Help - Search - Members - Calendar
Full Version: Topic Science Fiction
Cafeneaua Itbox > Cafeneaua Itbox > Educatie si Invatamant > Science Fiction
Pages: 1, 2
ovidiu bufnila
fiction la greu energetic si SF si idei valurite si valuritoare cu scriitori romani de SF.
:shock:
mariusd_bn
Era Vanzatorul. Putea vinde orice oricui. Nici un angajator nu-si mai putea permite sa-l plateasca?
***
Totul incepuse cu cativa ani in urma. Se angajase ca agent de vanzari la o firma care distribuia calcatoare si filtre de cafea in sistem door-to-door. Timp de doua luni umblase prin oraselul sau natal si vanduse o multime de produse. Vanzarile au crescut si ca rezultat fusese avansat ca si asistent de vanzari la sediul firmei. Dupa inca trei luni de activitate in care reusi sa dubleze volumul total de vazari al firmei incepura sa se intereseze de persoana sa cei din conducerea centrala. Viata lui incepu sa se schimbe, isi lua masina, se muta intr-un apartament in centrul orasului, toate mergeau din ce in ce mai bine. Dupa alte doua luni cei din conducerea centrala il chemara in capitala si deveni manager general pentru distributia liniei de produse pe care incepuse sa o vanda la inceput. Se descurca din ce in ce mai bine, distribuitorii cu care discuta cumparau din ce in ce mai mult si facu multe deplasari in teren pentru a ajuta la cresterea vanzarilor in toate orasele in care aveau distribuitori. Intre timp salariul sau crescuse lunar, asa ca isi schimba masina si isi cumpara o vila la marginea orasului. Intra incet in lumea buna a capitalei si participa la o multime de petreceri si evenimente mondene. La sfarsitul anului fu declarat ?vanzatorul anului? si poza lui ajunse pe rpimele pagini in mai multe reviste si cotidiene. Incepu sa primeasca cereri in casatorie si dupa fiecare petrecere ajungea acasa cu cate o fata superba care de abia astepta sa intre in patul lui? Viata lui era extraordinara, se schimbase total ?Cand se gandea la momentul in care batuse pentru prima oara la usa unui prospect, ii venea greu sa creada ca ajunsese aici? Manager general, vanzatorul anului ?. Munca I se parea foarte usoara , discutiile cu clientii duceau intotdeauna la un contract ferm si toata lumea era multumita. Vanzarile firmei cresteau, cresteau?Devenise evident pentru toata lumea deja ca totul I se datora lui? Patronii firmei isi frecau mainile de bucurie vazand rezultatele si il avansara din nou. Devenise managerul general al intregii firmei, cu un salariu dublu si cu procente substantiale din profit. Continua sa munceasca in ritmul lui si rezultatele continuau sa arate foarte bine, dar, dupa alte cateva luni ceva incepu sa scartaie?Nu mai avea aceeasi placere ca inainte, se simtea plictisit?Si atunci isi indrepta atentia spre una din ofertele numeroase care ii veneau din partea concurentei. Insa acum se indrepta spre o firma multinationala care avea birouri in capitala. Dupa doua saptamani se muta dincolo si deveni general manager pentru toata tara. Produsele firmei erau cu totul altele, insa pentru el nu era o problema asta?. Continua munca aici si in 6 luni rezultatele firmei se imbunatatira cu aproape 40 de procente?
Aceste rezultate extraordinare atrasera atentia tuturor. Firmele concurente incercara sa il convinga, insa refuza toate ofertele venite ? Ramase la firma la care era si isi facu treaba foarte bine. La sfarsitul anului consiliul de administratie ii propuse sa preia toata partea de vanzari la sediul central. Accepta si dupa o saptamana era deja mutat in cel mai puternic oras al planetei si incepu munca sa?Avea o noua provocare acum si se simtea multumit?.
Insa nu era singura companie multinationala din lume?.Ceilalti devenisera gelosi pe succesele firmei la care lucra? Dupa o perioada in care fiecare incerca sa il atraga si nu reusi, unul dintre proprietari avu o idee?. Ii invita pe toti proprietarii marilor firme la o consfatuire secreta, unde dezbatura problema si in final, se intelesera ce aveau de facut? Il vor clona?
Dupa cateva luni se prezenta la biroul lui un delegat din partea celorlalti si ii inmana o invitatie la o discutie privata cu toti proprietarii de multinationale. La inceput incerca sa refuze, dar pana la urma nu reusi . Delegatul era cea mai frumoasa fata pe care o vazuse vreodata?Era exact fata pe care o visase in noptile sale de singuratate, pe care o cautase ?. Si atunci ii smulse si el promisiunea ca se vor mai vedea?
Se prezenta la intrunirea respectiva, care se petrecu undeva in Pacific, pe o insula mica, dar parca rupta din paradis?.
Asculta cererile celorlalti si le accepta pe toate?.Pretul era perfect, realizase visul sau cel mai ascuns? Se ridica, ii saluta pe toti si iesi. Inainte de iesire se opri la un birou unde o asistenta draguta ii culese o picatura de sange din degetul aratator pe o lamela de sticla?.
Iesi si o vazu pe Ea : era fata care venise in biroul lui, zambindu-i ?. O lua de talie si plecara amandoi spre malul oceanului, pe plaja alba si fina?..
***
- De unde au stiut ca voi accepta ? o intreba el, plimbandu-si mana pe coapsa ei perfecta.
- Erau siguri?. Pe mine m-au creat special pentru tine, zambi ea?..
El surase si accepta ideea?In definitiv, avea tot ceea ce dorea, contractul era ferm si nu mai putea fi reziliat de nimeni si de nimic? Iar clonele sale?.Vor aduce situatia la cea initiala, inainte ca el sa apara? Daca toti sunt la fel de buni?Nu ?

Bistrita
24.06.2003
Roxana B
COLECŢIONARUL DE ?NGERI

Au venit toţi să-l vadă. S-au adunat tăcuţi, aştept?nd. Şi-au adus familiile, bătr?nii şi copiii, pe cei bolnavi şi pe cei trişti, pe cei osteniţi şi pe cei singuri. Au venit cei săraci şi cei prea bogaţi. Au venit cu vise şi speranţe.
Aşteptau miracole. Auziseră despre miracole, veştile circulă rapid, din gură ?n gură, din oraş ?n oraş, din generaţie ?n generaţie, din colonie ?n colonie. ?ntotdeauna fuseseră miracole, din cele care aduc schimbări, care fac visele şi speranţele să devină realitate, dar o altfel de realitate dec?t cea aşteptată, o realitate miraculoasă.
Au adus daruri. Fiecare după puterile sale, după sufletul fiecăruia şi după c?t de profunde şi de adevărate ?i erau dorinţele. Cei credincioşi. Cei disperaţi. Cei doar curioşi. Au adus daruri şi le-au pus ?naintea Vindecătorului de suflete. Apoi au aşteptat, tăcuţi.
Corabia sa strălucitoare l-a cobor?t din stele, ?nconjurat de lumină limpede. El aducea liniştea, pacea, odihna, sf?rşitul tuturor relelor. ?mplinirea. El le citea ?n suflete. Rătăcitor dintotdeauna printre lumi, căut?nd, ?mpărtăşind ?nţelepciunea tuturor, visele tuturor, durerile tuturor, neliniştea tuturor, dăruind şi adun?nd comori, Vindecătorul şi Colecţionarul.
A privit mulţimea, a privit darurile, şi le-a acceptat. Dar ?ncă nu era ceea ce-şi dorea el. Mulţimea tăcea, aştept?nd. I-a privit din nou, pe toţi, şi pe fiecare ?n parte. Şi le-a citit ?n suflete. A făcut c?te o călătorie ?n fiecare suflet.
?n fiecare suflet era ceva. O durere, o dorinţă, un vis, o deznădejde, o speranţă, prea multă singurătate, prea multă tristeţe. Şi le-a adunat pe toate ?n ?nţelepciunea sa, le-a purificat şi contopit ?ntr-o unică rază de lumină, curată, concentrată, a cărei forţă să poată străbate universuri. Ar fi putut atinge alte lumi să le ?mpartă şi lor din ?nţelepciunea supremă.
Dar raza de lumină nu era liberă. Nu avea un rost, un chip, o datorie. S-ar fi putut uşor dezintegra. A cercetat-o atent, s-o cunoască, şi cunosc?nd-o mai bine, s-o adauge măreţei sale colecţii aducătoare de miracole. Atunci el, Vindecătorul, Colecţionarul, s-a adresat mulţimii:
- Daţi-i un nume.
Şi fiecare din mulţime a murmurat numele viselor şi speranţelor sale, a ceea ce iubea mai mult şi preţuia mai mult. Colecţionarul a luat din fiecare c?te ceva şi o pus nume noii fiinţe, care s-a ridicat ?n lumină cu aripile larg deschise deasupra celor ce-i dăduseră viaţă, şi numai atunci au putut fi toţi fericiţi, ?mpliniţi, compleţi.
Noul ?nger s-a alăturat legiunii, şi-a găsit un loc printre ceilalţi, şi astfel i s-a dat un rang şi o misiune, după harul său.
Miracolele fuseseră ?ndeplinite. Colecţionarul s-a urcat ?n corabia sa, acum şi mai strălucitoare, şi şi-a reluat rătăcirea printre lumi, ?n căutare de noi ?ngeri pe care să-i alăture armatei sale. Şi ei s-au numit Mihael, Rafael, Gabriel, Samael, Anael, Azrael, Sachiel, Cassiel, Uriel, Asariel, Selatiel, Gudiel, Varahiel, şi multe alte nume. Unii i-au fost soldaţi credincioşi, i-au stat alături ajut?ndu-l să navigheze printre universuri şi să citească ?n suflete. Alţii l-au părăsit, refuz?nd să facă parte dintr-o colecţie şi să se supună regulilor celor fără de reguli. Au pornit să rătăcească pe propriul drum, mercenari fără stăp?n, ?n ?ncercarea de a-i regăsi pe cei din ale căror vise se născuseră c?ndva, de a se re?ntoarce la ei, ?n ?ncercarea de a restabili echilibrul.
Colecţionarul, Vindecătorul, Constructorul de Miracole, a obosit rătăcind. El nu avea nici un nume. ?ngerii nu-i dăduseră unul, ?l chemau ?n 99 de moduri, după dorinţele lor şi după caracteristicile fiecăruia, şi după nuanţele clipei. Altcineva trebuia să-i dea Colecţionarului un nume.
S-a oprit pe o lume pustie. Ceţuri groase ?i acopereau suprafaţă, şi era ?ntuneric. Liniştea i-a făcut bine pentru un timp, i-a calmat zbuciumul, neliniştea, angoasele adunate ?n eterna-i rătăcire. Dar tot nu avea cine să-i dea un nume, clipa aceea era ?ncă departe. Colecţionarul nu se mai oprise niciodată pe o lume pustie, ?ntotdeauna fusese cineva care să-l ?nt?mpine, cu daruri, cu speranţe, cu credinţă, cu dorinţa de miracole. Acolo nu era nimeni.
Atunci a ?nceput să se g?ndească la cum ar vrea să fie lumea lui, lumea care să-i pună un nume şi să-i dea un rost. Mai ?nt?i de toate, să fie lumină.


Roxana Brinceanu
2003
ovidiu bufnila
Creatorul
- in memoriam Fredric Brown -
short story SF
de Lucian-Dragos BOGDAN


Usa culisa fara zgomot, izol?ndu-l pe Jaach W. E. de lumea de afara.
- Activati!
Un murmur razbatu prin generatoarele de putere, intensific?ndu-se clipa de clipa. Cabina se ?ntuneca, strabatuta de o p?cla cenusie.
Fulgerul brazda noaptea din masina si disparu, ca o parere.
C?nd p?cla se destrama, cabina era goala. Pe chipurile celor prezenti se putea citi teama.
- Experienta nu va reusi, profesore! se facu auzit un glas pitigaiat. E drept, calculatoarele au aflat data exacta a aparitiei vietii pe Pam?nt, dar acesteia i-ati adaugat doar sase zile terestre... Cele sase zile ?n care Dumnezeu a facut lumea se masurau ?nsa altfel...
Profesorul se uita naucit la asistenti.
- Cred ca are dreptate, ?ngaima el. Cred ca nu vom afla nimic... Nu vom sti daca viata a aparut datorita vreunui Dumnezeu...



* * *

- Blob... mmbgl... Ma ?nec! reusi sa mai zbiere Jaach ?nainte ca gura sa-i fie astupata cu apa.
...O liniste necunoscuta p?na atunci puse stap?nire pe trupul sau. Era ?nconjurat de o lumina divina...
Socul electric care ?l strabatu ?l trezi crud la realitate. Era ?mbracat ?ntr-un ciudat costum de scafandru si plutea printr-o ?ncapere plina ochi cu apa.
Alaturi de el, trei fiinte hidoase, asemanatoare - ?de foarte departe?, g?ndi Jaach - cu niste pesti, se holbau la el. Nu apuca sa ?ntrebe ce fel de vietati erau, ca un g?nd ?i strabatu mintea.
?Ai ajuns aici la timp, straine. Daca nu apareai tu, am fi lasat pustiu acest loc...?
- Nu ?nteleg..., dadu W. E. sa comenteze, dar palma uneia dintre fiinte ?i scutura casca si odata cu ea capul si odata cu el creierul.
Rezultatul a fost ca timp de c?teva secunde n-a mai gasit nimic logic ?n ceea ce-l ?nconjura. Asta p?na c?nd simti un nou soc electric. ?Vezi plasma asta? Vei face din ea o sfera c?t mai cutata cu putinta...?
- Adica?! Jaach W. E. era nedumerit.
?Foloseste-ti imaginatia...?
- Si daca n-am? facu el pe desteptul.
O noua palma ?l duse ?n tara z?nelor. C?nd ?si reveni ?l privi cu ochi bovini pe agresor.
?Acum ai...?
SA FIE LUMINA! tuna ceva. Jaach W. E. nu putu sa-si dea seama ce, ?ntruc?t o jumatate de zi de atunci ?ncolo timpanele ?i fluierara ca niste locomotive. O lumina orbitoare se revarsa ?n ?ncapere si, de voie de nevoie, se puse pe treaba.



* * *

Lucrul ?i lua o zi ?ntreaga, dar ceea ce ?l ?ngrijora mai tare era faptul ca ?opera? semana cu ceva cunoscut, dar nu stia cu ce. C?nd ?nceta sa se mai ?ntrebe si vru sa anunte ca a terminat, aceeasi voce de tunet ?i lua simtul orientarii.
SA FIE O TARIE PRIN MIJLOCUL APELOR SI SA SE DESPARTA APE DE APE!
Daca n-ar fi fost casca, mandibula lui W. E. ar fi ?ncercat cu siguranta sa atinga cosul pieptului. ?n actualele
conditii ?nsa, se multumi sa asculte indicatiile.
?Vei izola constructia de apa cu ajutorul acestei plase, apoi vei elimna apa ramasa ?n interiorul plasei DAR vei lasa apa si pe constructie...?
Ofta si relua lucrul.



* * *

- Permiteti..., ?ncerca el timid.
Palma ?l trimise ?n celalalt colt al ?ncaperii. Capul ?ncerca sa vireze st?nga dar nu reusi.
- Lua-v-ar...
Socul electric ?l facu sa urle. ?Daca nebunii astia ma mai mesteca mult, ?i...? Nu mai apuca sa termine, caci creierul ?i intra din nou ?n rezonanta.
SA SE ADUNE APELE CELE DE SUB P?NZA LA UN LOC SI SA SE ARATE USCATUL!
Extenuat, Jaach se preda.
- Permiteti sa merg la baie?



* * *

Dupa trei zile de truda, constructia ajunsese sa aiba tot mai multe ciudatenii. Jaach W. E. fusese pus la un calculator gigantic pentru a programa, cu ajutorul lui, ?nvelisuri pentru sfera.
?n ziua urmatoare ?l pusera sa lumineze nu-stiu-cum constructia. Jaach nu mai ?ntelegea nimic, dar asemanarea izbitoare cu ceva cunoscut ?l macina. ?Cu ce naiba aduce??



* * *

De-abia mai putea tine ochii deschisi. ?l pusesera acum din nou ?n fata calculatorului si ?l convinsesera, dupa doua-trei palme, sa faca niste obiecte care sa se miste pe constructie.
Lipsa de imaginatie era tot mai acuta asa ca, ?ntr-o ultima sclipire de inteligenta, facu niste dinozauri. Ghinionul lui.
C?nd cei trei venira l?nga el, crezu ca vor face apoplexie. Ochii le iesira din orbite ca la melci, iar gurile li se deschideau si ?nchideau ritmic - ?chiar ca la pesti?, cugeta W. E..
Cugetarea nu dura mult, caci ?n secunda urmatoare privea computerul de foarte aproape. ?Periculos de aproape?, mai facu un efort creierul sau.
?Bine ba?, idiotule, tu te crezi smecher? Ce-s enormitatile astea? Reseteaza tot si fa niste obiecte mai mici, ca de nu...?
Jaach W. E. concluziona ca e mai bine sa nu mai cugete nimic. Avea acum de lucru si pentru ziua care urma.



* * *

Un nou fulger brazda cabina. C?nd p?cla se ?mprastie si usa se deschise, un trup teapan se prabusi pe podea.
- Parca a cazut Statuia Libertatii! se mira cineva.
Trei oameni se repezira sa-l ridice pe Jaach W. E.. Pe chipul acestuia doar ochii - oarecum - mai miscau, precum proiectoarele unei baze militare.
Doua palme se abatura peste chipul ravasit. Efectul lor depasi orice asteptare. Jaach W. E. urla ca din gura de sarpe, se ridica si ?ncepu sa ?ncerce cu capul rezistenta peretilor.
Oprirea fu la fel de brusca precum pornirea. Jaach W. E. ramase ?mpietrit ?n fata unei harti.
- Ce naiba ai, Jaach? Ce-ai facut ?n trecut? izbucni profesorul.
- Asta! g?nguri el, arat?nd spre harta pe care trona, maret, globul pam?ntesc.
mariusd_bn
Cartea Mortilor

Short story

Sunt un cititor. Citesc orice. Cand nu am carti, citesc ziare. Reviste. Etichetele de pe produse. Prospectele de la medicamente. Reclamele de pe marginea drumului. Tot ce este o insiruire inteligibila de semne tiparite imi creeaza o stare placuta si nu ma pot abtine.
Cand eram mic citeam sub patura. Aveam o lanterna facuta rost de la un prieten si citeam ca nebunul. Dimineata de-abia ma trezeam pentru a merge la scoala. Lanterna era excelenta, incercasem prima oara cu lumanarea, dar era sa iau foc cu totul si era gata, gata sa ma prinda ai mei?
Intr-un an am fost plecat la munte. Am niste prieteni acolo. Nu au curent, apa din fantana. Peisajul este mirific. Un singur ceas in toata casa. Un ceas mic, de mana, rusesc. Arata ora cea veche si vara, nu-l schimbasera dupa ora de vara. Oricum, timpul era mai dilatat acolo. Am plecat linistit, gandindu-ma ca voi sta cateva zile departe de televizor, radio, telefon, carti si tot ceea ce inseamna civilizatie. Pentru mine, desigur. Primele zile au trecut usor. Am urcat pe varfurile din apropiere, am baut apa minerala din izvoare, am mancat zmeura si am cules afine. Insa foamea de litere ma devora in interior. Dupa doua zile am inceput sa ma simt rau. Trebuia sa citesc ceva. Orice. A, am uitat sa va spun ca citesc si cand mananc. Atunci citesc cel mai bine. Sunt linistit si nu ma deranjeaza nimeni. In sfarsit? Am inceput sa caut nervos printre lucrurile prietenilor mei. Nimic! Am mai stat o noapte fara? M-am zvarcolit intr-una si am visat carti! O multime de carti, insa in momentul in care puneam mana pe ele si le deschideam, foile erau albe! Dimineata m-am trezit nervos si lac de sudoare. I-am intrebat pe ei. Au spus sa caut prin pod. Am urcat plin de speranta si am inceput sa cotrobai. Dupa doua ore, plin de panze de paianjeni si praf, am reusit ? gasisem o carte. Nu conta ca era fara coperti, ca nu avea nici inceput nici sfarsit! Am coborat in goana scara podului, cu ochii in carte ( era sa imi rup gatul coborand, calcasem pe langa unul din fusteii scarii ). M-am asezat pe o patura in spatele casei si am inceput sa citesc. Era o carte scrisa de un scriitor rus, cred, cu niste tovarasi care lucrau entuziasti undeva prin Siberia ? nu conteaza oricum, spre propasirea societatii socialiste multilateral dezvoltate. Am sorbit-o asa cum era, in doua ore. Chiar daca nu stiu cum s-a terminat, excursia la munte a fost excelenta, in cele din urma?
Nu mult dupa aventura de la munte, ma apucasem de yoga. Si, bineinteles ca am inceput sa citesc carti scrise de diversi yoghini, Swami Vivekananda si altii. Eram fascinat de universul care mi se revela din carti. Faceam si exercitii. Ce puteam si eu, bineinteles. Acele lecturi m-au indrumat spre studiul mortilor, a reincarnarii, transmigrarii sufletelor. Yoga m-a facut mai atent la energiile subtile. Mi-am dat seama ca fiecare lucru este insufletit de ?atman?, chiar daca e un obiect. Ce mi s-a parut curios a fost faptul ca energiile clocoteau in interiorul cartilor pe care le citeam. De yoga m-am lasat dupa un an din cauza gurului, care era un profitor. Dar energiile cartilor ma fascinau. Citisem ?Cartea tibetana a mortilor? in doua zile fascinante si ma simteam extraordinar. Urma la rand ?Cartea egipteana a mortilor?. Dupa ceva vreme am reusit sa o cumpar. Fericit, am alergat cu ea acasa si am deschis-o. Dupa cateva randuri, m-am oprit. Pe moment, nu mi-am dat seama ce se intampla. Am lasat-o deoparte si am inceput alta. Dupa cateva zile, am incercat sa o reiau. Nimic. Am lasat-o din nou deoparte. Pana ce mi-am dat seama ca ceva nu e in regula cu acea carte. Am facut un experiment. Am pus cartea pe masa, in fata mea. AM inchis ochii si am pus palma stanga desfacuta deasupra copertii cartii. Dupa cateva momente am simtit o raceala cumplita urcand din carte si cuprinzandu-mi bratul. Speriat, mi-am tras mana. Am luat cealalta carte si am pus-o langa prima. Am repetat experimentul. Stupoare! La cea de a doua carte am simtit o energie calda si placuta. Surprins, am repetat experimentul. Si senzatiile au fost la fel. Speriat, am pus cartea cea ?rea? deoparte. Nu am mai citit-o niciodata. Ba chiar am facut-o cadou unei persoane nu prea dragi mie?Simtisem ca daca va ramane in preajma mea sau voi incerca sa o citesc, ceva extrem de rau mi se va intampla. Oricum, pana ce nu am dat-o, am patit o gramada de chestii aiurea ? mi-am rupt piciorul si m-am imbolnavit de bronsita cronica.
De atunci fac acelasi experiment cu fiecare carte pe care o cumpar? Nu am mai cumparat niciodata carti ?reci?. Nu pot sa imi explic de ce se intampla asa, dar sunt grijuliu sa nu mai introduc in apropierea aurei mele obiecte care emit radiatii negative, consumatoare de energii vitale.
Nu mai scriu nimic despre acele experiente, deoarece mana stanga aproape ca mi-a anchilozat si raceala de moarte de atunci mi-a cuprins si creierul si nu mai pot scrie decat cu dreapta! Deocamdata?.

- evenimentele relatate mai sus sunt inspirate din realitate -
ovidiu bufnila
PUNCTE DE VEDERE
short short story SF
de Ana-Veronica MIRCEA


Era un motan străin. Pasămite, nimerise pentru prima oară ?n ograda noastră. Dar era frumos şi bl?nd, şi soră-mea, leşinată după m?ţe cum e, s-a grăbit să profite de neatenţia mamei şi să-l omenească cu o porţie de sm?nt?nă ? una zdravănă, care mi-ar fi ajuns şi mie!
Hulpavă, jivina vr?stată ? ce mai, un tigru un miniatură! ? a ?nfulecat totul pe nerăsuflate. Apoi, ling?ndu-şi cu graţie petecul alb din care ?i răsăreau mustăţile, şi-a ?nălţat spre noi ochii verzi şi a spus, cum s-ar zice, miorlăindu-se:
- Bogdaproste, oameni buni!
Nevenindu-mi să-mi cred urechilor, am ?ncremenit ca prostul, cu ochii holbaţi şi cu gura căscată. Au trecut c?teva secunde bune ?nainte de a reuşi să articulez, b?lb?indu-mă:
- Sfi-i-inte Sisoe! Eşti prima pisică care vorbeşte! Să-mi spună cineva că visez! am adăugat, ciupindu?mă de braţ şi observ?nd-o, cu coada ochiului, pe soră-mea ? care mă privea ca pe un extraterestru.
- Nu visezi! Lasă prostiile! m-a repezit motanul ? şi a adăugat, cu modestie: Dar nu sunt eu prima pisică care vorbeşte, tu eşti primul om care reuşeşte să ne ?nţeleagă!
ovidiu bufnila
ULTIMA PARTIDĂ
short short story SF de
Ana-Veronica MIRCEA





C?nd a ?nceput să joace?
Demult? Nici măcar nu-şi mai aduce aminte dacă au trecut ore, zile, luni, ani, secole, eoni? Oricum, timpul nu are nici o importanţă ? el ?nsuşi l-a inventat şi ?l poate ignora, opri, ?ntoarce, răsuci, ?mpleti, destrăma? ?i poate face orice, dar nu acum. Acum jocul nu-i dă pace.
Tot el a inventat şi jocul. De fapt, joacă cu sine ?nsuşi, făurindu-şi, pentru fiecare partidă, un alt adversar - şi e un fleac să c?ştige, reuşind să şi-l supună.
Mda, aşa a fost p?nă mai adineaori. Victoria a tot fost o bagatelă. Asta l-a ?nd?rjit, l-a făcut să joace iarăşi şi iarăşi, străduindu-se din răsputeri să zămislească o creatură ?ndărătnică care, ignor?ndu-şi nevolnicia, să se sumeţească, răstălmăcindu-i poruncile atunci c?nd nu i le dă uitării, lu?ndu-i numele ?n deşert şi nesocotindu-i puterea.
Ei bine, se pare că a reuşit, că e ultima partidă. După ce s-a ?ntins ca o pecingine, folosindu-i sau st?rpindu-i fără scrupule pe ceilalţi, pe ?nvinşii partidelor trecute, neamul descendenţilor creaturii, plin de cerbicie, ?l sfidează, asum?ndu-şi prerogative de creator. Şi asta numai şi numai fiindcă a descoperit , cel mai adesea din ?nt?mplare, c?teva dintre legile lumii ?ncropite de Jucător - şi b?jb?ie printre ele, ?nchipuindu-şi că struneşte stihii pe care nimeni n-a mai ?ndrăznit să le ?nfrunte.
Mda, creatura e perfectă. E pe punctul să c?ştige partida, căci, ?n ?ndărătnicia ei, se ?nverşunează să ?şi urmeze propriul drum, deşi, ?n rarele-i momente de luciditate, pricepe că se ?ndreaptă spre pieire, că se grăbeşte să se distrugă, băt?ndu-şi joc de tot ce i s-a dăruit spre a dăinui, din tată ?n fiu, ?n adăpostul primitor al supunerii depline.
Sf?rşitul e aproape. Jucătorul o ştie - şi e pregătit să verse o lacrimă ?n amintirea ultimei sale jucării, ?n amintirea creaturii răzvrătite, a creaturii care, atunci c?nd nu va mai fi, va fi ?nvingătoare! ?n amintirea creaturii pe care ar mai putea să o salveze, arunc?nd asupră-i doar ?ncă un strop de umilinţă, unul de bun simţ şi unul de respect? Dar ce haz ar avea?
ovidiu bufnila
ECOLOGICALLY RIGHT
short short story SF de
Roxana BRINCEANU

De dimineaţă c?nd m-am dus să-i dau de m?ncare, calului meu ?i dispăruse o ureche. Dispăruse pur şi simplu. Am vrut să chem veterinarul, dar, cum nu avea nici o rană şi părea că se simte bine, am renunţat.
L-am chemat ?nsă peste c?teva ore, c?nd am văzut că i-a dispărut şi cealaltă ureche şi coada. Veterinarul l-a examinat, a văzut şi el că nu are nici o rană şi pare că se simte bine, şi a ridicat din umeri. Mi-a zis să-l hrănesc bine şi să-l scot mai des la plimbare, apoi a plecat lăs?ndu-mă singur l?ngă calul meu fără urechi şi fără coadă.
Ne-am plimbat mai mult dec?t de obicei, căutam să observ vreo problemă, un semn de oboseală, de slăbiciune, ceva, dar totul părea ?n regulă. Aveam un cal sănătos, doar că arăta ciudat aşa cum era acum. La ?ntoarcere l-am ţesălat ?ndelung, i-am pus m?ncare ceva mai multă ca de obicei, l-am m?ng?iat, iar el mi-a răspuns cu aceeaşi privire caldă dintotdeauna. Nu m-am putut ?mpiedica să fiu puţin suspicios.
C?nd am ieşit din grajd, mi-am ridicat exasperat privirea spre cerul de plastic. Cu ce greşisem oare să merit un cal fără urechi şi fără coadă?! M?ine o să chem un alt veterinar.
L-am chemat chiar ?n aceeaşi seară. S-a uitat şi mai suspicios dec?t mine la calul fără urechi, fără coadă şi cu trei picioare şi a ridicat din umeri. Nu avea nici o rană şi părea că se simte bine. Ba chiar a sforăit vesel c?nd i-am ?ntins o bucăţică de zahăr, şi m-a privit cu căldură. Veterinarul mi-a zis să-l hrănesc bine, şi probabil mi-ar fi zis să-l scot mai des la plimbare dacă nu şi-ar fi amintit că are doar trei picioare. Mi-a recomandat un supliment nutritiv şi mi-a zis că pot să-l chem la orice oră dacă se mai ?nt?mplă ceva.
Nu l-am mai chemat. La ce bun? A doua zi dimineaţa, calul meu nu mai avea picioare deloc. Am simţit un nod ?n stomac c?nd l-am văzut zăc?nd pe patul de paie şi privindu-mă cu ochii săi bl?nzi. Mi-am reţinut lacrimile şi l-am m?ng?iat, l-am curăţat, i-am pus m?ncarea - cu suplimentul recomandat ? şi apa l?ngă el ca s-o poată ajunge uşor, l-am alintat, i-am dat o bucăţică de zahăr ?n plus şi i-am promis că mă ?ntorc repede. Am ieşit din grajd cu ochii ?n lacrimi, am ?ntrebat din nou cerul de plastic cu ce am greşit de mi se ?nt?mplă asta tocmai mie, apoi mi-am văzut de treabă.
După amiază m-am ?ntors la el, nu-i mai dispăruse nimic, şi m-am hotăr?t să nu plec de acolo, dacă i se mai ?nt?mplă ceva măcar să ştiu cum şi de ce.
Dar am adormit. Spre dimineaţă m-am trezit, speriat, şi aveam şi de ce. Din cal nu mai rămăsese dec?t capul şi o parte din g?t. Am sărit ?n picioare ?ngrozit, iar calul ? capul de cal ? mi-a spus:
- Calmează-te, şefu?. N-am nimic cu tine personal. Alta e problema. Conform drepturilor cailor liberi, nu mai vreau să stau ?ntr-un dom ?nchis, ?ntr-un microsistem artificial.
?Drepturile cailor liberi??!! Habar n-aveam că fostul meu cal se ocupa de politică. De fapt, habar n-aveam că am ? adică avusesem ? un cal care vorbeşte.
- Ţi-am creat toate condiţiile...
- Merci, şefu?, zise restul meu de cal care vorbea şi făcea politică. Dar caii au drepturile lor. Drepturile cailor liberi.
Eram at?t de uluit ?nc?t uitasem să mai fiu speriat.
- Bine, dar... Unde o să te duci? Afară e un deşert radioactiv. Şi ?n plus... ai şi tu un rol ?n sistemul ecologic al domului. Nu poţi să dispari aşa pur şi simplu.
- Ba bine că nu! r?nji capul de cal care-şi cunoştea drepturile.
Şi dispăru complet.
Am rămas un timp privind neajutorat grajdul gol. Apoi am ?mpins uşa de plastic, am ieşit afară sub cupola de plastic şi am inspirat ad?nc aerul reciclat. După care am intrat ?n casa mea de plastic.
Acum ?mi număr peştii din acvariu. Parcă sunt mai puţini. Mă aştept ca, ?ntr-o bună zi, ultimul dintre ei să-mi spună ceva despre drepturile peştilor liberi.
Şi, din c?nd ?n c?nd, mă privesc ?n oglindă.
ovidiu bufnila
Campuri Magnetice
roman de
Ovidiu BUFNILA


Capitolul 6385


M-am dus ?n Molina Mar, eu, fiinţa unificată, să-l caut pe pricoliciul de la Arsenalul din Galeea.
Ştiam că Pitoşkin ?i cumpărase nişte ghete de la solduri.
L-am găsit pe lăudăros juc?nd bile cu oamenii ?mpăratului Ogawa care luaseră urma Bobolinei neslăbind-o din ochi.
Pricoliciul s-a lăudat că a văzut Mandhala cobor?nd din lună şi că ştie el un v?nător de balene care şi-ar fi făcut de cap cu femeile din Mandhala.
Ce femei!
?l făcuseră harcea-parcea pe generalul Monteores. ?l umiliseră pe Agobembe Kabila. ?i făcuseră zile negre lui Abu Kad?r şi nopţi albe lui Obin Oba. Se destrăbălaseră, neruşinatele, cu toţi groparii, vidanjorii şi hingherii din Gatanga Masai, din Gubole Babo şi Kamcean Kaman.
Pricoliciul avea nişte mustăţi uriaşe, verzi şi o barbă roşie, roşie. Purta nişte nădragi peticiţi deşi era putred de bogat. Găurise porţile gogomiţilor şi meterilor cu şuturile sale năucitoare iar chipul lui apărea pe toate afişele companiilor care vindeau nemurire şi noduri informaţionale ?n Azego Bazego, ?n Bankusai şi Adamville.
ovidiu bufnila
ARMELE ZEILOR
story SF de
Ovidiu Bufnila


In urma cu o mie de ani, in Insulele Katai, principele era inca dorit de mii de femei, era inca pizmuit de baronii de sticla care conspirau impotriva imparatiilor si era inca ascultat cu evlavie de savantii de pe muntele Asahor, acolo unde s-a aratat pentru prima oara chipul M?ntuitorului.
Acum insa, odihnindu-se pe o piatra cazuta din cer la sf?rsitul toamnei, nu departe de tarmul marii, principele tragea sa moara.
Singur.
Aerul e greu. Cerul parca-i de fonta. Rar trece cate o lumina ratacita care-si cauta un corp pe masura, t?njind sa fie si ea, pentru o clipa, fie o antilopa, fie z?mbetul unei femei, fie dangatul clopotelor franciscane din Balkoon.
Trece un calugar care se indreapta catre Insulele Katai. Nici nu se uita la principe, nu-i pasa. Are obrajii bine inrositi si tocmai a iesit din iatacul iubovnicelor dezmatate care ar fi trebui sa-i astepte neprihanite pe cavalerii porniti catre Soare-Apune, are burdihanul plin cu vin de Madella, rubiniu si cu buchet ametitor.
- Fii bun, o picatura de apa, cerseste principele t?r?ndu-se in urma calugarului.
Colbul drumului se ridica de sub sandalele m?nastiresti si umple barba princepelui innec?ndu-l.
Calugarul se pierde in sc?nteierea unei raze de soare bolnava si nebuna.
Trece un armurier grabit sa duca o comanda unui vajnic manuitor de lance, apoi trec niste fete zburdalnice, trec niste ghicitori in stele, trec niste curveturi sulemenite foarte si foarte galagioase.
Principele se sprijina in toiag adulmec?ndu-le, dorindu-si coapsele lor fragede, inchipuindu-se adormit in poala lor, m?ng?iat de sf?rcurile mari, zemoase.
Trece un cronicar si-l loveste cu ura. Trece un f?nt?nar de stele din Copa, orasul mincinosilor, si-l loveste si el pe principe cu ura. Trece un trompetist si-l loveste si el hohotind dispretuitor.
Principele descopera incet, incet ca dincolo de programele pe care le instructionase c?ndva in Reteaua cladita de supusii lui, se rostuiau si alte instructiuni pe care, iata, nu le aflase vreodata in registrul sau de navigatie. Isi imaginase ca lumile sunt construite numai pentru navigatori ambitiosi, gata oric?nd sa infrunte stihiile v?rtejurilor virtuale.
O lacrima i se prelinse pe barbie.
De unde veneau oare toate aceste fiinte at?t de nepasatoare, at?t de rele, de unde veneau aceste constructii hidoase?
De dincolo de st?nci isi facura aparitia cinci betivi hahalind si arunc?nd cu structuri organice in pasarile marii. Structurile se ancorau de aripile luminoase, patrundeau ad?nc in trupurile pasarilor. Vazduhul se umple de s?nge iar timpul se valureste amestec?nd momentele trecute, prezente si viitoare.
Principele isi reseta programele.
Betivii se apropie de el. Gata sa-l calce in picioare.
Vruuuum!
Corpurile betivilor explodeaza in jerbe multicolore, nisipul se umple de fluide sarate si liliachii. Undeva, in v?ltoarea de evenimente izbite de virusii principelui, calugarul cade in genunchi. Limba i se umfla. Pielea-i plezneste.
Multimile din Katai se v?nzolesc pe plaja aclam?ndu-si princepele. Principele le imbratiseaza cu privirea, maiestuos.
Halebardierii str?ng resturile programelor, toarna s?ngele ramas in niste cupe de argint care zumzaie b?ntuite de curenti electrici.
Principele face un semn august. Multimile ingenuncheaza. Femeile pl?ng zg?riindu-se pe s?ni. Savantii se mansturbeaza speriati intr-un colt, pe sub arcadele de platina si sticla de Caraba, orasul pustiirilor.
Principele rearanjeaza evenimentele din Retea si, plin de intelepciune, ii ucide pe toti ratacitii care, in nestire, preamarisera domnia vulgului si lipsirea de principii, astept?nd sa gaseasca armele zeilor in propria lor ratacire.
ovidiu bufnila
COMPRESOR
short story SF de
Ovidiu BUFNILA

Iesind din Templul Albastru, Kansokan isi desfacu aripile de sticla si se av?nta catre inaltul cerului. Trase in piept aerul tare al inaltimilor si privi plin de curiozitate catre Orasul Plasmuirilor pe care fluizii din Nord il comprimasera ascunz?ndu-l intr-un nor de dimineata.
- Trebuie sa platesti, suiera dinozaurianul Terminor alunec?nd intre doua bifurcatii fluide, scutur?ndu-se de spuma, valurind timpurile. Trebuie sa platesti ca sa poti intra acolo, iubitule Kankosan!
- Saiko! racni Kankosan r?njind. N-am chef sa intru acolo! N-am chef, ma multumesc sa navighez prin forumuri.
- Nimic nu se compara cu Orasul Plasmuirilor! E cel mai tare drog, e adevaratul Compresor! E poarta catre vitezele virtuale! Bandolibina, curveta aia din Insulele Drogatilor, mi-a spus ca a incercat niste senzatii bestiale! E mult mai ca lumea dec?t pe forumuri! C?ti poti anihila pe forumuri? Zece, o suta, o mie? Odata intrat in Orasul Plasmuirilor poti dezactiva cel putin un milion de navigatori intr-o fractiune de secunda! Senzatia e bestiala, te desfunzi, te transformi intr-o supernova, te cuantifici, plutesti asemenea unei mari meduze virtuale prin aproape intreg universul plin de universuri. Smecheria e ca poti fi tu insuti in cele din urma principiul compresor! Imtelegi, tipule?
Kankosan scoase limba-i argintie si, coborind lin intre ape, isi seta instructiunile care-i placeau cel mai mult din toate cele zece mii cu care fusese inzestrat la nastere. Se transforma intr-o bicicleta.
Vreme de vreun ceas nu trecu nimeni pe l?nga el dar in cele din urma, venind dinspre port, se vizualiza o faptura apetisanta. Kankosan ii scana rapid matricea informationala. Ii citi istoriile alternative si, pentru o clipa, se g?ndi sa o ucida folosind un foc de artificii pe care il furase in timpul carnavalului de la Rio.
Agamela Maga Ama apuca ghidonul plina de hotar?re. C?ntari bicicleta dintr-o privire si, suier?nd multumita, se arunca in saua argintie.
Konkason vibra de placere. Renunta la g?ndul ucigas. Se lasa comprimat de pitulicea pufoasa si zemoasa care rasp?ndea un parfum imbatator si care in mod sigur nu cunoscuse vreodata voluptatea patrunderii unui virus informational din clasa falusoidelor purpurii pe care le produceau departe de lumina zile fluizii din Nord.
Agamela Maga Ama incepu sa pedaleze de nebuna las?ndu-si pitulicea nebuna sa guste din fluidele lui Konkason. Tipa de placere azv?rlindu-si cele o mie de silicoane in inaltul norilor pufosi ca niste pernute.
Cerul cazu oblic incep?nd sa se scurga im Orasul Plasmuirilor cu o viteza ametitoare. Sunetele lumii, strivite, se preschimbara in niste sclipiri de otel infund?ndu-se in pliurile comprimate din ce in ce mai dureros de c?mpurile magnetice. Dar Konkason nu lua seama la ce se int?mpla in jurul lui. Se bucura fara teama de pitulicea aia nebuna pe care Agamela Maga Ama parea s-o striveasca pe saua argintie a bicicletei fara sa-i pese nici ei de tot ceea ce se int?mpla in jurul ei.
Dinozaurianul Terminor, imbat?ndu-se strasnic in buza toamnei, intr-o bodega din setarile aurii ale m?ndrei cetati Walhadala, cetatea unde cruciatii se straduisera sa-l gaseasca pe M?ntuitor in urma cu doua mii de ani, ii povesti unei principese din Baltile S?ngerii ca bietul Konkason fusese supus unei comprimari at?t de puternice inc?t matricea lui informatiobnala a colapsat transform?ndu-se in cele din urma intr-un frumos foc de artificii care a luminat intrarea Agamelei in Orasul Plasmuirilor.
Unii briganzi din inima sudicelor au pus laba pe dinozaurian si, la ceas de noapte electrica, l-au jupuit de viu. Nimeni nu stie daca povestea asta cu principiul compresor ar fi adevarata.
Uneori vorbim despre astfel de lucruri dar supraveghetorii alveolelor ne m?na cu bicele inapoi in propriile noastre lumi mici in care nimeni n-a auzit de universul plin de universuri si nici de fluide si nici de pitulici zemoase.
Poate ca sunt numai plasmuirile cu care, noi, sclavii marilor ecrane virtuale din Retea, ne m?ng?iem intre un spam sau altul.
ovidiu bufnila
Big Bang Boo
story de
Ovidiu Bufnila


Masa lui Jelly Fish era incarcata cu o multime de bunatati marine care, toate, se intreceau sa-si sumeteasca nebuna de Pax 6 in fel si chip.
Pax 6, gagiilor, e gena vazului si toata tevatura despre care va vorbesc are o oarecare tangenta cu teleologia.
Poanta e ca Jelly Fish era privit de intreaga sa masa de bucate. Gongorzolla de la Arsenalul Lunar i-a atras atentia asupra acestui lucru. Pentru Jelly Fish care fusese serios incercat in Razboaiele de Imagine de la sf?rsitul Mileniului, toata povestea capata dintr-odata greutatea unui miracol. Defaz?ndu-se in pliurile temporale ale evenimentului-pr?nz, Jelly Fish incerca sa-si modifice imaginea valurind-o.
Gongorzolla s-a pl?ns c?tiva ani mai incolo unui v?nator de balene de sticla din Kamceaikan ca incercarea lui Jelly Fish i-a produs o serie de neajunsuri, simultaneitatile sale av?nd serios de suferit.
Pr?nzul la care bunatatile marine l-au privit pe Jelly Fish ca o totalitate respectabila, ca o singura fiinta, a devenit celebru in toate galaxille valurite ale universului plin de universuri. Multi colectionari s-au inghesuit la t?rgurile verii de pe asteroidul Mandha sa cumpere momentul digital pe care niste maestrii ai licitatiilor l-au numit sugestiv Marele Pr?nz al Intregii Privirii .
Niste filozofi din arhipelagurile Purpurii si-au manifestat serioase indoieli incerc?nd sa demonstreze ca fiintele sincrone, nascute sub presiunea c?mpurilor magnetice aidoma unor structuri vii exemplare, sunt doar inventia unor rataciti.
- Nu voi incerca sa demosntrez contrariul, i-a scris Jelly Fish unei femei necunoscute care se virtualiza din c?nd in c?nd in siajul sau. Pur si simplu nu am chef, nu am deloc chef. C?nd vei primi acest mesaj, eu ma voi fi valurit inspre momentele digitale nordice iar tu probabil ca-ti vei fi schimbat epiderma. Mi-ar placea sa facem un pic de sex in maniera traditionala fara sa ne fugarim prin momente digitale pacalitoare si pline de v?rtejuri virtuale. In sf?rsit, pur si simplu imi pregateam un pr?nz pe cinste c?nd m-am simtit privit. Nu era, as vrea sa stii, o privire obisnuita, ci un intreg concert Pax 6! Ma intreb cum au reusit toate genele Pax ale bunatatilor marine sa se sincronizeze pentru a ma focaliza si mai ales as vrea sa stiu de ce au facut-o. Intentia nu mai trebuie demonstrata.
- Crezi ca e in mod clar o intentie? intreba femeia virtuala lu?nd diverse forme pentru a-l amuza pe Jelly Fish. Poate ca regimul tau de navigatie iti joaca feste. Poate ca o furtuna magnetica ti-a bulversat momentul digital. Sau poate ca proximitatea mea a facut ca totul sa devina haotic in existenta ta. Ar fi interesant ca, valurindu-ne unul intr-altul, sa descoperim mai multe scenarii. Poate ca acest faimos pr?nz la care l-ai invitat pe preotul Gongorzolla nici n-a avut loc in realitate si poate ca e doar in imaginarul cuiva, a unui tridimensional, de exemplu. De ce l-ai invitat pe Gongorzolla? Ce ai sperat?
Jelly Fish nu se astepta la o asemenea indrazneala. De obicei, femeile virtuale care se unduiau fantomatic in siajul sau erau discrete in privinta existentei sale valuritoare. Dialogurile cu ele se inv?rtea in jurul sexului si at?t.
- As vrea sa-ti dau un nume, sopti Jelly Fish incerc?nd sa stabilizeze momentul digital si construind pe loc o realitate adiacenta. O faleza. O terasa. Un ocean. Un chelner. O masa in doi. Sampanie.
- Elsatra e numele meu, spuse femeia virtuala accept?nd sa ia o forma oarecare dintr-un pliu pe care Jellz Fish il localizase deja in periferiile sale magnetice. Elsatra!
- Elsatra, incepu Jelly Fish cuprins de emotie, l-am invitat pe Gongorzolla pentru ca aveam de g?nd sa-i pun c?teva intrebari despre Dumnezeu.
- Ah, facu Elsatra las?ndu-si buclele aurii sa se reverse printre picioarele mesei. Ce pasionant, Dumnezeu! O sa-ti spun un mic secret, am inventat un Dumnezeu pentru barbatii din constelatiile primare. Oh, nu, nu protesta! striga Elsatra ridic?nd cupa de sampanie. Recunosc, m-am jucat intr-un mod periculos. Am fost curioasa insa sa vad p?na unde pot impinge lucrurile. Am inteles astfel ca din motive stranii, credinta se valureste si ca in anumite bifurcatii, valurile de credinta vin unele peste altele nasc?nd o multime de mituri dar si confuzii de sens.
- Elsatra, sunt lucruri diferite si...
O orechestra de dixieland isi facu aparitia dintr-un moment anterior acestui fictional si, pus pe sotii, umplu intreaga faleza de ritmuri indracite. Dirijorul isi smulse pe r?nd cele sapte masti, se transforma din girafa in pian electric, apoi lua infatisari hazlii pentru ca lumea sa se destinda. Jelly Fish incerca sa modifice momentul digital dar nu reusi pentru ca orchestra de dixieland parea sa fie o constructie virtuala autonoma generata de prezenta unor atractori pe care el inca nu-i identificase. Hei, hei, striga el usor enervat, tocmai vorbeam despre Dumnezeu, va rog sa luati o pauza. Numai ca trombonistul il lua peste picior si slobozi o nota grava in bataie de joc, mititelule, suntem intr-o zona neutra, nu ne pasa de pr?nzul tau fabulos, nu ne pasa de femeia ta digitala si nici de povestile tale siropoase despre Dumnezeu!
Jelly Fish se lasa pagubas. In fond, preotul Gongorzolla se pierduse in imensitatea oceanului digital fiind luat de un SMS trimis la int?mplare de un smecher de haecker din Orasul Sticlelor si Vibratiilor.
- Chiar asa!? striga dirijorul protapindu-se in fata mesei ale carei unghiuri se inmuiasera deja sub presiunea c?mpurilor magnetice. Iti citesc g?ndurile, Jelly Fish, te scanez periferie cu periferie! Sa stii ca si noi ne-am int?lnit cu acest Gongorzolla! Stii ce ne-a cerut sa-i c?ntam?
- Ce? Ce? striga Elsatra bat?nd vesela din palme si fac?nd sa sara sc?ntei in toate partile. Vreau sa stiu! Vreau sa stiu!
- Nu te grabi, cucoana! Nu e de joaca! Gongorzolla ne-a cerut sa-i c?ntam Big Bang Boo! Intelegeti?
- Si?
- Pai nu stiti?
- Ce sa stim?! striga Jelly Fish blestem?ndu-se ca nu se inrolase in Serviciile Speciale pe vremea c?nd inca mai cautau multiplicanti aidoma lui si ca toata viata se ocupase de studiul sistemelor disipative intr-un amar?t de institut de cercetari specializat in domeniilor imagologiilor.
- Big Bang Boo e o parola. O melodie-parola care schimba codurile universului plin de universuri. Incepe cam asa.....
Jelly Fish nu avut timp sa reactioneze. Elsatra se topi prin vazduh. Periferiile lui se volatilizara. Cerul se crapa. Jelly Fish incerca sa-si incheie existenta intr-o cheie anecdotica dar trombonistul il scaose din functiune cu un Si bemol.
- Hei, sefu', pe asta l-am ras. Am stabilizat c?mpurile magnetice. Nu mai avem fluctuatii. Si acum ce facem?
Dumnezeu se intoarse spre trombonist si-l dezactiva la randul sau. Apoi se strecura in corporalitatea unei gene Pax 6 si incepu sa priveasca plin de curiozitate, de pe o masa incarcata cu fructe exotice si aflata nu departe de loja arbitrilor, cursa de cai din Nottigham.
marius
In afara lecturii pe care sper ca multi o si citesc,...
"multumim" ca inca nu ai uitat de noi!
ovidiu bufnila
Marius, cum as putea sa va uit? Sunteti niste oameni exceptionali care, plini de rabdare, de talent si de insurgenta ati intrat in jocul de imagine al Marelui Autoironic ovidiu Bufnila si m-ati ajutat sa construiesc o mica lume de Imagine in minunatul vostru arhipelag digital! As fi tare fericit daca veti sprijini dezvoltarea acestei reviste non-liniare si valurite, unice. Ar fi extraordinar sa aduceti tineri care sa se exprime aici liber, sa publice povestiri, opinii, ganduri, sa polemizeze despre SF, despre Valorile Imaginarului. Topic Science Fiction e un proiect unic si are drept tinta dezvoltarea Imaginarului in toate formele sale ingeresti. Fara sa dezvoltam cretivitatea si imaginatia nu vom putea niciodata inainta in actele noastre de existenta. Va astept aici in fiecare zi cu gandurile si talentul vostru. Va iubesc neconditionat!

Ovidiu Bufnila
editor sef
Topic Science Fiction

(marius)
In afara lecturii pe care sper ca multi o si citesc,...
"multumim" ca inca nu ai uitat de noi!
vektros
CEASCA DE CAFEA

Short Story by
Vera BOUCHARD




Pasesc tacuta pe podeaua rece a incaperii.
Umbre.
Un fosnet metalic.
Trebuie sa fiu atenta. Ei pot sa apara in orice moment...
Incetez sa respir. Ascult.
Tamplele isi urla mut vuietul de fluide.
Mai fac un pas.
Cosul pieptului zvacneste spasmodic. Aer! Respir.
Hmmm...poate ca nu e nimeni...poate ca m-am insel...
ZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZZAAAAAAAAAAAANNNNNG!!!!!
Aratarea, venita de nicaieri, isi lateste buzele metalice intr-un ranjet descarnat. Ruginit.
Tresar. Imi apropii palma transpirata de anihilator. Bratul imi tremura. Respir sacadat.
Humanoidul priveste fix bratul tremurand.
Degetele-mi aluneca inspre centura. Un milimetru. Inca un milimetru. Hai! Trebuie!
Creatura se apropie. Aluneca pe podeaua intunecata.
Ii simt rasuflarea electrizanta pe piele. Porii mi se contracta intr-un fior.
Sar in laturi.
Ahhhhhh!
Fierbinteeeeeeeeeeeee!
Picaturi cafenii imi alearga pe pulpe.
Durerea imi inclesteaza buzele intr-un rictus.
Fir-ar a dracului de treaba!!!!
Am varsat cafeaua!!!
Ma ridic de pe scaun.
Apuc un prosop si sterg cu furie.
Adun cioburile cestii de pe covor.
Inchid calculatorul.
Casc.
Ma intind pe canapea.
Imi potrivesc perna.
Sting veioza.
FireEyes
Am o propunere,

Ce ziceti daca as face o sectiune a siteului speciala pentru fanii sf-ul ? in care fiecare sa-si posteze creatia?
Ben Ami
Cred ca este dovada certa a existentzei unui bun simtz de sorginte romaneasca. Unul dintre exemplele "ca la carte" ca oamenii sunt atentzi la zbaterile semenilor lor. O dovada rara de altruism. In realitatea (uneori prea cruda!) in care traim, timpul e masurat adesea doar in bani, bunavointza s-a pervertit intr-un interes vinovat, iar gesturile de mecenat (vezi cazul Andreei) au devenit gesturi politice. Prin urmare... NU POT FI contrazis cand afirm ca expresia "mi casa e tu casa" (daca asha se scrie) e cat se poate de valabila si in acest univers virtual, mai romanesc decat am fi banuit, mai deschis catre nou decat am fi crezut. Multzumim din suflet!
Ben Ami
?NGER NOROIOS
by Ben Ami


Mi-e FRICA!
?n acea zi ceata verzuie se ridica asa cum facea din totdeauna. Lingand bordurile trotuarelor, cladirile adormite si cainii vagabonzi. O zi ca oricare alta desi, intr-un mod discret, diferita. Aveam impresia ca realitatea fusese fracturata, ca lucrurile obisnuite incepusera sa se imparta clar: in bune sau rele, in mari sau mici, ori in albe si negre. Cineva parca ascunsese toate celelalte nuante din lume. De fapt, le furase si fugise cu ele in timp ce noi?dormeam.
Nimeni nu mai stia care era ADEVARUL! Nimeni nu se intreba: ?De ce asa si nu altfel!?
Si atunci, desi ? intr-un fel ? faceau parte de multa vreme din realitate, au aparut EI!
Dintre noi! De peste tot!
Cel care imi retinuse atentia statea cocosat deasupra unei guri de canal incalzindu-si trupul plapand in duhoarea calaie ce urca din adancuri. Din cand in cand ducea la gura o punga mica. In care am presupus ca avea Lac de Aur.
Malnutrit, cu maini scheletice in interiorul carora venele treceau asa, intr-o doara ? simple speculatii anatomice ? creatura masura lumea din jurul sau cu privirea incarcerata intr-un alt fel de univers, ce ?pasea? pe langa al nostru, dar in sens invers.
Condamnat la o conditie ingrata - pe care nu si-o alesese singur - astepta sa treaca dintr-un tren expres in celalalt. Trebuia doar sa intuiasca momentul in care ele se apropiau suficient, permitand piulitei de la capatul unei bare de protectie sa strabata distanta ce separa cele doua linii de cale ferata.
Piulita era el.
Sincer sa fiu batranelul era diferit de ceilalti. Desi nu se deosebea cu nimic. O poza reusita, decupata dintr-un dictionar de specii disparute - candva reale si doar atunci impunand?reguli.
Pe mine ma interesau?realitatea virtuala, teoria jocurilor si muzica lui Verdi. Pe el doar Lacul de Aur din ziua in care avusese ghinionul s-o i-a de la capat. Ghinionul unui cobai de lux.
La aproape saizeci de ani stia tot. Traise tot! El chiar era un cobai. Si daca una dintre nenumitele civilizatii ale evului mediu industrial facuse experiente pe asemenea fiinte si fusese impinsa de istorie in hrubele de unde, mai demult, se tarase afara, actualii cobai de lux se judecau intre ei. Dupa legile betonului, ale promiscuitatii si ale Lacului de Aur.
Zicala-de-fier ne aminteste ca ?Unui razboi atomic i-ar supravietui numai sobolanii si libarcile?
Eronat!
Supravietuitorii unei conflagratii nucleare n-ar fi decat acesti incredibili ingeri noroiosi. Fiindca o merita?Ei suportand povara indiferentei fiecaruia dintre noi. Si fiind ultimii copii ai SIDEI ? zeita sifilitica sub zambetul careia am uitat sa mai iubim.
?mi vine greu sa explic de ce, dupa numai cateva zile, cand l-am revazut, parea cu cel putin zece ani mai tanar. Un matur imbatranit inainte de vreme, caruia nu-i stiam nici macar numele?Daca l-as fi intrebat, ar fi putut sa-mi spuna o marca de bere?In fiecare zi putea avea un alt nume. Aici libertatea lui ingloba libertatile catorva sute dintre noi.
Aproape o saptamana mai tarziu aveam sa aflu ca un tanar fusese violat de trei Latra in gangul de la piata Golana. Printre coloane. Printre degetele batrane ale unei cladiri in care locuiau garzile de corp ale Toneidesunci. Intelectuali fini, orbeti prin definitie.
Desi nimeni nu vazuse nimic, aflasem ca despre EL sopteau Noptile?Care povesteau cum Albastrii nu impiedicasera haita de Latra sa-si concretizeze instinctele de pradatori. Aici, in chiar centrul celui mai industrializat Mega din sud-estul Centralei Euro. Neocortexul genetimagilor.
Soaptele Noptilor cantasera despre neogheizerul paralizant pe care il pulverizasera in fata, si despre box-ul electro ce rupea coastele nefericitului. Una cate una. Refrenul murmura Intim-i-dareee?Intim-i-dareee...?
Ar mai fi putut ingaima ceva? EL doar se ruga?Pentru ei.
Stia ca sunt infectati...?cu spuma de ciuma?. Vedea guri ce dezveleau dinti cariati, nasuri refuland muci grosi, verzui. Plagi supurande. Ghicea puroiul galbui cum se aduna intre degetele picioarelor. Degete paroase?protejate?putrezind inainte sa fie spalate vreodata.
Cu toate acestea, EL tacuse.
?Tacand, supravietuise.?
L-am recunoscut cu greu in pustiul de zece ani care tremura pe langa Babajefuita, in coltul Antropomorfiei, unde batrana cersea Cumparatorilor eternul golut, uitat in buzunarul de la spate.
Nici macar atunci n-am indraznit sa-l intreb daca exista vreo legatura intre?regresia sa biologico-pneumatica si toate miasmele realitatii pe care ? parca - le adsorbea.
Si, cum totul parea cel putin bizar, din acel moment, timp de doua zile, l-am urmarit de la distanta, fara a-mi face simtita prezenta. Sau doar crezand asta.
Miasmele sapasera in carnea copilului situsuri ciudate, concave. Foamea ramasese aceeasi distinsa doamna, ce dilua solutia lumii in care EL isi cara, pe umerii mici, destinul de?catalizator. Lacul de aur ii servea drept cofactor. Dar unul esential, pentru ca-l consuma de parca ar fi vrut sa epuizeze stocurile Mega-ului.
A doua zi, in piata Golana, un Tarandemere l-a surprins pe cand incerca sa muste dintr-o fructa mare, rosie, zemoasa. Unui copil obisnuit i-ar fi ajuns pentru masa de pranz. Mere-ul insa, a vazut caramiziu in fata ochilor si a aruncat cu o greutate dupa EL??Ti-ai dracu da antropomorfi, nu va mai starpeste Albastrii!?, a strigat in urma lui, desi parea multumit ca pustiul se indeparta schiopatand.
Mere-ul ii fracturase tibia piciorului stang, dar Cumparatorii nu stiau. Zambeau ingaduitor in spatele fugii lui sincopate, bucurandu-se ca mai exista cineva care poate face??putina dreptate in lumea taxelor astora aberante??cum bodoganea un mos privindu-si marsupiala aproape goala.
Copilul starnise admiratia catorva Cumparatori striviti de viata grea si de salariile ridicole.
?Stia cineva cu ce pret le facuse EL o bucurie??, inganau Noptile. Poate ca nici nu-i interesa. Asa cum nici la generalele din urma cu sase anotimpuri nu-i preocupase prea mult Delirul De Trei Ori al celui ce se zbatuse inutil sa-i faca sa inteleaga ca Tonadesunci ? previzibilul castigator??le inmormantaaaaa dorintele sub cadavre de iluzii?.
Pentru ei nu s-a schimbat nimic.
In spatele Acelui depozit de reziduuri, pe un teren viran de la marginea Mega-ului, copilul se opri. Dura o clipa. Apoi intra printr-o gaura. Inauntru. Unde ramase doar cinci minute. Cand iesi afara, figura parca ii lumina drumul. Catre groapa in care se lasa sa alunece? Ii era frig, il durea piciorul lovit, dar era groapa lui. Apucand o bucata de carton cretat o puse deasupra capului?? Incepuse sa ploua marunt peste sufletul unei omeniri bolnave?? soptea Noaptea.
Ramasesem la o oarecare distanta si-mi inchipuiam cum ploaia rece si unsuroasa se culcusea pe langa coastele lui rupte de efort ? invelindu-i-le cu o pelicula fina? Bucatile de pamant - cu forme neregulate ? care insemnau marginea gropii, se topeau si alunecau incet inspre locul unde isi gasise EL adapostul provizoriu. Al cine-mai-stie-catelea adapost dintr-o viata mult prea neinsemnata.
Imi propusesem sa nu intervin, deci n-am facut altcumva, pana spre dimineata, decat sa-i ascult tipetele - ce strapungeau intunericul ? si urletele sinistre ale cainilor, care cautau cate ceva de mancare printre resturile putrezite in preajma gropilor.
Luminile ce scaldau cartierele din apropiere imi desluseau povesti banale - pe care deja le stiam. Acolo, in jurul stralucirilor, se gasea tot ceea ce ingerii noroiosi nu aveau. Tot ce le lipsea in intunericul umed adapostiti fiind de Albastrii, ori de Latra.
Micile creaturi mai norocoase visau cuvintele cantecelor de a doua zi; meseria lor ingrata, furisata printre zabrelele unei realitati indopate cu legile unor Tonedesunci, ale celor ce se lafaiau inapoia unor privilegii pe care si le oferisera singuri??In stare sa interzica pana si atractia gravitationala, daca le-ar fi stat la indemana??sopteau Noptile.
Inainte sa se lumineze tipetele copilului au incetat. La fel si urletul cainilor? ?Pentru noaptea urmatoare vor fi mai multe gropi disponibile??
Dupa ce valatucii verzui ? incarcati cu duhori ? se ridicara din pamantul fetid, copilul iesi din groapa? ?Inc-o dimineata!??fusese de acord Noaptea, iar pustiul desprinse zdreanta ce-i acoperise tibia lovita. Parca nici lui nu-i venea sa creada ce vede!... Pe mine insa, nu ma mai mira nimic. Eram doar curios sa aflu cum reusise sa fure adidasii de care tocmai se descalta. Devenisera prea mari, il incomodau, asa ca ii arunca.
Vazandu-l ce face nu m-am putut abtine sa nu rad. Fusese o descarcare nervoasa, dupa o noapte rece in care am avut impresia ca majoritatea cosmarelor lumii se inghesuisera in cimitirul de gropi - pe care n-ar fi trebuit sa-l descopar niciodata? ?Locul unde se stabileste echilibrul caini-?ngeri pentru ziua urmatoare?, am gandit cu voce tare. Si, pentru o clipa, am crezut ca m-a auzit. Fiindca si-a indreptat privirea spre locul unde ma chinuiam, chipurile, sa innod sireturile pantofilor.
Apoi s-a indepartat, incepand sa alerge spre Mega. Cu pasii mici si usori ai unui pusti de numai cinci ani.
Era ajunul Anului Nova si, peste cateva ore, primul anotimp avea sa fie recreat in mod artificial ? singurul mod oficial.
Nu-l scapasem din ochi nici o clipa. Mergea pe trotuarul de vizavi cascand gura la ghirlandele de becuri atarnate de stalpii ceramici din piata Golana.
Cu pumnii mici indesati in buzunarele pantalonilor, tarsiindu-si picioarele printre Cumparatorii grabiti, il simteam minunandu-se. Ajunsese in preajma imensului Par din fata Antropomorfiei.
Cerul incarcat cu nori de ninsoare apasa atmosfera - exagerand un pic stralucirile miilor de spini, de dari si de Mos Chitrosi care atarnau de ramurile subtiri. Beteala din lemn de trandafir furase atentia copilului ce admira feeria spectacolului.
Pomul era atat de inalt incat pustiul se dadea din ce in ce mai in spate incercand sa zareasca varful pe care trona un mic golem rosiatic. Ajunsese la marginea bordurii si se oprise. Atunci, in chiar acel moment nenorocit, o masinarie bionica de culoare gri se apropiase turbata, franase si oprise la randul ei, peste randul ei. Insa, si peste locul de unde copilul admira constructul genetimagilor; aruncandu-l pe treptele de piatra pe care pustiul nu indraznise sa le urce.
Doi Albastrii aparuti de nicaieri constatau deja faptele. Cum zarira copilul rasfirat nefiresc pe mormanul de zapada scuipara scarbiti intr-o parte?
?Ce cautai acolo, ba, nenorocitule??, l-a intrebat unul dintre ei?lovindu-l cu varful cizmei in tampla.
?Nimic!?, ingaima, pierit de spaima, copilul. Firisoare subtiri de sange se prelingeau de pe tampla sparta si se adunau in gropitele obrajilor. Spaima, pentru ca nu se mai putea misca.
?Pa cine minti tu, antropomorfule??, se mai rasti Albastrul inainte sa plece. Nu uitase sa-i ofere pustiului un sut care-i dizloca acestuia clavicula stanga? Darul lui de Mos Chitros.
M-am apropiat de micul inger noroios si l-am privit. Nu plangea! Nici macar un scancet nu se auzea.
?Sa nu dai si matale in mine, nene-chel!?, m-a rugat, fara sa miste buzele, atunci cand m-am lasat pe vine, langa EL.
L-am lasat sa ma priveasca un timp, neluand in seama Jignirea! Dar asteptand, la randul meu, disparitia Cumparatorilor.
?Peste doua minute pragul dintre lumi se va deschide?, mi-a explicat, in timp ce eu ma gandeam la cele doua trenuri express care, vreodata, puteau opriIn aceeasi statie. Cumparatorii disparusera.
?Azi este ziua ta!?, am gandit atunci cand am cuibarit mainile copilului de trei ani in palmele mele. Fulgii de nea incepusera sa cada din cerul de deasupra noastra, topindu-se pe o fata mica si luminoasa. M-a mirat culoarea lor alba.
?De undeee vin??, m-au intrebat licuricii din ochii lui. N-am stiut ce sa le raspund? ?N-ai stiut niciodata!?, sopteau Noptile ? care n-aveau sa dispara vreodata.
Uimit de tacerea mea, pruncul a privit pentru ultima oara lumea intre degetele careia fusese strivit. Incepand sa straluceasca, si-a intins membranele translucide in gerul care-mi patrunsese oasele. Luindu-si zborul catre Taramul fulgilor de nea?
M-am uitat dupa EL pana cand lacrimile mi-au inchis pleoapele. Nici eu nu mai suportam realitatea milioanelor de Cumparatori, a miilor de Albastri?

De aceea, preaonorat cititor, te conjur sa privesti cat mai repede intr-o oglinda. Dar sa privesti bine, incercand sa faci abstractie de contururile obiectelor zarite in spatele figurii dumitale. Priveste atent si, daca nu esti sigur, trece-ti mana prin par! Te implor, trece-ti mana prin par! Intalnesti vreo? nepotrivire? Si daca tot te amuzi, explica-mi (cu prima ocazie!) cum de nu sunt altceva decat un nene-chel? Unde mi-au disparut? coarnele?
vektros
Short fiction.



IN MEMORIAM
ERICK CHAMPAGNE

by Vera Bouchard




M-am trezit in rasete zglobii de copii in dimineata aceea...Aerul era incarcat de veselie si febrilitate si ma simteam mai nerabdator ca niciodata. Afara se auzeau rasete si muzica si chiuituri. Cumva mi se parea ca intreaga lume se pregatea de sarbatoare.

Am refuzat sa mananc in dimineata aceea..., care se anunta atat de speciala. Nu ma mai gandeam la nimic altceva decat la rasetele si strigatele de bucurie pe care le auzeam de afara. Si muzica...muzica era dumnezeiasca! Ma facea sa uit si foamea, si durerea si tristetea acestei lumi.
M-am ridicat in picioare si am incercat sa intrezaresc printr-o crapatura a usii ce se intampla afara ..sa vad de unde venea toata bucuria aceea, sa zaresc trompetistii, fanfara, sa vad cine batea toba atat de ritmat, sa zaresc multimea vesela de oameni pe care o presimteam in apropiere...Dar n-am vazut nimic . Nimic din toate astea. In fine, nimic impresionant. Numai un barbat.
Un barbat scund si slabanog stand mandru in praf.
Am auzit zavorul usii tragandu-se inapoi . Usa s-a deschis larg cu un scrasnet de rugina. Soarele m-a izbit drept in ochi si m-a orbit pentru cateva momente.. In confuzia creata am alergat afara din cameruta mea si am auzit inca o data strigatele multimii. Cand am redeschis ochii am vazut oamenii. Mai multi oameni decat am vazut vreodata in viata mea. Mult mai multi oameni decat mi-am imaginat vreodata ca ar exista pe fata pamantului. Si toti erau adunati in jurul meu. Ca un zid. Si ma priveau curiosi dansand si strigand. Toti petreceau in jurul meu. Toti erau fericiti si radeau. Toti, cu exceptia unuia.
A omului care statea singur in praf.
Pieptul ii era umflat si privirea lui ma sfida.
Omul acela...
Privirea aceea...
Dimineata aceea...
M-am apropiat de el mandru si increzator. M-am apropiat de el si l-am privit asa cum ma privea el. Barbatul statea singur in praf si ochii lui ma ardeau. Multimea a explodat in urale. Tobele au inceput sa bata tot mai tare si barbatul ma privea tot mai sfidator si mai arogant.
Apoi s-a facut liniste. Barbatul mi-a fluturat prin fata ochilor o fasie de carpa rosie. Bucata de panza tremura in bataia vantului ce ridica mici norisori de praf. Pieptul i se umfla tot mai tare in timp ce se apropia de mine.
Am tipat. Am vrut sa-l atentionez. Dar el se apropia tot mai mult. Tot mai mandru. Tot mai amenintator.
Mi-am aplecat fruntea si am alergat spre el cu toata furia mea. Dar inainte sa apuc macar sa-l ating...a disparut. Apoi am simtit o durere. Si am vazut picaturi de sange. Sangele meu.
Multimea urla tot mai tare. Durerea devenea tot mai insuportabila.
Apoi am zarit o sclipire metalica in lumina soarelui. O bucata de otel stralucea intre umerii mei.
Mi-am intors privirea spre usa prin care iesisem. Dar usa era zavorata in urma mea.
Apoi am inteles ca asta nu mai era un joc. Era o lupta. Cum au indraznit sa-si inchipuie ca as fi dat inapoi?!Ca as fi fugit sa ma ascund?!
Toate usile si toate zavoarele din lume sa fie larg deschise si eu n-as fugi din fata acestui barbat care sta stramb in praf cu palarioara lui penibila!
Imi aplec din nou fruntea si lovesc infuriat praful cu piciorul. Imi adun toate puterile si ma indrept cu toata viteza spre omuletul caraghios.
Din nou dispare! Si din nou durerea aceea ascutita. Si din nou sange. Tot mai mult sange. Fara sa ma opresc ma intorc si-l surprind pe omuletul caraghios cu palaria lui penibila stand cu spatele. Acum e al meu! In sfarsit! De ce n-a ramas printre oamenii fericiti din multime? De ce n-a ramas sa cante cu ei, sa danseze cu ei? De ce a trebuit omuletul asta caraghios sa distruga aceasta unica si speciala dimineata cu bravura lui prosteasca? Acum va regreta toate acestea...
Multimea urla si ma incurajeaza...
Deodata simt o sulita strapungandu-mi gatul.
Un omulet in costum de hartie colorata a aruncat sulita...
A venit sa-l salveze pe barbatul insolent cu palarioara lui stupida...
Gust praful...
Ma doare...
Multimea urla din ce in ce mai tare...
Tobele bat si trompetele suna...
Oameni fericiti se imbratiseaza dansand...
Trandafiri umezi cad in praful inrosit din jurul meu...
N-am stiut cat de bucurosi pot fi oamenii in jurul unui mormant ce se sapa...
E ultima lectie pe care o invat acum, cand mor...


Si, si , hombre, hombre
Baila, baila
Hay que bailar de nuevo
Y mataremos otros
Otras vidas, otros toros
Y mataremos otros
Venga, venga
Venga, venga a bailar...


Omule, omule
Danseaza, danseaza,
Hai sa dansam din nou...
Si sa ucidem altul...
O alta viata, un alt taur
Hai sa ucidem altul...
Ben Ami
D(o)ar ZEI!
by Ben Ami


?Tu iartă...
Lasă-l să curgă ?n mine şi scaldă...
Scaldă-mi tot trupul ?n violetul sentimentelor tale,
Cu roşii sc?ntei, pe buze aprinde-mi dulcea Culoare,
Str?nge-te ?n juru-mi... cu albastra-ţi Lumină
Ca Sufletul meu ?n ad?ncul Zeiţei să vină!?
Ela1

?n clipa ?n care m-am trezit am inceput sa inteleg. Fără pic de logică, de raţiune. Ştiam pur şi simplu. I se putea ?nt?mpla oricui. Mi se ?nt?mplase mie.
Părea ceva neverosimil. Nu conteneam să mă ?ntreb? de ce tocmai eu? ?nainte fusesem ca oricare altul. Normal, fără doar şi poate. De atunci ?nsă, trecuseră c?teva ore bune şi nu ?ncetam să mă minunez afl?nd noi şi noi lucruri. Lumea prinsese culoare, părea alta. Eu eram altul. Aveam impresia că cineva o făcuse dinadins. Ca să mă deruteze, să profite de tainele sufletului meu.
Parcă nefiind ?ndeajuns de straniu, ?mi mai veneau şi tot felul de g?nduri ciudate. Toată copilăria mea fusese aruncată undeva, departe, ?ntr-o ladă de gunoi. Dar, oare, avusesem o copilărie? Nu mă pomenisem dintr-odată matur? ?mi era frică.
Nu era bine să fii matur. Asta am aflat-o de la EI. De la ZEI.
Stăteam ascuns ?n realul acela imens b?ntuit de viziuni ?nşelătoare şi le ascultam vocile. Le interpretam iluziile. ?n felul meu? Nu trebuia neapărat să cred că visez, dar aş fi preferat să fi fost aşa. Multe zgomote se zv?rcoleau prin preajmă, iar EI ? ca un făcut ? vorbeau numai prostii. Cel puţin atunci, eu aşa credeam!
Erau doi ZEI maturi. ZEIŢA Pepsica ? ?mi aducea aminte de cineva, dar nu eram prea sigur, fiindcă nu erau amintirile mele ? şi ZEUL Cocacol.
ZEIŢA era o frumoasă? Mi-ar fi plăcut să ?mpărtăşim iluzii. Să-i miros de aproape parfumul violet care mă ?nnebunise ?ncă din prima clipă. Să-i fac puţină curte.
Lumea LOR m-a atras uşor. Am alunecat pe luciul unui real ?mpodobit cu simboluri magice. Erau at?t de diferiti, g?ndirea lor era at?t de complicată! Era de parcă cu asta ?mi imaginasem din totdeauna că voi avea de-a face. Oriunde m-aş fi dus şi orice aş fi făcut ?nt?lneam glasurile LOR. Simţeam tot. C?nd am fost chemat la ?mpărtăşirea ?ntru organic am avut impresia că iluzia s-a fr?nt. Dar era doar o părere. Continuam să le ?nregistrez ? fără să depun nici cel mai mic efort ? toate dialogurile? Chiar şi iluziile.
Cred că abia atunci a ?nceput să mi se facă cu adevărat albastru. C?nd mi-am dat seama că, deşi sperasem ? ?n ad?ncul sufletului ? să fie un vis ur?t, realitatea se transforma ?ntr-o deziluzie. Mă invadase o ceaţă albă, lipicioasă, prin care-mi era imposibil să mă orientez. Cuvintele o străbăteau şi continuau să-mi r?c?ie intimitatea cu gheruţele lor mici de gheaţă? Reuşeau să mă ?nspăim?nte.
După ce m-am ?mpărtăşit ?ntru organic, m-am izolat din nou de grup. Remarcaseră apatia mea, lipsa de zel.
Nu i-am contrazis c?nd m-au etichetat ca rezidual. Aveau dreptate mai mult dec?t ?şi puteau ?nchipui. Numai că uneori nu-i mai puteam suporta, nu le mai răbdam senzaţiile de culoare putredă? Toată viaţa şi-o petreceau imagin?nd viziuni, pe care le descompuneau, mai apoi, ?n doar c?teva adieri fără de importanţă. Jocuri pervertite de imagini hipnagogice. Aiureli hrănitoare de iluzii. Suflete minuscule?
Mi-am ?nchipuit că ? după tot ce făcusem pentru grup cu o zi mai ?nainte ? meritam puţină intimitate. Dar, oare ce făcusem cu o zi mai ?nainte?
Amintirile mi se t?rau prin fisurile sufletului. Mă smulgeau din arborele neamului meu neştiutor, din trunchiul comun al grupului. ?mi ?ngreunau starea ? presupun?nd că mai aveam vreuna - care-mi ?mpăca temerile apărute pe marginea abisului? unde-mi pierdusem cumpătul.
Mă simţeam teribil de singur, de refuzat.... Deşi nu ştiam de ce, de către cine sau ?n ce fel. Vroiam să pun ordine ?n senzaţiile care-mi tot pătrundeau ?n minte. Aveam disperată nevoie de o stare de dragoste. Doream să fiu ajutat, ?nţeles, tratat cu respect. Chiar şi cu teamă. Ori asta era ceva cu totul nou pentru mine.

*

Nu toate ideile LOR erau inteligibile. Unele nu aveau nici măcar o mică adiere de aşa ceva. Nu reuşeau să-mi comunice nimic din care să pot ?nnebuni. Continuam să absorb senzaţiile, pregătindu-mă pentru clipa c?nd le-aş fi putut integra ?ntr-o structură oarecare. Lipsea ?nsă dorinţa. Nu ştiu de ce ?ncă n-o invitase nimeni.
*
Nicăieri ?n real nu se face corelaţia ?ntre masa corpului (orice ar ?nsemna acest termen) şi coeficientul de inteligenţă. Sunt stupefiat. Am dedus că radioul este un aparat de măsură al unei realităţi inventate?
Religia lor se numeşte Look. Am ?nţeles că, uneori, se ?nchină prea mult la idoli, aceasta fiind şi cauza unor stări penibile. O sectă foarte puternică, cu enorm de mulţi adepţi, care se ghidau dupa principiul ?Descurcate prin orice mijloace!? aveau sloganul: ?Doar ZEI!?. Unul dintre simpatizanţii acestei adevărate filozofii este şi ZEUL Cocacol. N-am ?nţeles de ce, fiindcă nu z?mbeşte niciodată, ori ăsta a rămas (de mult timp) semnul LOR distinctiv? Aşa am auzit la radio.
Şi la EI, ca şi la noi dealtfel, religia răm?ne baza de la care porneşti atunci c?nd ?ncerci să coagulezi o imagine de ansamblu. Diferenţa este că la noi idolii sunt ?ntotdeauna ?ntorşi ?n primordial, pe c?nd la EI sunt ZEI lideri politici. Am rămas nedumerit, cu mintea ?nsemnată de stupoare! Se ghidează după orice altceva ?n afară de inteligenţă. Chiar orice altceva!

*
E tare ciudat că-i mai numesc ZEI. Este ca o boală care atacă mintea suprasaturată de iluzii.
?mi amintesc senzaţiile dragului meu părinte: ?- Ţepos mic, lumea noastră (?ntotdeauna se ?nfierb?nta c?nd amintea asta) e făcută cum nu se poate mai bine (?nsă eu nu-i dădeam dreptate). Va veni şi ziua c?nd noi vom conduce destinele marelui real, ziua c?nd ZEII (aproape şoptea) se vor prăbuşi sub dăr?măturile propriei religii (?nsă eu nu ?nţelegeam). Vor fi striviţi precum grupurile care nu păstrează făr?ma de nebunie!?. Aşa-mi adia, era un ?nţelept! Fără de număr erau cei care-i cereau adierea nebuniei. ?ntr-o mulţime de iluzii se ?nfierb?ntau cu toţii. Nu ştiu să fii refuzat pe cineva. Nu simţea albastru, era un supravieţuitor. ?Direct responsabil pentru destinul grupului său?, incantau cu toţi. ?Un mare ?nţelept!?, intonaseră, p?nă la ?ntoarcerea sa ?n primordial, responsabilii grupurilor din volburile ?nvecinate.

*

Azi, ?n timp ce concepeam o stare de dragoste cu frumoasa grupului din volbura t?nără, iluziile ?mi fugeau la ZEIŢA Pepsica.
La ?nceput mă amuzau imaginile care mi se suprapuneau peste starea de dragoste. Apoi mi s-a făcut ruşine, iar durerea aceea ?ntunecată s-a ?mprăştiat prin toată făr?ma mea de nebunie.
C?nd ?mi dezmierdam partenera ?nchipuiam buclele ZEIŢEI căz?nd peste umerii rotunzi şi parfumul violet ?nvelindu-mi patima din suflet cu o crustă subţire, de gheaţă roşie.
Trebuie să mă abţin. Să nu care cumva să afle şi ceilalţi ce cred despre EA. M-ar putea considera rezidual pentru conducerea grupului, ori al ritualului de ?mpărtăşire a cunoaşterii ?ntru organic. Să mă evite şi chiar să mă izgonească ?n volburile necunoscute ale marelui real?
Tot ce ?nseamnă destin ? iar termenul n-are sens fără apropierea lui de viitor ? este considerat bizar (noţiune preluată inconştient tot de la ZEI) şi poţi să-ţi structurezi singur taine pentru jocurile halucinante ale grupului. Nimeni nu te poate ajuta să stăp?neşti acel strop de adiere primordială, de nebunie.
Tainele adierii de supravieţuire sunt sfinte! C?nd mă voi apropia de marginea existenţei reale, voi permite iluziilor să adie liber. Dincolo de limitele tuturor volburilor? S-ar putea ca abia atunci să pot inversa iluzii? Deşi n-ar mai ?nsemna mare lucru!
Nu aşa se răsuceşte realul. Nimeni nu-ţi răscoleşte iluziile ca să-ţi ?nţeleagă adierile. Oric?t de pătruns ai fi de esenţa supravieţuirii ZEILOR.
Adevărul iluziilor şi al senzaţiilor, al tuturor imaginilor hipnagogice trebuie impus sub ameninţarea ?ntoarcerii premature ?n primordial. Eventual, ?n cel al ZEILOR? adică, niciunde! Cum aş putea ieşi la suprafaţa propriei mele realităţi ?mb?csite de taine mincinoase şi iluzii stupide? O, dulce blasfemie!
?mi pun ?ntrebări la care răspund singur. Nimic nu-mi ajunge, nu mă-nnebuneşte?

*

S-a făcut noapte! ZEII pot face lumină sau ?ntuneric,??nsă nu văd ?n ?ntuneric. De aceea au ?nchipuit jocul cu ?ntrerupătorul? cel mai stupid joc pe care l-au putut imagina. Uneori mă mint că le sunt superior, doar pentru că nu fac distincţia netă ?ntre lumină şi ?ntuneric. Ca EI?
Conducătorul grupului din volbura t?nără m-ar evita dacă m-ar simţi imaginandu-mi asta. Este un fanatic al iluziilor. Senzaţia pe care o adie, ori de c?te ori faci imprudenţa să nu-l eviţi, este culoare putredă... Descompunere organică? ?Dacă te poate trimite ?n primordial, chiar şi ?n mod inconştient, ?ţi poate fi şi ZEU!? adie descompusul ăla. Mi se pare o inepţie. Asta nu este filozofie. Orice ţepos mic poate concentra, apoi respinge ?n real, o senzaţie cu mult mai elaborată. Mai inteligentă. ?mi doresc să-i dezvălui amănunte ale unei ?nt?lniri cu ZEIŢA, să-i adii??Azi am m?ng?iat-o pe Pepsica! Cum de n-am trecut pragul realului ?n timp ce imaginam o stare de dragoste??? Bietul descompus, ar putea turba ?nainte de a-i termina iluzia? Jocul nefiresc nervilor l-am aflat de la EA, ?l adia obsesiv imediat ce ZEUL Cocacol dispărea ?n marele real? ?Poate să turbeze maică-ta!?, adia frumoasa, şi-am zis că-i joc. Simţeam cum creşte nebunia-n mine. Oare se hotăr?se să-mi deschidă calea spre ?nţelegerea sfintelor taine?

*

P?nă astăzi, ZEUL mi s-a părut a fi un organic responsabil pentru micul său grup. Chiar dacă nu z?mbeşte (ca idolul LUI) g?ndurile, care altă dată ?mi trezeau iluzii străine de real, ?i defineau cu precizie profilul moral (cum spun EI). Ştiam că este gelos şi afemeiat - atuurile unui responsabil chiar şi ?n lumea mea ? dar nu credeam că poate agresa organicul frumoasei Pepsica. I-a zis??Uite, ai grijă de palma asta!?, după care a lovit-o.
Multe ore au trecut de atunci, dar ZEIŢA tot mai are lacrimi ?n ochi.
Să fie tot un joc sau prăbuşirea de care-mi transmisese dragul meu părinte?
M-am străduit să-i adii iluzii violete, să-i alin acea stare ?ntunecată. N-am reuşit! Pentru prima dată ?n viaţă am ?nţeles neputinţa ? senzaţie albastră ?nec?ndu-mi mintea ?ntr-un ocean primordial. Pentru mult timp? nu voi mai putea ?nchipui o stare de dragoste cu frumoasa din volbura t?nără.

*

Au trecut trei zile de c?nd tot ?ncerc să comunic cu EA. Este telepatie, abia am aflat. Sunt multe cuvinte (ciudată noţiune) care ?ncep cu tele-? Le aflu de la radio.
Nu bănuisem că supravieţuiesc cu greu. Că peste tot - ?n marele real ? sunt războaie, foamete şi boli. Că mor cu milioanele? Am avut iluzii reziduale c?nd am ?nţeles c?t de mulţi sunt. Mă ?nşelasem ?n fiecare zi a existenţei mele. ?nvăţăturile ?nţelepţilor nebuni erau incomplete. Adierile altor grupuri nu conţineau niciodată at?tea informaţii. De c?nd am ?nţeles asta? nu trece o zi fără să-mi ?mbogăţesc iluziile despre marele real.

*

Nebunia-mi ?ntrece orice ?şi mai poate ?nchipui vreunul din neamul meu. Istoria ZEILOR se ?ntinde pe o perioadă de timp incomparabil mai mică dec?t a istoriei noastre. ?nseamnă că sunt veniţi din realul unui alt primordial (al unei alte planete, cum spun ei). Cum altfel poate fi, dacă-şi refulează iluziile mişcătoare ?n filme, dacă le ?nregistrează ?n cărţi.
Poate că-s tot jocuri, ?nsă volburile ?nchipuite de ei sunt altfel şi alte ZEITĂŢI le stăp?nesc?

*

Astăzi am consolidat trunchiul grupului devenind conducător, ?nsă nu a fost aşa cum ?mi imaginam altădată. N-au ţinut cont de una dintre tainele sfinte ? frumoasa din volbura t?nără nu s-a alăturat ?ncă grupului. Şi-au ?nchipuit că mă evită, iar eu nu le-am adiat că lucrurile stau, de fapt, exact invers!
Peste un timp, profit?nd de noua situaţie, m-am apucat, cu infinită grijă pentru detalii, să le ?nchipui tot ceea ce cunoşteam despre ZEI. Tăcerea care s-a lăsat la ultima adiere a ?mpărtăşirii cunoaşterii ?ntru organic a fost ?nceputul arborelui de glorie al neamului meu. Cel mai nebun ?nţelept din istoria ?ntregului primordial tocmai le deschisese calea către stele. Volburile tuturor primordialelor aşteptau stăp?nirea noilor ZEI? Dar tot nu eram ?mpăcat!
Mi-am părăsit grupul neobservat de nimeni. Frumoasa mea Pepsica ?mi stăp?nea senzaţiile roşii, dorinţele violete toate. Vroiam să-i comunic cuvinte. Să-mi manifest nebunia. Să-i explic cum radioul o minte, să-i adii că nuclearii, cei mai nebuni ZEI lideri politici sunt? ?n primejdie?
Blasfemie, taină sf?ntă a primordialului!

*

O iubeam. Cu o noapte ?n urmă ?i sărutasem violetele pieptului. Adiasem cuvinte poezii, violete şi roşii. Lăsasem iluziile albastre să-mi sfredelească sufletul de trădător. Pentru o clipă spărsesem lanţurile primordialului şi mă amăgisem cu libertatea organicului EI. O mirosisem, ?i ?nvelisem coapsele cu răsuflările mele pătimaşe.
Acum mă grăbeam s-o ?nt?lnesc. Să lupt ?mpotriva celui ce-mi tortura frumoasa.
Mi-am ales momentul cu grijă. EI m?ncau ?n tăcere, fiecare la un capăt al mesei, fiecare cu iluziile-g?nduri bine ascunse ?ntre aşchii de suflet.
Atunci EL mi-a aruncat o privire. M-ar fi ignorat ca şi p?nă atunci? dacă nu i-aş fi ?nchipuit o iluzie adusă din primordial. Bietul Cocacol? Nu şi-a dat seama. C?nd a făcut-o atentă la apariţia mea, Pepsica a ?nceput să ţipe.
Ridic?ndu-mă de la masă? am sărit ?n faţa EI şi, invers?nd iluzia, am răsucit realul pe cealaltă faţă!
Satisfăcut pentru prima oară cu adevărat, m-am rotit ?nspre Pepsica şi am cuprins-o ?n braţe.
C?t de roşie era!?
Am vrut s-o sărut, dar, pentru o clipă, am ezitat. Aveam at?tea să-i spun şi totuşi? strălucirea din ochii ei? mi-a adus aminte - mai ?nt?i - de frumoasa părăsită ?n volbura t?nără.
ovidiu bufnila
Noile Forte de Crestere Science Fiction
sau cum se valuresc noii scriitori

Aroganta, lipsa de program, iluzoria glorie, nemoartea prin act cenaclier sau insular, falsa retorica despre moartea cartii, subretele sau malagambistii literari care trec drept critici cu staif sunt doar c?teva din elementele unui carnaval al imaginarului.

Placerea gurmandului literar, naravit si insuficient, maestru declarat al referintei, pare sa fie doar executia in piata publica a scriitorului care, chipurile, ar trebui sa indeplineasca un ritual al scrisului. Scriitorul trebuie sa faca orice numai sa incapa in meschinele canoane si regulamente instituite de Augusta Oficiala, oricare ar fi ea, sau in molatecele sau vulgarele texte chipurile critice.

Scriitorul ar parea ca este o trompeta inspirata a vremurilor ce vin, este Salvatorul si Invatatorul. Malagambistii literari considera chiar ca scriitorul e conductor de tren gata, gata sa traga semnalul de alarma spre vestirea apocalipticilor evenimente.
Gurmandul arogant se hraneste din vechile canoane critice impartind cu manie sau dispret bonuri valorice de glorie sau de prosperitate literara.

Spiritul critic e mort si ingropat in paginile de hartie in timp ce multimile sunt guvernate de mituri desuete si nefunctionale. Multimile traiesc moartea propriului lor imaginar dantuind fantomatic, ingurgit?nd evenimentul, nestiind ca sistemele liniare sunt defuncte si ca Secretul este de fapt o Complexitate.

Spiritul critic este vaduvit de ani de zile de un spirit critic viguros si eficace. In schimb, noul val de scriitori sunt etichetati, incondeiati sau tratati paternalist de critici desueti pentru care istoria s-a oprit de mult din mersul ei maiestuos si tragic.

Spiritul critic e mort si ingropat dar criticii desueti se intrec in catalogari gomoase si sentinte arogante. Noua Cruciada a Imaginarului are nevoie de nerv. Spiritul Critic are nevoie de Fortele de Crestere care se afla sub semnul disolutiei nu prin lipsa de asociere vremelnica ci prin lipsa unui discurs viril si devastator

De ani de zile penibilele barfoteci insulare sau cenacliere, in marginea infantilismului, tin loc, anecdotic, spiritului polemic cuceritor, sanatos. Niste nimeni se bat cu palma pe burdihan pleznindu-ne cu metafore si acreala, mai nou si in net, prin diverse site-uri. E libertate dar nu e spirit critic revolutionar. E fandom dar nu e curaj. E momentul istoric al individualitatilor puternice, obsesii mortale pentru spiritul colectivist.

Neavenitii si impostorii s-au aciuat la sanul Imaginarului gadilandu-l si tembelizandu-l prin act asa-zis critic paternalist, prin constructii hilare, prin structuri narative vulgare. Sa te umfli de ras cum mai chinuie niste nimeni referentialitatea de parca noi, adevaratii razboinici ai imaginarului, am fi niste ageamii si niste sugari.

Dar acesti critici prafuiti ne pun, chipurile, talpa-n g?t vr?nd sa ne invete cam ce va sa zica scriitura. Fortele de Crestere au poate o ultima sansa de a revolutiona Spiritul Critic. Fortele de Crestere au o ultima sansa de porni Noua Cruciada a Imaginarului .

Sta in savoarea scriiturii lor, in libertatea lor de expresie, in superbia fiintarii lor sa inceapa Revolutia Imaginarului. Altfel, toti acesti minunati tineri, se vor bucura de o scurta nota in pagina istoriei fandomiale.

Fervoarea lor, prospetimea si curajul de a sparge Falsii Idoli si de a arde falsul spirit critic care-i guverneaza penibil sau gomos, in prefata cartilor sau in Internet, sunt at?t de pretioase in aceasta minunata cruciada. Li se vor opune unii, prin varii mijloace, prin spirit de gasca sau prin act arogant, paternalist si lesinat.
Ei si?
Cantecele de sirena, perverse si inselatoare, ideologiile prafuite si tamaierea ar putea fi oare pericole pentru Fortele de Crestere? Fervoarea Cruciadei le va arde caci organizarea superioara a enciclopediilor se face prin fracturi si bifurcatii in timp ce sentimentalismul si dulceata criticului desuet sunt ale evolutiei si ale desertaciunii care duc sublimul si spiritul critic in pustiu.

Incercatul inceput de mileniu pune intr-o alta lumina imaginarul si relatia lui cu campurile magnetice. Fie aceasta o metafora care desemneaza campul enciclopedic aflat intre Privitorul-Lectorul Ideal. Campurile enciclopedice sunt cele care formeaza si sustin Imaginarul iar Fortele de Crestere ar putea porni o cruciada pentru recuperarea Enciclopediei. Enciclopedia nu este o Suma, dar contine un inventar enciclopedic.

Fortele de Crestere l-ar putea intui, ar putea porni cu ambitie in cautarea lui. Sigur ca l-ar putea inventa inventariind instructiunile Enciclopediei. Ar lupta pentru distrugerea ei, pentru subminarea unei perfectiuni semantice prafuite pregatind rasturnarea Puterii Vechiului Imaginar si metamorfozandu-se apoi in Noii Constructori.

Fortele de Crestere si-ar putea construi Lideri, si-ar putea hotari Eroi intr-o lume a Complexitatilor. Fortele de Crestere trebuie sa lupte intr-o cu totul alta lume si sa puna la cale noi instructiuni ale Enciclopediei. Cruciada Fortelor de Crestere ar putea fi nu doar Revolutie a Spiritului Critic.

Cine se teme de vartejurile semantice ale Enciclopediei aflate in miscare haotica se va tine cu dintii de un iluzoriu promontoriu conceptual. E perfect posibil ca Ovidiu Bufnila, semnatarul acestor randuri, sa fie el insusi desuet intr-o buna zi. E perfect posibil sa fie contestat. Mai mult chiar, e probabil ca va fi uitat.
Din acest punct de vedere, aceste randuri sunt o provocare si nu o predictie sau o profetie. Poate ca vom explicita intr-o buna zi Propozitia Simultaneitatii care cuprinde atat predictia cat si profetia.


A lupta in campurile de batalie enciclopedice inseamna a te pregati fie pentru deziluzie, fie pentru jertfa in corpul Noii Biblioteci, in corporalitatea Retelei Virtuale.
A fi insurgent inseamna a refuza, a starni haosul pentru a-l guverna. Insurgenta este o stare fundamentala a viului in exercitiul sau sub presiunea campurilor magnetice. Insurgenta e cuprinzatorul iar spiritul e necuprinsul tentat de a cuprinde.

Noii Cruciati vor descoperi ei singuri Templul Realitatii Virtuale si Noile Legi Digitale si Noua Carte. Altfel vor sf?rsi in vulgaritate si micime, fiind in cele din urma inghititi de hulpava Enciclopedie care, metamorfozata in c?mpuri magnetice, tinteste catre desfasurarea ei ca si camp material care asigura suportul interpretarii. Arta Privirii este a insurgentei si premerge interpretarii si descoperirii iar Noua Carte s-ar putea dovedi, in cele din urma, aceeasi unica alcatuire fictionala.


Fortele de Crestere pot arunca o altfel de privire Enciclopediei, provocand-o si deconstruind-o pentru a o stapani vremelnic. In aceasta consta taina. Iar adevaratul drum, care duce de cele mai multe ori in pustiu, e drumul catre miracol.

Fortele de Crestere ar putea infaptui Miracolul Noii Enciclopedii chiar daca aceasta ar fi superba lor jertfa si un act aparent minor in imensitatea universului plin de universuri.
Roxana B
SHARIA
(fragment dintr-un roman care nu vrea sa se termine)


de Roxana Brinceanu

Jay hoinari un timp pe strazile din daCiti. Din loc ?n loc, pavajul era dislocat de radacini, iar luminile erau stinse. ?n jurul celor aprinse zburau fluturi de noapte. Un canal refulase, form?nd ?n jur o baltoaca ur?t mirositoare, si echipele salubritatii se straduiau in zadar sa-l desfunde. Probabil undeva ?n ad?ncuri ceva vroia sa arunce oamenilor ?n fata propria lor mizerie. ?nca o zona care va fi ?n cur?nd abandonata. Perimetrul orasului privat, cel numit daCiti si aflat ?n proprietatea c?torva clanuri puternice si bogate, era din ce ?n ce mai restr?ns. C?nd zidurile vilelor se prabuseau sub presiunea vegetatiei, c?nd insecte si serpi si soareci napadeau spatiul locuibil, c?nd aparatele refuzau sa mai functioneze fara vreun motiv aparent, c?nd virusi si bacterii provocau noi si noi boli de multe ori incurabile, oric?t de puternic si bogat ai fi fost, trebuia sa pleci. ?n alt oras privat sau ?ntr-o colonie exterioara. Populatia scadea, ?n special cea umana. Istoria spunea ca, ?nainte de Sharia, nu mai exista nici un colt pe planeta care sa nu fi fost controlat de oameni. Natura parea ca pierduse razboiul cu civilizatia tehnologica. Iar acum... ?n nici doua sute de ani, populatia umana de pe Pam?nt scazuse la o treime. Celelalte specii inteligente nu suplineau golul. Nu faceau dec?t sa profite de tehnologia umana, adapt?nd-o la specificul lor anatomic si aplic?ndu-i filosofia lor. Nici ele nu prea prosperau, desi existau miscari care ?i numeau mercenari ai Shariei si propovaduiau excluderea lor. Lui Jay, care traise toata viata ?ntr-o periferie populata de un amestec pestrit de specii si rase, i se parea absurd. Chanka cimpanzeul suferea din cauza Shariei la fel ca si ea. La fel ca si Kurt, care era alb si bogat.
Ajunsa ?n cartierul indicat, Jay activa detectorul primit, urmarind apoi semnalul slab. Obisnuita cu detectarea semnalelor ID, putea sa-si dea seama ca era un semnal ??nfundat?, adica atenuat ?n mod voit pentru a fi mai greu de urmarit. Cu at?t mai bine, Jim va fi ?n siguranta... dupa.
Era liniste ?n jur. ?n cur?nd se va lumina de ziua, va ?ncepe activitatea diurna, dar acum era pustiu si liniste. Cei care preferau activitatile nocturne se retrasesera, ceilalti nu se trezisera ?nca. Probabil si tinta ? Jay ?l identifica ?n mintea ei doar cu termenul de ?tinta? ? dormea ?ntr-una din ?ncaperile cladirilor darapanate din jur. Detectorul ?i arata cu precizie ?n care din ele. Era un bloc mare, cu multe etaje, care avusese destinatii diverse ?n viata lui. Acum era paraginit pe dinafara, dar locuit aproape ?n ?ntregime. La primul nivel erau doua sali de rugaciune a doua secte diferite, un centru de pariuri fara specific definit si un cabinet de control medical al Federatiei. Etajul urmator era ocupat ?n ?ntregime de un azil, cu toate dotarile necesare, sau cel putin cu ce mai ramasese din ele. Deasupra ?ncepeau locuintele particulare.
Intra ?ntr-una din salile de rugaciune. Nu era nimeni, cu exceptia unui cimpanzeu adolescent adormit pe o banca sub reprezentarea ?ngerului Tuturor. Trecu usor pe l?nga el, intra ?n spalator si de acolo se strecura pe ceea ce fusese c?ndva o scara de serviciu, acum abandonata. Era ?ntuneric.
?ntr-o strafulgerare de cosmar, Jay ?si reaminti o secventa din copilaria ei petrecuta ?ntr-una din aceste cladiri paraginite, ?mpreuna cu alti c?tiva copii. Alerga ?mpreuna cu Ginah pe coridoarele goale, si ?ntr-un colt gasisera cadavrul unui barbat dupa toate aparentele rapus de cur?nd de o supradoza de droguri. ?l legasera la ochi cu o bucata de p?nza, ?i legasera m?inile la spate, si-l numisera prizonierul lor. Apoi ?l apucasera de c?te o glezna si-l t?r?sera ?ntr-una din camere unde se caznisera sa-l at?rne cu capul ?n jos, si ?ncepusera sa-l legene. Macabra distractie se terminase cu navalirea Politiei ?n cladire, recuperarea ?prizonierului? si alungarea celor doua fetite... Ginah murise peste c?tiva ani doar, tot ?n urma unei supradoze, probabil zacuse la fel prin vreun colt al unei cladiri parasite, dezbracata si slabita, astept?nd Politia...
Nu era bine sa-si aminteasca tocmai acum de Ginah. Trecutul era trecut, acum Jim avea nevoie de ea.
Astepta un timp, dar nu misca nimeni. Afara ?ncepuse sa se lumineze, interiorul cladirii ram?nea ?nsa ?n bezna. Soarele trebuia sa se ridice mult si sa straluceasca puternic ca sa patrunda prin cele doua luminatoare prafuite de la capetele coridorului. Cunostea tipul asta de cladiri, traise ?ntr-una din ele ?nainte...
G?ndul ?i reveni la cladirea copilariei ei, la Ginah, Luna, Bru, la destinul lor. Ca si aici, la parter era o sala de rugaciune mai mereu goala. Putin mai ?ncolo era scoala, c?te un etaj pentru fiecare specie: Ginah si ea, la etajul din mijloc, Luna la etajul inferior al c?inilor, Bru si fiii primatelor la etajul superior. Dar ei erau mereu ?mpreuna. La intrarea scolii sarea ?n ochi lozinca tuturor scolilor generale: ?Vino asa cum esti? semnific?nd intentia de a respecta personalitatea fiecarui elev si libertatea de exprimare. M?na unui rebel adaugase ?nsa ?Asa cum vreau eu sa fii?. Inscriptia nu fusese stearsa: autoritatilor nu prea le pasa de scolile de periferie. ?si amintea perfect grafitti-ul, si-i veni sa r?da de scolile din zonele selecte, unde comunicarea inter-specii si respectul fata de speciile nion-umane de cur?nd recunoscute ca inteligente erau punctele de baza ale educatiei. Ei, renegatii periferiei, nascuti si crescuti ?mpreuna indiferent de specie si rasa, nu aveau astfel de prejudecati. Periferia era singurul loc cu adevarat democratic. Singurul loc care permitea ca Liam si Cobran ?mpreuna pe scena sa fie absolut naturali si succesul lor fulminant sa nu aiba nimic demagogic; care permitea ca Tao sa fi trait fericita ?n mijlocul unui grup de c?ini-iepuri; era locul ?n care Jay ?nvatase sa-i poarte un respect deosebit batr?nului cimpanzeu care-i fusese mai mult dec?t un tata.
Ar fi putut intra ?n camera. Omul dormea, era aproape convinsa de asta, dar nu stia daca e singur. N-ar fi vrut sa cada ?n capcana.
Pe coridorul de la etajul superior se auzira pasi apasati, era o primata de talie mare sau un om solid, ?n orice caz cineva cu care n-ar fi fost bine sa se ?nt?lneasca fata ?n fata, ?n ?ntuneric, ?ntr-o cladire straina. Era cazul sa se grabeasca.
Usa locuintei tintei avea un sistem de protectie simplu, usor de dezactivat, iar Jay ?l facu repede sa-i cedeze. ?mpinse usa cu grija. ?nauntru era lumina, locatarii nu se ostenisera sa ?nchida usile sau sa opacizeze geamurile, iar soarele diminetii inunda ?ntregul apartament prin ferestrele imense. Una din camere era goala. ?n cealalta, pe o saltea asezata direct pe podea, dormea ?ncolacit un c?ine roscat. Nu era tinta ei. Nu putea fi tinta ei! Jim n-ar fi putut amagi multa vreme autoritatile purt?nd cipul ID al unui c?ine! Dealtfel, detectorul ?i indica o alta directie, undeva ?n st?nga ei.
Numai ca ?n st?nga nu era nimic.
Asta nu era bine.
P?na sa apuce sa ia vreo hotar?re, o lama de fibre ceramice ameninta sa-i taie g?tul la prima miscare nepermisa, iar m?na unui barbat o deposeda rapid de arma si detector. O usa mascata! Ar fi trebuit sa-si dea seama ca mai exista o ?ncapere ?n apartament. Pornise de la ideea gresita ca locuitorii cladirii erau renegati saraci, dar aparentele ?nseala. Apartamentul era mult prea bine utilat si mult prea mare pentru doar doua persoane traind din cartela de azil. Erau traficanti sau intermediari, pe care un rival vroia sa-i puna la punct, sau sa se razbune, si o angajase pe ea sa le rezolve problemele dificile.
C?inele roscat se ridica ?n picioare si se ?ntinse.
- Ca sa vezi, au angajat o novice! Nu te-am mai vazut printre noi.
Barbatul ?i rasuci m?inile la spate si o ?mpinse ?n mijlocul camerei.
- Presupun ca habar n-ai de ce esti aici, spuse.
?Ba da, stiu prea bine?, g?ndi Jay. Nu-si dadea seama daca cei doi se vor multumi sa r?da de ea si s-o arunce apoi ?n strada, sau aveau de g?nd sa-i trimita capul ?ntr-un colet pe adresa angajatorului. Se hotar? sa faca pe proasta.
- Sunt aici pentru bani.
Jumatate de adevar reprezinta minciuna perfecta.
Barbatul r?se. Ar fi putut fi un alter-ego perfect pentru Jim. Era ?nalt, solid, cu pielea putin mai deschisa ca a lui, si aproape de aceeasi v?rsta. Avea un implant auditiv si o cicatrice fina pe obrazul drept, pe care o pastra probabil din cochetarie. O imobiliza cu o m?na, iar cu cealalta plimba lama cutitului pe g?tul ei.
- Oric?t ti-ar fi promis, e putin, r?se roscatul. ?ntotdeauna pretul pentru astfel de actiuni e mult prea mic, fiindca niciodata nu acopera si efectele ulterioare, uitarea nu e inclusa ?n pret... Nu sunt ?mercenar al Shariei? cum spun frumosii aia sclivisiti. Sunt un borfas ca toti ceilalti si-mi duc viata cum pot si eu.
Se considera vizat el, nu barbatul. Poate ca era mai important sau poate era doar plin de sine.
- Esti un spargator bun, dar un asasin prost.
- Pot ?nvata, zise Jay caut?nd cu disperare o cale de a se elibera si de a repune m?na pe arma. Confuzia era ?n favoarea ei, at?ta timp c?t nu exista un dusman bine definit caruia sa i se trimita parti din ea drept avertisment putea spera sa scape cu viata.
- Sa nu crezi ca e o meserie ca oricare alta, continua c?inele d?ndu-i ocol. Asta nu se ?nvata, asta se simte, se naste o data cu tine. Zici ca ai venit pentru bani? Gresit! Cine alege calea mortii pentru a c?stiga bani greseste. A ucide nu e un mod de ?mbogatire, e un mod de a trai. O faci din instinct, o faci din placere. Daca nu simti moartea alerg?nd ?n s?ngele tau, din stomac p?na ?n v?rful degetelor, daca nu simti frica odata cu victima, durerea odata cu victima, eliberarea odata cu victima, totul e ?n zadar. Nici macar n-are rost sa ?ncerci. A ucide ?nseamna a trai mai multe vieti concomitent, a te multiplica precum v?ntul si ploaia, precum Sharia. Trebuie sa ai curaj nebun si sa te temi nebuneste. Te-am simtit, tie nu-ti era frica. Nu poti gasi curaj daca nu ti-e frica, asa cum nu poti ucide pe cineva caruia nu-i e frica de moarte.
- Tie nu ti-e... frica?
- Mi-e frica de Sharia. Stramosii mei au venit din salbaticie sa traiasca alaturi de oameni. I-au ajutat sa defriseze paduri. I-au ajutat sa construiasca orase ?n deserturi. I-au ajutat sa ucida alte animale. I-au ajutat sa otraveasca pam?ntul si apele. Au ajutat oamenii sa se omoare ?ntre ei si s-au omor?t ?ntre ei pentru placerea oamenilor. Iar acum ma tem de razbunare. Ma tem de Sharia asa cum se tem oamenii.
- De Sharia ne temem toti...
Str?nsoarea slabise putin. Lama ?ncremenise la o distanta ceva mai mare de g?tul lui Jay, dar tot era riscanta o tentativa de evadare. Barbatul era puternic si probabil antrenat, iar c?inele filosof avea reflexele mult mai bune dec?t ale ei. Daca cei doi puneau actiunea ei pe seama extremistilor rasisti, ?i ram?nea o sansa spun?ndu-le adevarul. Ea era, la urma urmei, doar un executant, iar motivele pentru care cineva dorea moartea altcuiva ?i erau indiferente, at?ta timp c?t putea trage foloase din asta. Dar mai ales, at?ta timp c?t ram?nea ?n viata.
- Uite ce e, zise, eu nu am nimic cu nimeni. Habar n-am ce au altii cu voi. Nu cred ?n superioritatea oamenilor si nici nu consider speciile non-umane ?mercenari ai Shariei?. Am doar nevoie de bani si am apelat la... metoda asta.
Evita ?n ultimul moment sa pomeneasca de ?ultima solutie?. Pentru ea cei doi erau necunoscuti, dar ei ?si cunosteau dusmanii.
- Cum spui tu, fetito, si sunt chiar convins ca banii ?ti trebuie pentru un scop nobil! Numai ca ai dat-o ?n bara. N-o sa-ti primesti recompensa.
- Ghinion.
- Nu exista c?stiguri usoare, stii asta, nu? Nimeni nu primeste recompense pe degeaba...
C?inele roscat se pregati sa lanseze o noua tirada, dar se opri si ciuli urechile. De pe coridor se auzea un sopotit slab, si ?nainte ca ei sa se poata pune la adapost usa zbura si ?nauntru navalira doua namile ?narmate si cu fetele acoperite cu masti respiratorii, din cele care se folosesc ?n mediu acvatic. Unul din ei avea fixata, la nivelul ochilor, o camera de filmat. Jay ?ntelese imediat ca noii veniti nu reprezentau o sansa pentru ea, ci mai degraba moartea sigura. Cei doi venisera sa execute ?animalul?, ?mercenarul Shariei?, si nu intentionau sa lase ?n urma martori. Jay se afla acum de aceeasi parte a baricadei cu fosta sa tinta.
Mascatii ?ncepura sa traga, razele armelor lor matur?nd ?ntreaga camera, salteaua lua foc, una din ferestre crapa, iar Jay, ?n disperarea de a-si salva viata, se arunca spre fereastra crapata care din fericire ceda sub greutatea ei, si plonja ?n gol.
ovidiu bufnila
Duminică, 8 august, ?ncep?nd cu ora 11.00, la Casa Municipală de Cultură, a avut loc o nouă şedinţă a Cenaclului de Arte Vizuale şi Literatură de Anticipaţie SFera.

Adrian Lica a citit un short-story, "Atingeri sensibile", lucrare care ?nseamă şi debutul publicistic al t?nărului brăilean. Fără a fi un text SF, "Atingeri sensibile" reliefează c?te ceva din sensibilitatea şi din valenţele artistice ale lui Lica.

Şedinţa de duminică a fost una a premierelor: Hristu Bordeianu a citit pentru prima oară la SFera. O schiţă fantastică, "Printre oamnei" şi o povestire science-fiction clasică, "Inelele lui Saturn", parte a unei trilogii a cărei acţiune este plasată ?ntr-un viitor ?ndepărtat ce aminteşte de viziunea lui Isaac Asimov.

?nt?lnirea cenacliştilor de la SFera s-a ?ncheiat cu "Revenntville", o povestire semnată şi lecturată de Gabriel Leonard S?rbu, autor cu care cititorii noştri s-au mai ?nt?lnit ?n această pagină. "Revenntville" este un text de factură horror, de mari dimensiuni, cu personaje şi atmosferă bine conturate.

continuare in:
http://www.imaginar.tk/


Marian Coman
Cenaclul Sfera
ovidiu bufnila
Stirile Topic Science Fiction/editia OBSERVATORULCULTURAL:

Amigos!
Pe site-ul excelentei edituri americane Tor Books puteti citi
incepind de azi-noapte o noua povestire semnata de Brian Herbert si
Kevin J. Anderson, a carei actiune e situata in universul Dune creat
de Frank Herbert, in perioada legendarului Jihad Butlerian. Asa cum
au facut in 2002 cu povestirea "Hunting Harkonnens", care deschidea
magistral ciclul "Legendelor Dunei" si in urma cu un an, cind "The
Whipping Mek" facea legatura intre primele volume ale acestuia, THE
BUTLERIAN JIHAD si THE MACHINE CRUSADE, noua povestire originala
intitulata "The Faces of a Martyr" e o punte intre THE MACHINE
CRUSADE si THE BATTLE OF CORRIN, cel din urma segment al trilogiei,
care urmeaza sa apara in cursul lunii august. La aceeasi adresa
puteti gasi citeva date despre autori si link-uri catre recenzii ale
cartilor trilogiei.
Va reamintesc ca, incepind din noiembrie 2004, romanele seriei Dune
scrise de Brian Herbert si Kevin J. Anderson pe baza insemnarilor lui
Frank Herbert, care completeaza magistral cele sase volume ale seriei
originale, vor aparea, la intervale de aproximativ 6 luni, la
Omnibooks. Cele doua cicluri inedite in romaneste, "Preludiul Dunei"
si "Legendele Dunei" vor fi precedate, in cursul acestei luni, de o
culegere din seria FICTIUNI (www.fictiuni.p5net.ro) avind drept
subiect universul Dune (vechile si noile romane deopotriva). Din
sumar: un eseu despre geneza universului Dune semnat de Frank
Herbert, articole de Norman Spinrad, Gerard Klein, Paul Di Filippo,
Dan Dobos, Catalin Badea-Gheracostea, etc. si interviuiri in
exclusivitate cu Brian Herbert si Kevin J. Anderson. Bonus: un extras
din CASA ATREIDES, primul volum din ciclul "Preludiul Dunei".
Doritorii pot comanda anticipat atit volumele celor doua cicluri, cit
si culegerea din seria FICTIUNI pe adresa editurii: Omnibooks SRL,
Str. G. V. Popescu Nr.7, 440021 Satu Mare, sau prin telefon:
0261715852 sau 0722345870 si e-mail omnibooks2001@yahoo.com. Abonatii seriei FICTIUNI vor primi culegerea imediat dupa iesirea de sub tipar, fara a mai fi nevoie de comenzi speciale.

Horia Nicola Ursu
editor
editura OMNIBOOKS
ovidiu bufnila
Topic Science Fiction Project anunta un concurs de proza SF. Premiul 200 de euro. Concursul cea mai frumoasa povestire SF se incheie in ziua de 4 august 2005. Povestirea trebuie sa fie publicata in forumul SF din www.itbox.ro si sa aiba intre 1000-1500 de cuvinte.

NOTA
Concursul e deschis oricarui navigator. Linkurile povestirilor
intrate in concurs vor fi postate in sectiunea speciala Concurs
Topic Science Fiction deschisa in baza de date e e-groupului:
http://finance.groups.yahoo.com/group/Topi...iction_Project/

REZULTATELE FINALE:
rezultatele finale vor fi comunicate dupa ziua de 4 septembrie 2005

Informatii si Inscriere in:
http://finance.groups.yahoo.com/group/Topi...iction_Project/
ovidiu bufnila
Marela Bogarela 005

short story de
Ovidiu Bufnila

Marela Bogarela isi stranse aripile si privi de-a lungul marii. Marea de sticla fosnea din cand in cand cand ieseau sa rasufle un pic sirenele Mangoo. Marela Bogarela le facu sirenelor un semn de taina si sirenele deschisera inelul magnetic ce lega valurirea constelatiei.
- Crezi ca o sa vina? intreba nerabdator piticul Melfiore, tragandu-se de urechile lui clapauge.
- Vine, sopti Marela Bogarela sigura pe ea.
Avea o frunte luminoasa. Avea stea. Steaua clipea din cind in cand anuntand cate o valurire magica dincolo de orizontul nostru vizibil.
- Si daca nu vine? intreba piticul Melfiore facand o pirueta si fluturand palaria lui mare de pai, legata cu funda rosie.
- O sa vina, a promis atunci cand Marii Astronomi au despartit atomul de imaginea lui in oglinda, sopti Marela Bogarela cu ciuda.
- Eu nu as pune mana in foc! Stii ce usor e sa promiti? Credeam ca stii, credeam ca stii draga ca sacalii desertului i-au promis viata principelui Gostambore cand a cazut cometa Blao si nu s-au tinut de cuvant crezand ca vraciul princepelui chemase cometa sa puna capat experimentelor lor de mecanica cuantica si magica! Sa nu spui ca esti naiva, printeso!
Marela Bogarela nu era naiva. Valurise zeci de razboaie in spatiul cosmic, valurise istorii si popoare. Acum insa era pe deplin indragostita. Si cu dragostea nu e de glumit. Te valureste in toate directiile pana te lasa fara de suflare. Asta cu dragostea.
- Poate ca o sa vina, sopti piticul Melfiore simtind in campurile lui magnetice cat de hotarata era Marela Bogarela in asteptarea ei.
Ben Ami
Primara Ovipară ? by Ben Ami

?- Eşti o scroafă ?mpuţită!?, ?mi spusese mama imediat după ce-i făcusem cunoştinţă cu noul meu prieten. Nu ştiu de ce am impresia că a fost unul dintre acele gesturi pe care nu e recomandat să le faci prea des. Cum putea fi at?t de m?ndră de mine? Ce făcusem ca să merit asta? Niciodată n-a putut suporta bărbaţii la costum şi cravată, spălaţi şi curaţi, cu unghiile ?ngrijite. De ce se răzg?ndise tocmai acum? ?nainte, c?nd spunea asta, credeam că-i doar o toană de-a ei, că nu vorbeşte serios. Fusesem nevoită să recunosc că trebuia să-mi pese mai mult, că fusesem o nesăbuită, o excentrică.
Robert era frumos, vecinii mei ?l priveau ca pe-o victimă, ?gigoloul mameluc? ziceau, şi se purtau ca atare. Prin urmare, mulţi dintre ei au regretat acest lucru. Acum ştiu ce-au simţit. Dar atunci mă luase valul, credeam că ?n braţele lui puternice sunt ocrotită, dorită, iubită. Spunea că nimic altceva nu-l interesează, iar eu ?l crezusem, cine m-ar fi putut condamna? Cine ar fi ştiut că ochii lui verzi vor schimba lumea mea, şi ?nţelesurile, şi rosturile toate?
Iartă-mă mamă! Nu ştiam că EI sunt at?t de perverşi, că universul lor este atat de INUMAN. C?nd ?l vedeam spăl?ndu-se pe dinţi mă cutremuram de indignare, c?nd ?i simţeam mirosurile ?ngrozitoare, ce ieşeau din sticluţele acelea micuţe din care ?şi pulveriza sub braţ - ohh! - mă cuprindeau chinurile, c?nd ?i mai zăream şi pielea capului printre firele de păr? mă ?ncolţea greaţa. Nu putea fi adulmecat. Nimic din EL nu era ?mpărtăşit celorlalţi, se păstra doar pentru sine. Era at?t de obscen! Poate ca asta a fost şi cauza pentru care - ce proastă am fost! - credeam că-i deosebit, că e unic. T?rziu, mult prea t?rziu, mi-am dat seama c?t de mult rău putea face cu ochii aceia verzi.
Acum, după ce tu m-ai părăsit pentru totdeauna, mi-am dat seama că Robert ?nlăcrimatul, fostul meu iubit, care privea negii tai fascinanţi cu blandeţea lui perversă şi nefirească, ţi-a grăbit sf?rşitul, şi nu damblaua care te ?nconjurase cu grija ei maternă ?n ultimul timp.
Aş vrea să ?nţelegi c?t de mult te iubesc, să-ţi descriu ?n amănunt cum ochii degeneratului - de care am fost orbită pentru o vreme - plutesc ?n propria sa vomă, cum s?ngele lui sc?rbos de roşu ?mi ?nmoaie ghearele. Ştiu c?t de mult ai vrea să ştii! Aveai at?t de multă dreptate, lumea lor a apus, obiceiurile lor nesănătoase spurcau Primara Ovipară. Lumea de m?ine.
Laptele celor cinci ţ?ţe ale mele vor umezii morm?ntul tău p?nă c?nd voi şti că m-ai iertat. G?ndul mă face să mă simt mai bine. O umezeală calduţă mi se prelinge ?n jos, pe piciorul din spate.
Ben Ami
Două secunde şi-un scop - by Ben Ami

?Am să ţi-o trag peste botul ăla r?njit, de bestie criminală! O să-ţi doreşti să fii murit ?ncă din p?ntecul maică-ti?. Şi zic?ndu-i asta i-am smuls tubul de oxigen din gură, apoi am ?nconjurat cu privirea camera de spital, ?ncerc?nd să găsesc o pungă ?n care să-i păstrez măruntaiele. Cu tot cu storma.
Capul asistentei care păzise monstrul continua să se rostogolească pe podeaua vibratorie particip?nd la o scenă pe care, ?n fapt, o părăsise deja, de treizeci şi patru de secunde.
Pe coridorul de unde intrasem evenimentele se precipitau. Gaşca de umanoizi pe l?ngă care trecusem ?ncercau să-mi taie orice cale de ?ntoarcere, pregătindu-se să dea buzna ?năuntru. Cu membrul artah mi-am sprijinit lancea, cu cele trei de pe abdomen am imobilizat monstrul gajir, apoi una dintre ventuzele scapulare am aplicat-o peste z?mbetul sedat al bestiei. Şase secunde mai t?rziu măruntaiele gajirului ?mi musteau ?n guşă. P?nă la urmă mă g?ndisem că este cel mai sigur loc din lume. Doar un laser ar fi putut străbate plăcile mele cornoase.
C?nd se năpustiseră ?n cameră, ?ncerc?nd să se adapteze podelei vibratorii, mai mult de trei cincimi din corpul meu se afla ?n exteriorul clădirii. Doar unu virgulă trei secunde mai t?rziu acceleraţia gravitaţională mă salvase din calea bucăţilor incandescente ?mprăştiate ?n direcţia mea.
Şase nivele mai jos ratasem prima cale de salvare, iar surpriza m-a determinat să aleg podul ?ngust - de doar doi inchi - care lega spitalul de o clădire de locuinţe. Cea mai improbabilă cale de c?ştig.
Opt secunde ?nt?rziere! Trebuia neapărat să străbat un zid de plasticarst, la capătul unei curse de două sute de paşi. De partea cealaltă mă aştepta echipa de intervenţie.
Trec?nd de-a dreptul prin zid o lumină puternică mi s-a aprins ?n faţă şi lumea s-a răsturnat, devenind dintr-o dată cu mult mai neprietenoasă. Sperasem să nu se ?nt?mple aşa, ?mi dorisem să ajung la timp, ?nsă enzimele mele proteolitice ?şi acceleraseră procesul degradativ chiar ?n propia-mi guşă. Mai mult de trei sferturi din ?marfă? fusese compromisă. Adio bonus, la revedere plată, pa-pa timp de ?recondiţionare? ?ntr-o ?cuşcă? gajiră. Te pomeneşti şi că exact ?n timp ce aveam impresia că-s imobilizat, se cădea de acord asupra atomizării celei mai importante părţi din corpul meu. Pentru două secunde nenorocite.
Am uitat cine uitase o definiţie mai cuprinzătoare a ghinionului. Trei sute de copii superdotaţi vor răm?ne fără substanţele necesare dezvoltării unei bune viteze de coordonare, handicapaţi ca şi mine. Abia peste optzeci şi două de ?rotaţii? vom putea face rost de energia necesară deschiderii unei noi ?porţi?. Va trebui să găsim o altă soluţie, pentru că p?nă atunci gajirii vor fi evoluat, elimin?nd secvenţa de nucleotide care le formează storma, căruia ei ?i zic calcul. Puah!
C?ndva ?i vom izgoni, fie şi numai pentru că aglomeraţiei ?n care trăiesc ?i spun Niumehico.
Ben Ami
Trinidad - by Ben Ami

- Ce spuneai că s-a ?nt?mplat cu atilaticenii? l-am ?ntrebat pe Primo imediat ce capsula s-a etanşeizat ?n spatele meu. Iar acesta, ?ntorc?ndu-se şi ignor?nd mesajele de pe ecran mă privi cu ocelii săi din c?teva mii de puncte de vedere. Colosule! Uitasem cum arată o cască hialină.
- Ce fel de ?ntrebare e asta? mă ?ntrebă, scoţ?nd oribilitatea de cască de pe faţă. ?Creierele-insectate? nu erau preferaţii italanienilor.
- Tu ai transmis, nu erai de veghe?
- Aha, păru Primo că-nţelege. Cea mai mediatizată ştire de la Marea Destindere ?ncoace.
- Şi Altceva? N-am bătut tot drumul asta pentru un ?aha?, cei de la ferma de creiere?
- Formata de creiere, mă ?ntrerupse el brusc. ?n ochii obosiţi ?ngrijorarea săpase crevase s?ngerii. M-am ?nfiorat.
- Cum vrei tu, dar te avertizez! Ferma e preocupată de orice informaţie strategică. C?ţi eram imediat după Destindere, 323? Fiecare naţiune cu propriile resurse, fiecare dezvolt?nd - alternativ - un alt viitor. C?ţi am rămas, 52?
- 51! ?ngăimă Primo, privindu-mă ţintă. Din vina cui? Colosul a dat, cine a luat? Spune-mi tu!
- Trinidad,? cel mai bun c?ştigă.
- C?ştigă! zise el, cu privirea pierdută ?n ecranul suprasaturat de imagini. Cu ce au greşit boliviarii, havelienii, ioanizii, şi at?ţia alţii, iar acum atilaticenii? ?ntrebarea lui conta. ?n mai puţin de două sute de ani Trinidad ajunse cea mai hulită progresiune implementată de către ancestrali ?n genele umanităţii. Acelaşi spaţiu, mai multe realităţi. Destindere, Colos şi Altceva, ?mpreună form?nd Trinidad.
- La fiecare accident Altceva a fost de vină. Tatăl Colosului! Acelaşi pretext fanatico-religios, presiuni inimaginabile asupra Porţilor, pretexte de intervenţie. Eşecuri.
- Da!, părea că z?mbeşte pentru prima oară Primo. ?nsă şi de această dată Porţile au ?mpiedicat Invazia. C?t de puţin au ?nţeles! adăugă el, ?nainte să-şi monteze casca pe faţă.
Famigliile din Italania ştiau că scopul Fermei papale este pre?nt?mpinarea unui Altceva. ?Creierele-insectate? colectau informaţii, Ferma le utiliza ?n experimente cu implicaţii niciodată dezvăluite. ?Supravieţuim şi doar asta contează?, voi anunţa famigliile, convins fiind de extincţia atilaticenilor.
I-am cerut lui Primo ultimele date. Nu-i revelase nimeni adevărata sa origine, inserţia genelor ?receptive?? Timp de trei minute l-am privit ?n tăcere, ?nsă el făcuse infarct imediat după al doilea. Previzibil.
Deşi ştiam ce aveam să văd, i-am scos casca hialină şi mi-am montat-o. Muzicalitatea şi versurile straniei Gloomy Sunday au ?ncercat să erodeze fundamentul meu ereditar. Un Altceva instantaneu. ?nsă eu nu eram Primo, nu purtam genele unui anume Rezs? Seress, nu eram sinucigaş.
Ideile Fermei papale sunt pur şi simplu perfecte.
Urmează romanistanii? ?nsă, asta mai t?rziu. Deocamdată nu-mi pot scoate din minte rictusul lui Primo. Şi muzica aceea?

?it is autumn and the leaves are falling, all love has died on earth
the wind is weeping with sorrowful tears, my heart will never hope for a new spring again
my tears and my sorrows are all in vain, people are heartless, greedy and wicked
love has died!
the world has come to its end, hope has ceased to have meaning
cities are being wiped out, shrapnel is making music
meadows are coloured red with human blood
there are dead people on the streets everywhere, I will say another quiet prayer
people are sinners, lord, they make mistakes...
the world has ended!?
Ben Ami
Răsplata by Ben Ami

Mă ?ntorc şi lovesc. Pumnul zdrobeşte maxilarul adversarului meu, care cade, se rostogoleşte pe spate şi zv?cneşte din membrele inferioare pentru o ultimă dată, leşin?nd. Răsuflu din greu, dar cu uşurare, mai mult ?ncerc?nd dec?t reuşind să-mi recapăt stăp?nirea de sine. A fost greu, ba nu, a fost foarte greu! Parcă mai greu cu fiecare luptă, cu fiecare efort dozat ? mereu un efort dozat ? amintindu-mi de următoarea confruntare, de fiecare dată mai aproape de ultima dată.
Genunchii ?mi tremură, o d?ră de s?nge mi se prelinge pe g?tul ?ncă ?ncordat, ?nsă mai găsesc resurse să z?mbesc, să le fac pe plac, să le merit banii investiţi ?n mine, maşinăria care nu dă greş, cel mai puternic om. Ce ştiu ei despre imposibilitatea mea de a urina, c?ţi dintre ei au nevoie de o lumină aprinsă de fiecare dată c?nd ?ncearcă să adoarmă şi monştrii nemaipomeniţi ?şi ?ncep p?nda, urmărirea, goana. Cine a aflat valoarea pulsului cu care reuşesc ?n cele din urmă să ies din coşmar? De ce le-ar păsa?
Cu capul ?n palme, singur ?n imensul vestiar de lux pe care mi l-au pus la dispoziţie, insensibil la zarva de afară reuşesc totuşi să-mi simt antrenorul intr?nd. Cu coada ochiului i-am urmărit paşii uşori şi sprinteni pentru un om de etatea lui. Ce se va alege de mine c?nd voi fi la fel de bătr?n? Cine mă va aştepta la fel de naiv, de ?ntrebător, de nerăbdător? Se opreşte ?ntr-un loc.
Ridic bărbia din podea şi-l privesc direct ?n ochi, aştept?ndu-i reproşurile, temerile pentru viitoarea confruntare, pregătirea psihologică a momentului c?nd voi fi doar eu şi adrenalina consumată cu cumpătare, doar eu şi umorile corpului meu, adversarul nefiind dec?t ţinta finală a tuturor traiectoriilor palmelor, pumnilor, coatelor, genunchilor şi tălpilor mele bine coordonate.
Privindu-l de la distanţa de cincisprezece paşi abia după c?teva minute reuşesc să şoptesc?
- Ce tratament de recuperare trebuie să urmez de data aceasta? Meloterapie? Ultrasunete? Diadinamice? ?l văd cum dă din cap ?n semn că nu. ?mpachetări? Ionizări negative? Masaj termic? Privirea sa nu lăsă loc de interpretări, creierul ?ncepe să-mi lucreze febril. Crioterapie? Electrostimulare? Acupunctură? Hidrokinetoterapie? ?ncerc eu să-mi amintesc panicat, ?n timp ce el ?ncepe să z?mbească. De acolo, de departe, parcă din ce ?n ce mai departe.
Un calm nefireasc ?mi cuprinde corpul, o descărcare infernală de adrenalină mă ajută să străbat - ?n mai puţin de o secundă - distanţa care ne separă. Abia apuc să-i zăresc ?nceputul de uimire pe faţa bătr?nă şi zb?rcită de timp.
C?nd degetele mele ?i cuprind g?tul, prin minte ?mi trec: amfetamină, propilhexedrină, amfepramonă, stricnină, clorfentermină, pipradol, efedrină, mesocarb, metilfenidat, pentetrazol?
?n timp ce faţa sa ?ncepe să capete o culoare cianotică, muşchii mei transpiră: bolasteron, metenolon, metiltestosteron, nandrolon, stanazolol, oxandrolon?
C?nd ?mi şopteşte ultimele cuvinte, ?mi aduc aminte despre: anevrisme, scolioză, microfisuri vertebrale, ectopie testiculară, miopatie, ptoză palpebrală, nefrocalcinoză, enurezis?

A ştiut dintotdeauna că asta urma să se ?nt?mple. Nu mai eram naiv, ?ntrebător, ori nerăbdător. Handicapaţii nu ştiu să iubească! Eram cel pe care-l modelase după sufletul şi ambiţiile sale. ?mi şoptise clar răsplata noastră? ?- Campionul lu? tata!?
Ben Ami
Dragi prieteni,


Trăim ?ntr-un stat ?n care cultura, mai ales atunci c?nd este practicată ?n afara cercurilor puterii, e considerată a fi, ?n cel mai bun caz, lipsită de importanţă, un soi de hobby pentru ciudaţi, sau chiar subversivă, o activitate ?nvecinată cu terorismul, care trebuie numaidec?t st?rpită. ?n acest domeniu, subvenţiile de stat se ?mpart pe baza de cumetrii sau de criterii politice. Ministerul de resort, de pildă, risipeşte sume enorme pe reeditări ale "C?ntării Rom?niei", aşezate sub semnul "Anului Ştefan cel Mare şi Sf?nt", bune prilejuri pentru campania electorală a partidului de guvernăm?nt. Sponsorizările, deloc stimulate de o legislaţie g?ndită cu fesele de legislaturi succesive de parlamentari lipsiţi de orice alt organ de g?ndire, se ?ndreaptă, c?te s?nt, spre diverse asociaţii sportive. Fotbalul e mai important dec?t litera scrisă. Situaţia devine şi mai dramatică ?n cazul ariilor considerate "marginale" ale culturii. Marile edituri, galeriile de artă, media de toate tipurile ignoră cu desăvirşire potenţialul prezent ?n operele unor creatori de valoare, care, spre ghinionul lor, au ales să se desfăşoare ?n spaţiul artelor imaginaţiei (science fiction şi fantastic).

?n aceste condiţii, a devenit imperios necesară ?ntemeierea unei structuri de tip sindical, care să apere şi să promoveze interesele creatorilor (scriitori, traducători, redactori, etc.)

Există c?teva organizaţii ale pasionaţilor acestor genuri. La ce bun incă una? Dar. ARSFan-ul, cea mai serioasă dintre acestea, a intrat ?n hibernare, ori poate chiar s-a desfiintat. FNTSF-ul a devenit un soi de parohie personală a unui grup de indivizi mai mult sau mai puţin onorabili, care se manifestă doar atunci c?nd, printr-o minune, e rost de vreo subvenţie sau de-o excursie pe la manifestări internaţionale. Pe de altă parte, ambele structuri menţionate s?nt organizaţii de masă, destinate ?n egala măsura fanilor şi profesioniştilor. ?n fine, ProConSF, trimbiţată drept o "asociaţie a profesioniştilor", n-a avut niciodată iniţiative vizibile. Scriitorii şi artiştii au rămas, ?n ciuda existenţei acestei organizaţii, la fel de vulnerabili in faţa editorilor veroşi şi a ignoranţei unui public needucat. ?n urmă cu un an şi jumătate, o tentativă de asociere a profesioniştilor artelor imaginaţiei, mediată pe una din listele de discuţii, a rămas fără ecou.

Iată de ce, impulsionaţi de această stare de fapt, am luat iniţiativa constituirii Asociaţiei pentru Literatura şi Artele Imaginaţiei - Rom?nia (ALAIR), care va regrupa profesioniştii (şi aspiranţii la acest statut) din domeniul literaturii şi artelor F & SF. Modelele asumate ale acestei structuri vor fi organizaţiile similare din ţările cu tradiţii ?n acest domeniu: SFWA (Science Fiction and Fantasy Writers of America), BSFA (British Science Fiction Association), Association Infini (Franta şi ţările francofone).

ALAIR nu intenţionează să fie o organizaţie de masă. Nu va regrupa fani, ci exclusiv indivizi care produc: scriitori, traducători, jurnalişti, editori, artişti (din domeniul artelor vizuale, al ilustraţiei de carte şi al benzii desenate).

?n perspectivă, ALAIR va oferi membrilor săi consiliere juridică pentru contractele cu editurile, reprezentare ?n străinătate, medierea conflictelor dintre autori şi editori (printr-un arbitraj gen Camera de Comerţ) şi, ?n măsura existenţei unui suport financiar adecvat, ajutoare ?n cazuri extreme (spitalizare, decese, etc.)

Vor exista, de asemenea, scopuri productive: ALAIR va acorda periodic premii (?n genul premiilor Nebula, care, spre deosebire de Hugo şi de premiile RomCon, s?nt votate de profesionişti), va asigura jurizarea unui concurs pentru debut ?n volum şi finanţarea publicării volumului ?n cauză, va edita un buletin semestrial şi antologii care să "dea seamă" despre evoluţia genurilor la noi şi aiurea. Activitatea editorială se va desfăşura sub sigla proprie sau ?n colaborare cu editurile.

ALAIR va participa ca entitate distinctă la convenţiile naţionale şi internaţionale, folosind acest prilej pentru a promova creaţia membrilor săi. Reprezentanţii asociaţiei la aceste reuniuni vor fi selectaţi pe baza votului membrilor.

Pe termen mediu, ALAIR işi propune instituirea unei burse anuale de creaţie, menită să asigure independenţa financiară a beneficiarului pe un anumit termen, astfel ?nc?t acesta să ?şi poată consacra integral energia proiectului ?n cauză, fără a depinde de tracasările traiului de zi cu zi.

ALAIR va pune bazele unei biblioteci naţionale de gen, la care toţi membrii vor avea acces gratuit, catalogul acesteia fiind disponibil online, iar consultarea lucrărilor se va putea face inclusiv prin poştă. Pentru constituirea fondului de carte şi publicaţii, biblioteca ALAIR va face apel la organizaţii similare din străinătate.

Sursele de finanţare ale asociaţiei vor fi multiple: cotizaţii, subvenţii, sponsorizări, v?nzarea propriilor publicaţii. ?n cele ce urmează, vom detalia acest aspect. Cotizaţii: o sumă fixă anuală (500.000 lei ?n cazul plăţii integrale, 600.000 lei ?n cazul plăţii ?n două rate semestriale, 800.000 lei ?n cazul plăţii ?n patru rate trimestriale). Sponsorizări: membrii care vor atrage sponsori vor avea drept de veto ?n privinţa utilizării fondurilor astfel obţinute. Acelaşi lucru este valabil şi ?n privinţa subvenţiilor. Publicaţiile proprii vor fi oferite gratuit membrilor şi v?ndute publicului larg; de asemenea, asociaţia va edita diverse publicaţii ?n colaborare cu edituri de prestigiu (acestea vor fi disponibile pentru membri la preţuri reduse), fondurile obţinute prin comercializarea publicaţiilor vor contribui la creşterea rezervelor financiare ale ALAIR. De administrarea acestor fonduri vor răspunde membrii grupului de lucru al Asociaţiei, organism de conducere ales pe baza voturilor membrilor, care va cuprinde un preşedinte, un vice-preşedinte executiv şi un secretar-trezorier.

Acestea ar fi c?teva dintre obiectivele pe care ALAIR şi le propune, pe termen scurt şi mediu. Vă invităm să ne ajutaţi să le ducem la ?ndeplinire. Pentru mai multe detalii despre cum (şi dacă) poţi să devii membru ?n ALAIR contactează grupul fondator la următoarele coordonate:

Grupul de iniţiativă ALAIR

Str. G. V. Popescu Nr.7; 440021 Satu Mare; tel. 0261-715852 sau 0721-345870; alair2004@lycos.com


Vă aşteptăm alături de noi. Cu urari de bine, grupul de iniţiativă ALAIR:


Horia Nicola Ursu, Michael Haulică, Lucian-Dragoş Bogdan, Matei Donea, Mihai Dan Pavelescu, Bogdan-Tudor Bucheru, Ana Veronica Mircea, Cătălin Sandu, Silviu Genescu, Ovidiu Bufnilă, Marian Coman, Ana-Maria Negrilă, Dan Popescu, Dan Rădulescu, Mircea Opriţă
Ben Ami
Eternitate
by Ben Ami


Cine mai ştie c?nd, pe un promontoriu al minciunii, Lapida ? sclava rătăcirilor putea fantasma milioane de creduli, şi reuşea să deranjeze cu pricinile sale cerebrale gerontocraţia mass-mediei din frumosul Olimp, adică exact acolo unde se pun la cale trădările lumii moderne.
Privind-o prin ochii marelui preot al văzduhului puteai zice că-i cea mai fericită creatură din lume, că viaţa nu-i numai ură, ori batjocură, că nisipul aproape sticlos de at?ta căldură de fapt ?i răcoreşte nu-i p?rjoleşte tălpile.
?nconjurată de noianul de g?nduri ce nu-i dădeau pace, cu pruncul bine protejat de boarea de v?nt uscat la pieptul ei generos, părea mulţumită.
Apa bolborosea ?n f?nt?ni din cauza secetei. Fiinţele Domnului ?şi fulgurau veşmintele ?ntr-o trecere c?t mai nevăzută de m?nia zeului arşiţei. Destul de des, c?te o umbră de răcoare ?şi ?ncerca puterile cu vreo spinare de călător, ?nfior?nd pielea uscată, ori reuşind să aducă mulţumire pruncului abia născut şi oprindu-i pl?nsetul, ori mulţumindu-i ochii ?nroşiţi de pl?ns şi de pofta laptelui matern, niciodată ostoită p?nă la capăt.
Un phoenix măiastru săgetează văzduhul ?nspre perechea sa uitată pe o coamă de munte. Impasibilă la bucuria sclavei, pasărea abia dacă făcu o clipă de umbră. Trăia zborul la intensitatea la care ar fi putut aştepta o veşnicie ca ceva să se ?nt?mple, şi altceva s-o trezească din amorţirea amintirilor perechii sale, alături de care nu mai fusese demult.
- Pasăre sf?ntă, o ?ntrebare frumoasă, ?ndrăzneşte Lapida alerg?nd cinci paşi ?n urma phoenixului. Aerul se ?ncinge dintr-o dată ?n jurul buzelor mamei, s?nii tresaltă şi dor, copilul sc?nceşte prin somn oprind femeia din mers, ?ntorc?ndu-i atenţia degrabă la el.
Măiastra-i acum departe.
Lapida scoate un s?n nefiresc de alb şi lăptos dintre veşminte, ?l pune-ntre buzele copilului şi stoarce uşor. Picături de nectar ?nmoaie buzele mici, ochişorii se str?ng de plăcere. Abia apoi.
De departe aude, zăreşte şi vede cum trece o cămilă purt?nd un Erou cu fruntea-nroşită de soarele gol. Pruncul sur?de, sclava acoperă s?nul şi z?mbeşte amar ?n urma trecerii lui, observ?nd apropierea Caravanei Amăgirilor. Ghiceşte că-i ea după zarva iscată. Au alămuri strălucitoare, şi tamburine şi coarne de argint care ţipă muzici bizare, şi strigători, şi saltimbaci, şi clovni au cu ei. Femeia se teme şi pruncul deschide ochi, m?nuţele-i se agită. Ar vrea să se ascundă sclava, dar unde?
Saltimbancul agită un clopoţel şi strecoară o monedă ?n turbanul copilului. Clovnul născut ?n eprubetă lasă potirul cu agheazmă la picioarele Lapidei. Omul-tigru e mai gălăgios şi trezeşte copilul sclavei c?nd strecoară ?n veşmintele lui o furculiţă de aur furată din palatul lui Genedis Han. Ghicitoarea se pune ?n genunchi şi-i sărută gleznele umflate de mers, făc?nd scăpat un inel de platină l?ngă potirul clovnului. Ea r?de şi se ?ndepărtează. Lapida oftează. Pruncul se uşurează ?n somn pe poalele ei prăfuite. Soarele ?şi ia rolul ?n serios şi usucă udul pruncului. E din nou ca ?nainte.
Acum sclava ştie că ea e sortita, darurile LOR sunt lucruri de adio. Odată luase parte la jocuri de societate, fusese vie şi plină de nuri pentru golanii aristrocraţi. Dorită şi adulată de bătr?nii conducători ai Olimpului. Cuvintele lor clădeau visele tuturor, ?nt?lnirile dădeau speranţă, poveştile treceau din m?nă ?n m?nă. Familia şi pruncii ?nsemnau tot ceea ce era mai de preţ. Acum, ?n loc de g?nduri bune, doar lucruri şi bani, şi cuvinte ?mprăştiate-n mulţime, şi ură, şi răutate, şi interese meschine uitate pe papirusuri scumpe ?ntre găşti de experţi.
P?nă c?nd daruri false, cuvinte mincinoase şi glorii furate de la zei? P?nă c?nd? grăi ?n faţa pruncului adormit războinica mamă.
Femeia ?ncepu să c?nte ?ncetişor şi aerul prinse a vibra ?n jurul ei. Vocea sa cristalină străbătea pustiul şi aduna forţa particulelor de nisip, ordon?ndu-le, cre?nd ceva nemaivăzut p?nă atunci. Spaţiul se contorsionă parcă ?ntr-un ultim spasm gigantic. Saltimbancului ?i fugi nisipul de sub picioare şi căzu. Cămilele se prăbuşiră. Clovnul ?şi făcu cruce şi ghicitoarea scuipă ?n s?n. Ştia că ?ncepuse.
C?ntecul se transformă ?n vuiet, un val enorm de nisip izbi porţile Olimpului. Spulber?ndu-le. Plebea urlă de frică. Pe străzi doar panică şi teroare pură. Menestrelii imperiali se sinuciseră. Familia imperială ?nnebunise. Apoi totul se stinse de la sine, şi vremurile deveniră iarăşi ceea ce fuseseră odată. ?nsă, pruncul murise de spaimă, iar mama sa de sforţare.
?ndepărt?ndu-se, Eroul şi Phoenixul g?ndesc, ?n aceeaşi clipă, că şi oamenii au momentele lor de glorie, pentru că zeii şi sclavii, ?n Eternitate, coincid.
Ben Ami
Science Fictionul romanesc, mai precis www.romaniasf.ro a fost amenintata (deocamdata subtil) de o forma noua de manifestare a inteligentei... un atac discret, insa "la obiect". Grupul (presupunem - justificand dupa mesaj) poate incerca sa transmita "mai multe" daca nu ar fi atat de laconic. Intotdeauna a putut fi gasita o "cale de mijloc", un dialog amiabil, o bere rece. Se pare ca s-a trecut prea usor peste acesti "pasi". Ce-i de facut? Atac impotriva science fictionului... in general, sau doar asupra celui romanesc... in particular? Copii care se joaca, sau o "umbra omnipotenta"? Hazard sau intentie?...
dan-marius
RomaniaSF Online se actualizeaza...

De astazi, 25 octombrie, ora 16.00
RomaniaSF Online devine, timp de 2 saptamani,
FantasyWorld Romania. Dupa aceasta data, Portalul Comunitatii Fantasy din Romania va fi prezent la adresa www.fantasy.anticipatia.ro

Ne cerem scuze pentru eventualul disconfort.

Starting today, October 25th, 16.00PM (RH)
RomaniaSF Online
becomes, for 2 weeks,
FantasyWorld Romania.
After this date, you will find our Fantasy Section at
www.fantasy.anticipatia.ro.

We apologize for any inconvenience!
RobocopdinJazzonia
Sal' Ben Ami! Omule, zi si mie de ce Zeii tre' sa fie maturi? Ai scris un text OK da' vreau sa stiu de ce zeii tre' sa creasca asa ca voi, oameniiiiiiii din carnita si oscioareeee!
8)

[quote="Ben Ami"]D(o)ar ZEI!
by Ben Ami


?Tu iartă...
Lasă-l să curgă ?n mine şi scaldă...
Scaldă-mi tot trupul ?n violetul sentimentelor tale,
Cu roşii sc?ntei, pe buze aprinde-mi dulcea Culoare,
Str?nge-te ?n juru-mi... cu albastra-ţi Lumină
Ca Sufletul meu ?n ad?ncul Zeiţei să vină!?
..................
Ben Ami
RobocopdinJazzonia said: "Sal' Ben Ami! Omule, zi si mie de ce Zeii tre' sa fie maturi? Ai scris un text OK da' vreau sa stiu de ce zeii tre' sa creasca asa ca voi, oameniiiiiiii din carnita si oscioareeee!"

pai... aripile au nevoie de un suport organic, nu?
dan-marius
(Ben Ami)
RobocopdinJazzonia said: "Sal' Ben Ami! Omule, zi si mie de ce Zeii tre' sa fie maturi? Ai scris un text OK da' vreau sa stiu de ce zeii tre' sa creasca asa ca voi, oameniiiiiiii din carnita si oscioareeee!"

pai... aripile au nevoie de un suport organic, nu?


De ce organic? E obligatoriu?
Ben Ami
(dan-marius)
(Ben Ami)
RobocopdinJazzonia said: "Sal' Ben Ami! Omule, zi si mie de ce Zeii tre' sa fie maturi? Ai scris un text OK da' vreau sa stiu de ce zeii tre' sa creasca asa ca voi, oameniiiiiiii din carnita si oscioareeee!"

pai... aripile au nevoie de un suport organic, nu?


De ce organic? E obligatoriu?

este?
dan-marius
(Ben Ami)
(dan-marius)
(Ben Ami)
RobocopdinJazzonia said: "Sal' Ben Ami! Omule, zi si mie de ce Zeii tre' sa fie maturi? Ai scris un text OK da' vreau sa stiu de ce zeii tre' sa creasca asa ca voi, oameniiiiiiii din carnita si oscioareeee!"

pai... aripile au nevoie de un suport organic, nu?


De ce organic? E obligatoriu?

este?


Din punctul meu de vedere nu. biggrin.gif
ovidiu bufnila
Si daca aripile sunt FIINTELE de fapt? Cum ai dezvolta scenariul, Ben Ami? Cum s-ar multiplica instructiunile tale de imagine?
8)
Ovidiu Bufnila
consilier de imagine
fondatorul Codului de Imagine I.C.A.N.

(Ben Ami)
RobocopdinJazzonia said: "Sal' Ben Ami! Omule, zi si mie de ce Zeii tre' sa fie maturi? Ai scris un text OK da' vreau sa stiu de ce zeii tre' sa creasca asa ca voi, oameniiiiiiii din carnita si oscioareeee!"

pai... aripile au nevoie de un suport organic, nu?
dan-marius
(ovidiu bufnila)
Si daca aripile sunt FIINTELE de fapt? Cum ai dezvolta scenariul, Ben Ami? Cum s-ar multiplica instructiunile tale de imagine?
8)
Ovidiu Bufnila
consilier de imagine
fondatorul Codului de Imagine I.C.A.N.

(Ben Ami)
RobocopdinJazzonia said: "Sal' Ben Ami! Omule, zi si mie de ce Zeii tre' sa fie maturi? Ai scris un text OK da' vreau sa stiu de ce zeii tre' sa creasca asa ca voi, oameniiiiiiii din carnita si oscioareeee!"

pai... aripile au nevoie de un suport organic, nu?


Cum ar trebui sa arate aripile astea? Ca de pasare, ca de liliac, sau trebuie sa fie ceva complet nou?
Dr.Flagh
Soarta SF-ului romanesc preocupa si alte cercuri decat cele restranse ale fandomistilor refugiati temporar pe internet.
Anul 2005 incepe astfel cu promisiuni serioase.
Astfel, Cotidianul din 04 ian 2005 publica un articol despre starea SF ului romanesc. Este primul asemenea articol publicat intr-un ziar de mare tiraj in ultima vreme. Desi este doar o privire fugara si nu suficient de bine documentata asupra fenomenului, este un alt mod de abordare decat cel "clasic". Cititi si spuneti-va parerea. Iata link-ul:
http://www.cotidianul.ro/index.php?arhiva=1&a=1729
Pe TVR Cultural, marti 25 ian, Catalin Badea Gheracostea si Ion Hobana au fost invitatii lui Eugen Negrici in emisunea Restantele criticii literare. S-a discutat mult si la obiect despre SF. S-au prezentat carti si reviste, s-a vorbit despre autori mai noi si mai vechi. S-a vorbit despre grupurile de pe net si despre revistele on-line. Remarcabil este ca totul a decurs sub semnul interesului si profesionalismului unor specialisti veritabili in ale literaturii si criticii, lucru mai rar intalnit la noi in ultimii ani pe canalele media.
Exista sperante ca cel putin fragmente din emisiune sa poata fi vizionate pe net. Vom reveni.
FireEyes
Stie cineva unde este Ovidiu ?
A cam disparut de ceva vreme....buna
Dr.Flagh
(FireEyes)
Stie cineva unde este Ovidiu ?
A cam disparut de ceva vreme....buna


De obicei lanseaza proiecte, mereu altele, mereu noi si speciale, pe care odata consolidate le lasa pe mana altora. Viitorul confirma daca sunt sau nu viabile. Proiectele adevarate probabil ca atrag, anima fanii si nu invers.

Asa ca:
1.
"Topic Science Fiction este un proiect de imagine interactiv, non-liniar si valurit care apare in forumurile oceanului virtual.
Editiile Topic Science Fiction sunt independente una de alta si reflecta lumea fara cenzura."
Ovidiu Bufnila, autorul T.S.F. Project, un proiect de imagine in Era Complexitatii

e-group atasat proiectului
http://groups.yahoo.com/group/Topic_Science_Fiction/
Inscrie-te si participa la dezbaterile TSF. Aici se intalnesc autorii, editorii, colaboratorii acestei reviste ramificate.

lista editiilor TSF la
http://www.romaniasf.ro/neworld/modules.ph...40769ea85afef07
Rasfoieste acesta revista valurita in oceanul virtual. Publica-ti in editiile ei opiniile, criticile, lucrarile. Nu exista cenzura. Nu exista restrictii. Doar confruntarea cu publicul virtual.

2.
Proiecte relativ noi ale lui Ovidiu Bufnila:
Strategii_de_Imagine_si_Comunicare, la
http://groups.yahoo.com/group/Strategii_de..._si_Comunicare/
si
codul I.C.A.N. la
http://groups.yahoo.com/group/Codul_ICAN/

Inscrie-te pe aceste grupuri si vei participa la discutii provocatoare. Il vei gasi aici pe Ovidiu si multe alte persoane speciale.
ovidiu bufnila
Tigrilor acum pun de-o editie pe hartie. Care vrea sa puna umarul, OK. Am nevoie de fotografii cu voi, de infoprmatii si de texte mici, mici. Daca aveti chef, OK, poate ca va trimit exemplare prin posta sa le dati tigrilor din zona voastra. Topic Science Fiction de hartie o sa fie gratuit.
Dr.Flagh
(ovidiu bufnila)
Tigrilor acum pun de-o editie pe hartie. Care vrea sa puna umarul, OK. Am nevoie de fotografii cu voi, de infoprmatii si de texte mici, mici. Daca aveti chef, OK, poate ca va trimit exemplare prin posta sa le dati tigrilor din zona voastra. Topic Science Fiction de hartie o sa fie gratuit.


Io sunt p'aici p'aproape.
Inca n-am texte, n-am alte materiale. Inca. Dar ce spui este extraordinar. Sa fie intr-un ceas bun. La momentul cuvenit voi contribui cum voi putea.
edge
cel mai mult ma incinta ideea de nanorobot...
Dr.Flagh
(edge)
cel mai mult ma incinta ideea de nanorobot...

Mai uzual "nanobot"
La moda mai mult in film si jocuri (PC). Mai putin intalnita (notiunea) de mine in literatura. Ma insel?
Da' de ce te incita cel mai mult?
edge
ii vad ca pe niste furnici dragute dispuse sa intre peste tot..si sa faca diverse...chesti....i-as pune la desfundat chiuveta..curatat aragazul.....chestii de migalit in general....i-as trimite in spionaj...iar daca ar avea posibilitatea de a se "cupla" pentru a rezultate obiecte mai mari....cu diferite utilitati...as fi si mai bine..
imi imaginez armata de roboti(nano) adunind scamele de pe mocheta....firimiturile de pe masa...atacind tintarii..sau chiar puricii catelusului meu...

i-as inchiria la vecini pentru razboaie cu gindacii de bucatarie...si inaca multe altele...casnice..


poate ca altii i-ar folosi in medicina sau ..orice alt domeniu......
ovidiu bufnila
Cum de poti sa-i vezi?
:shock: :shock: :shock:
This is a "lo-fi" version of our main content. To view the full version with more information, formatting and images, please click here.
Invision Power Board © 2001-2020 Invision Power Services, Inc.
Ziare : Anunturi : Reviste : Jocuri online in tehnologie flash : Radio online din romania si pe genuri muzicale, manele, populara, dance, petrecere, tehno