botului si care se intinde in zona pectorala si abdominala, spre deosebire de neonul normal la care aceasta dunga e mai scurta, ajungand doar pana la jumatatea corpului. Spatele este roscat maro. Aripioarele sunt incolore. Specia este raspandita in nordul Americii de Sud, in afluentii de pe partea stanga a lui Rio Negro si Orinoco.
Dr. S. Frank, in Tropical Fish Hobbyst, din noiembrie 1981 ne impartaseste din experientele sale in ceea ce priveste reproducerea acestui peste. N-a lucrat si nu lucreaza prin adaugarea de extract de turba (pentru aciditatea apei) pentru ca de cate ori a incercat n-a obtinut rezultatele scontate, astfel incat rata mortalitatii intre embrioni a fost foarte mare, chiar inainte sa inceapa sa inoate. Explicatia data este ca embrionii nu erau capabili sa-si umple vezica inotatoare. El considera ca nu numai embrionii sunt sensibili la duritatea ridicata, ci la fel de sensibili sunt si puii pana la cateva luni. De aceea puietul trebuie adaptat cu multa atentie si treptat la duritatea normala. Acest lucru trebuie facut atunci cand mutam puietul din bazinul de reproducere intr-un bazin mai mare sau cand facem schimbarea partiala a apei.
Mai exista o specie foarte asemanatoare, Lamprocheirodon simulatus, care este aproape identic dar dunga rosie, lata, de pe flancuri este mai palida.

Nematobrycon palmeri (eigemnann)
In acvaristica este numit "keiser tetra" sau "tetra imperial". Biotopul natural este in Columbia in raul Rio San Juan si in afluentii lui. Forma corpului este asemanatoare unei maciuci, avand partea din fata a corpului foarte rotunjita. Dorsala este ingusta si la mascul este mai lunga. Radiile mijlocii ale cozii, la mascul sunt prelungite de lobii cozii, in timp ce la femela nu. Ajung la 5 cm. Pentru ingrijire are nevoie de aceleasi conditii ca la speciile Humigrammus. Corpul are o nuanta maroniu deschis, iar la o iluminare de sus, partea de sus are o nuanta de verde sau albastru-verde. In jumatatea inferioara a corpului are o dunga lata albastru-negru cu contur neclar. Irisul are o culoare albastra stralucitoare pana la verde inchis, aripioarele sunt galbui pana la maroniu, avand marginea mai inchisa. Anala este langa marginea exterioara o dunga ingusta la culoare, iar tivul ei este incolor sau alb. Femela este mai mica si mai putin colorata ca masculul.
Este un peste nepretentios, dar nu de banc, pentru ca manifesta un comportament teritorial. Temperatura optima este de 24-26? C, iar pentru reproducere 26-28? C. Greutatea mare la reproducere este de a gasi o pereche care sa se inteleaga, pentru ca nu toate perechiile sunt compatibile. De aceea, daca avem in acvariu mai multe exemplare, atunci vom separa perechea care in acvariul comun a inceput jocul nuptial. Au nevoie de o apa moale si usor acida. Se reproduce la fel ca speciile de Nannostomus.



Hemigrammus caudovittatus (ahl)
Specia este raspandita in Argentina, in zona Rio de la Plata. In acvaristica este cunoscut sub numele de "Tetra de Buenos Aires". Corpul este relativ inalt, alungit, masculul fiind mai suplu ca femela. Ajunge la 6 cm lungime. Flancurile sunt colorate intr-un gri-verde deschis, avand o dunga rosie stralucitoare, care tine de la opercule pana la radacina cozii unde se extinde sub forma unei pete. Partea de sus a irisului este rosu stralucitor. Partea din fata a dorsalei este rosu inchis, restul aripioarei fiind transparenta.
Reproducerea este foarte usoara. Intr-un acvariu de 15-20 l, introducem o pereche. Apa nu are importanta, iar temperatura trebuie mentinuta la 25? C. Cateva tufe de plante si o plasa de protectie a icrelor sunt necesare. Pestii depun cam 400-500 de icre care eclozeaza dupa 24-30 de ore. Reproducatorii se vor scoate dupa depunere. Larvele mai stau atarnate de plante si geam cam inca 3-4 zile, apoi incep sa inoate liber. Pot fi hraniti cu galbenus de ou sau microviermi de la inceput, apoi dupa 3-4 zile cu nauplii de Artemia salina. Cresc foarte repede.

Gymnocorymbus ternetzi (boulanger)
Este cunoscut si sub numele de "Tetra negru" sau "vaduva". Este o specie inalta, puternic aplatizata pe flancuri. Aripioara anala este rotunjita si se intinde pe toata partea de jos a corpului. Partea din spate a corpului (ceafa) nu este acoperita de solzi. Femela este mai mare decat masculul atingand o lungime de 5,5 cm. In S.U.A. a fost obtinuta forma voal, pe care o gasim si la noi. Corpul este argintiu stralucitor, cu o nuanta de negru, care se poate intinde si pe aripioara dorsala, pe aripioara adipoasa si pe anala, zona care la exemplarele tinere este neagra, cu varsta deschizandu-se pana la gri. Partea din fata are 3 dungi transversale negre, din care prima trece peste ochi, iar celelalte doua sunt dispuse astfel: la punctul unde incep pectoralele si respectiv dorsala. Masculii au varful dorsalei alb.
Se reproduce relativ usor, dar puii sunt mai dificil de crescut. Avem nevoie de un acvariu de 12-15 l cu apa mai veche (5-6 zile), cu o plasa de protectie pe fund si cateva tufe de plante gen Ceratopteris. Seara se introduce femela iar dimineata masculul. Dar la fel de bine putem introduce 2 femele cu 4 masculi. Femela se deosebeste usor de mascul pentru ca are zona abdominala umflata si este mai mare. Depun cam 300-400 de icre care dupa 24-30 de ore eclozeaza. Temperatura optima este 25-26? C. Dupa 3-4 zile in care larvele stau atarnate de plante sau geam, alevinii incep sa inoate. La inceput se vor hrani cu microviermi. Dupa circa 2 saptamani ii putem hranii cu nauplii de Artemia, eclozati de o zi. Puii cresc foarte repede.


--------------------
kiss ya'
Go to the top of the page
 
+Quote Post



Reply to this topicStart new topic
1 User(s) are reading this topic (1 Guests and 0 Anonymous Users)
0 Members:

 



RSS Lo-Fi Version Time is now: 15th September 2019 - 10:11 PM