Help - Search - Members - Calendar
Full Version: Cine a mai ramas in Bucuresti
Cafeneaua Itbox > Credinta si Spiritualitate > Societate
mariusc
Interesant punct de vedere :
Zugravul.
Are o ţigară în colţul gurii şi chef de muncă în colţul îndepărtat al vieţii. Tricoul rupt de pe el nu-ţi dă nici o idee despre onorariul pe care îl va cere la capătul unei zile de spoit în lene, pe un perete care nu se poate opune sau fugi. Ideile lui sînt alea din reclama de la bere. Nevoile sînt cele naturale, şi în multe dintre ele apare şi un copac, exact ca în cazul cîinilor. Viaţa lui e şi ea o reclamă: la societatea modernă, care a reuşit cumva să elimine selecţia naturală.
Acum 30 de mii de ani, zugravul ar fi fost ucis pe loc, după primul cerb desenat strîmb în peşteră, la Lascaux .

Baba urbană .
Spre deosebire de sora ei de la sat, baba urbană a văzut multe şi ştie tot. Îşi urăşte, în ordine, nora, vecina, vecinul, administratorul, cartierul, oraşul. Paradoxal, îşi iubeşte însă ţara, chiar dacă nu-i poate găsi alte calităţi decît acelea cu care a rămas din cartea de română, 1955. Baba urbană bănuieşte că totul în jurul ei e făcut s-o fure: administraţia blocului, compania de gaze, străinul care tocmai a intrat în hol şi se uită suspect la cutiile de scrisori. Asta nu-i face în nici un fel viaţa mai bună. Destinul babei e să moară, iar ea acceptă asta şi nu se mai ocupă cu absolut nimic. La noi lipsesc cu desăvîrşire babele din America , alea care se duc voluntare la ONG-uri, sau alea din Franţa, care merg la mitinguri, cînd nu citesc
literatură de stînga. Babele noastre doar voteaza, maninca mult, birfesc toata lumea si circula gratis cu RATB.

Şoferul manelist.
E rapid, pentru că nu poate fi nimic altceva, în afară de negustor de droguri sau combinator de terenuri. Cel mai bun lucru din viaţa lui e motorul, făcut de un neamţ cu mult mai deştept, însă şoferul nostru nu pare să sesizeze ironia. Îi place să împartă: pumni, muzică, opinii.
Ştie despre tine că eşti prost. Ştie că el e deştept, iar viaţa, în felul ăsta, devine foarte simplă. De-aia şoferul manelist e cel mai relaxat dintre românii care au rămas în ţară . Cînd te întrebi de ce Mazăre a pus palmieri la Constanţa , răspunsul e limpede pe şosea: pentru că maimuţele erau deja acolo. Şi nici n-aveau duşmani naturali.

Inginerul.
A lucrat cîndva în cercetare. Revoluţia l-a prins la planşetă, desenînd clădiri urîte, cu speranţa că într-o bună zi va fi lăsat să fie genial. Cînd a fost lăsat, a continuat să fie el însuşi, cu program clar: Dimineaţa la 8 la serviciu, la 5 acasă, la 8 la a doua sticlă de vin. Înăuntrul lui sînt o mulţime de bagaje desfăcute şi lăsate aşa, în lipsă de o nouă destinaţie: literatură SF, poeţi optzecişti, două-trei iubiri, neapărat consumate la Costineşti, cu Radiovacanţa undeva în surdină. Se mişcă greu printre ele şi de-aia e deprimat. Speră să vină vremuri mai bune, chiar şi cînd apar la orizont, el speră că o să-i bată la uşă, să-l ia de mînă pînă în Germania, unde sigur cineva ştie de lucrarea lui de diplomă, o revoluţie la vremea ei.

Bogatul.
În ciuda previziunilor optimiste ale telenovelelor, bogaţii nu plîng. Nu au de ce, nu au cînd, nu le-a adus aminte secretara. Cei mai mulţi nu ştiu că sînt bogaţi - pentru că nu se mai măsoară în raport cu tine, ci în raport cu alţi bogaţi. Chestia asta aduce cu sine o situaţie pe care nici psihologul plătit cu 200 euro/ora n-o poate rezolva: sînt bogaţi cu Mercedes care suferă că n-au Bugatti. Bogatul român are şi o altă problemă: nu e bogat decît aici. Cînd iese din ţară, e doar ostentativ.

Băiatul de club.
El e în general fiul celui de mai sus. Ziua lui de muncă e noaptea, spaima lui e moartea de plictiseală. Exemplarele cele mai robuste rezistă fără mîncare o săptămînă şi pînă la două zile fără paparazzi. Ideile lui sînt simple: moşule, du-te tu la şcoală, dacă n-ai bani de distracţie! Zilele lui sînt numărate: le numără presa de scandal şi poporul odată cu ea, cînd scoate din frigider brînza, la o salată de roşii tăiate repede, pînă nu începe Magda la OTV.


Toţi ăştia au rămas în ţară. Restul au plecat, şi nu în concediu. Or mai fi şi alţii, nu ştiu, e treaba institutelor să ne zică.. Ce vreau eu să vă spun e altceva:
Uitaţi-vă la ei şi încercaţi apoi să vă închipuiţi că, din marfa asta, trebuie să facem o natiune.

maybe
interesant si oarecum trist, dar probabil atata meritam, noi astia care am mai ramas

(fie si numai pentru ca n-am reusit sa le oferim garantii celorlalti, care au plecat)
mariusc
nu stiu daca atat meritam, eu zic ca nu avem puterea sa schimbam ceva....ar fi o lupta mult prea lunga si dura
maybe
mai degraba e cum ai spus tu, e o cursa lunga la care nu avem curaj sa ne angajam si... ne tat ducem, peste mari si zari

iar cei care raman stiu ca o democratie nu se cladeste in 20 de ani, nici in 50 si ca atare, nu au rabdare

ghinionul nostru e ca avem unde fugi
mariusc
Da, avem unde fugi...Paradoxul este, din punctul meu de vedere, ca provincia fuge inspre Bucuresti (ca d-asta am ajuns io sa fac o ora si 20 de minute de acasa la servici si invers), si dupa ce constata ca e prea plin de oportunitati, o ia la sanatoasa inspre alte tari si mari.
maybe
poate ca multi chiar raman
si-l fac tat mai pestrit si mai lipsit de valoare, asa incat eu, care obisnuiam sa vin in Bucuresti in fuga, sa prind un spectacol fain (chiar si pe strapontina wink.gif ) ma rezum doar la delegatii cu dus intors gara de nord
inginer_fara_orizont
In mare parte cred ca are dreptate dl. Mandruta, dar fiind prea ocupat sa faca misto de ingineri, a uitat sa-si ironizeze colegii de breasla, majoritatea semidocti care, in cautare de senzational, "fabrica" stiri, pun vorbe in gura persoanelor publice si lanseaza curente de opinii absurde. Sa nu uitam ca la conferite de presa si lansari sunt primii la piscoturi. Nu mai vorbesc de "ziaristii de stiri sportive", care ori sunt retardati, ori se fac. Parafrazandu-l pe autor, inchipuiti-va ca si cu acesti oameni "ramasi in Bucuresti [...] trebuie sa facem o natiune". Si cand acestia au in mana "a patra putere in stat", e grav.
maybe
te-as contrazice doar la ierarhizarea puterii, caci tare ma tem ca au urcat pe locul doi, dupa economic

adica e jale cu J mare
This is a "lo-fi" version of our main content. To view the full version with more information, formatting and images, please click here.
Invision Power Board © 2001-2020 Invision Power Services, Inc.
Ziare : Anunturi : Reviste : Jocuri online in tehnologie flash : Radio online din romania si pe genuri muzicale, manele, populara, dance, petrecere, tehno